„Sâmbata 25 aprilie 20145 a fost o zi deosebita în viata credinciosilor Parohiei Greco-Catolice Olosig din Oradea care si-a sarbatorit în mod festiv hramul bisericii "Sf. Mare Mucenic Gheorghe", cunoscuta ca Biserica Seminarului. Sfânta Liturghie arhiereasca a sarbatorii a fost prezidata de Preasfintia Sa Virgil Bercea, episcopul locului, care raspunzând invitatiei parohului bisericii, pr. Eduard Fischer, a onorat acest eveniment deosebit. În cuvântul sau de învatatura, Preasfintitul Virgil i-a îndemnat pe toti sa urmeze exemplul "Sf. Gheorghe", care a îndurat un martiriu din iubire si daruire totala lui Dumnezeu, în pofida vicisitudinilor la care un credincios poate fi expus pentru propria convingere de credinta. De asemenea au concelebrat împreuna cu episcopul peste 40 de preoti sositi din tot cuprinsul eparhiei, multi alti credinciosi din parohiile învecinate dar si din afara urbei, iar cântarile la Sf. Liturghie au fost date de catre corul Parohiei Greco-Catolice "Sf. Anton de Padova" din Satu-Mare, care a sosit împreuna cu parintele paroh Daniel Bonea.

La finalul celebrarii euharistice toti cei prezenti au avut ocazia sa venereze sfintele moaste ale patronului protector al bisericii, "Sf. Mare Mucenic Gheorghe", pe care a primit-o Parohia Olosig din bunavointa Arhiepiscopiei de Milano (Italia).
în finalul sarbatori, multumind tuturor pentru prezenta la eveniment, parintele paroh, reluând idea "iubirii / agape" din predica ierarhului a invitat toti credinciosii prezenti la "agapa" frateasca oferita de catre comunitatea parohiala.

Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te pentru noi! Amin.