„Pentru studentii de la Facultatea de Teologie Greco-Catolica, Departamentul Oradea, din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai” Cluj Napoca, deschiderea festiva a noului an universitar a avut loc luni, 28 septembrie a.c.
Evenimentul a început la orele 8.00 cu Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie celebrata de PS Virgil Bercea, în Biserica Seminarului, împreuna cu formatorii, profesorii, seminaristii si studentii Departamentului. În cuvântul de învatatura, Preasfintia Sa a subliniat importanta istoriei noastre, evidentiind ca este necesar sa cunoastem de unde venim, pentru a sti încotro ne îndreptam.
Dupa Sfânta Liturghie, evenimentul a continuat în Aula Magna a Seminarului, unde bucuria a constituit laitmotivul festivitatii. PS Virgil a insistat, în discursul sau, asupra întrebarii personale referitoare la chemarea fiecarui si ca trebuie, la modul imperativ, sa întelegem ce presupune cu adevarat chemarea. „Acest drum este unul dificil si presupune mult efort si responsabilitate, însa doar acceptarea crucii ne va aduce bucuria”, a adaugat Preasfintitul.
De asemenea, directorul Departamentului Facultatii noastre, lect. dr. Ionut Popescu ne-a vorbit în stilul sau caracteristic despre rolul scolii în transformarea fiecaruia dintre noi din ceva în cineva si ne-a îndemnat pe toti, atât pe noi, studentii, cât si corpul profesoral, sa inseram bucuria în tot ceea ce facem.
Cu ocazia începerii noului an universitar, uram studentilor Facultatii de Teologie Greco-Catolica din Oradea un parcurs binecuvântat, însotit de Spiritul Sfânt!
Deschiderea noului an universitar la Oradea,
