„Preasfintia Sa Virgil Bercea, a trimis un mesaj de condoleante adresat Preasfintiei Sale Florentin Crihalmeanu la trecerea în vesnicie a parintelui Matei Boila.
Preasfintia Voastra,
Acum se întoarce la ”Casa Tatalui” cel care a fost neobositul, neostoitul Parinte Matei Boila. El, Tatal cel Ceresc astazi îl primeste în ”Împaratia” Sa unde nu este nici durere, nici suspinare, ci odihna cea vesnica si viata cea adevarata. Parintele Matei Boila a trait o viata plina de har si în acelasi timp o viata zbuciumata dar bogata în împliniri – o viata oferita familiei, Bisericii Greco-Catolice si Tari noastre -.
Parintele Matei a fost fiu al unei mari familii transilvane, iar prin botez fiu al lui Dumnezeu; a trait si a lucrat în lume, dar nu apartinea lumii acesteia; a fost serv al Altarului dar în fata lui se închinau si îngerii; muritor precum noi toti, dar a trait din plin datoria de a conduce sufletele spre viata cea vesnica; a fost un calator pe pamânt, dar ochii Dânsului erau îndreptati mereu spre ceruri. Atunci când era în facultate sau în puscarie, cu domiciliu fortat si iar în puscarie, prin diversele locuri de munca sau mai apoi în Parlamentul României, acasa cu familia sau la altar, Parintele Matei, si-a oferit viata Domnului precum prescura din care se celebreaza Jertfa sfânta. Da, Parintele s-a daruit celor din jur cu credinta si iubire fiind convins ca prin Sfintia Sa se realizeaza cuvintele lui Christos: „iata eu cu voi sunt în toate zilele, pâna la sfârsitul veacului” (Mt 28, 20). Astazi Parintele pleaca … dar ramâne cu noi în comuniunea sfintilor si prin tot ce ne-a daruit de-a lungul vietii sale.
Bunul Dumnezeu sa-l ierte, sa-i faca parte cu dreptii si sa îl odihneasca în pace! Condoleante familiei îndoliate; condoleante Preasfintiei Voastre, Preasfintite Florentin, condoleante Episcopiei de Cluj-Cherla!
Marie, Maica Sfânta, condu sufletul Parintelui Matei la fiul tau Isus pe care atât de mult l-a iubit!