„Mare bucurie si mare sarbatoare a fost la Manastirea Franciscana Greco-Catolica „Maica Domnului” din Oradea, sâmbata 4 octombrie 2014, de ziua patronului spiritual al ordinului franciscan, când s-au împlinit 20 de ani de la sfintirea bisericii si 20 de ani activitate misionara a fratilor minori conventuali în cadrul Eparhiei Greco-Catolice de Oradea.
Sarbatoarea a început cu o procesiune de la Conventul Fratilor Franciscani si pâna la biserica, unde a avut loc Sfânta Liturghie Arhiereasca celebrata de Preasfintitul nostru Episcop Virgil Bercea împreuna cu aproximativ 40 de preoti. Liturghia a fost animata de corul bisericii, iar la aceasta sarbatoare au fost prezenti si seminaristii, calugaritele si câtiva preoti care au pastorit în aceasta comunitate pe parcursul acestor doua decenii.
Sfânta Liturghie a fost urmata de un cuvânt de multumire din partea pr. paroh Mihai Vatamanelu pe care-l redam integral mai jos. A urmat apoi celebrarea unui parastas pentru Episcopul Vasile Hossu (ctitorul acestui lacas de cult) si pentru toti preotii care nu mai sunt printre noi si care au pus câte o particica din ei la înaltarea si propasirea manastirii în acesti 20 de ani de activitate franciscana.
Prin grija doamnei Othilia si a sotului dânsei Mihai Groza, s-a realizat o prezentare si un scurt istoric al diverselor activitati întreprinse în acesti 20 de ani (activitatile copiilor, tinerilor, tertiarilor, familiilor, activitatile sociale, culturale, pelerinajele nationale si internationale, concertele si multe altele), activitati desfasurate în strânsa colaborare cu diferitele congregatii de calugarite de pe teritoriul parohiei. La final, dl. istoric dr. Silviu Sana ne-a prezentat activitatea franciscanilor din Eparhia de Oradea în perioada prigoanei comuniste. Le multumim pe aceasta cale pentru frumoasele lor prezentari, bine documentate. Bunul Dumnezeu sa le rasplateasca munca depusa!
Sarbatoarea s-a terminat cu o agapa frateasca, prilej de bucurie si comuniune cu toti cei prezenti.
Îi multumim Bunului Dumnezeu, Sfintei Fecioare Maria si Sf. Francisc de Assisi, pentru ca ne-a vrednicit sa fim partasi la aceasta frumoasa sarbatoare. Le multumim tuturor celor implicati la buna desfasurare a evenimentului si tuturor celor care au participat la acest eveniment unic pentru comunitatea greco-catolica de la Manastirea Franciscana.
Bunul Dumnezeu sa îi rasplateasca si sa-i binecuvânteze în parte pe toti cei care au slujit si s-au daruit în cei 20 de ani de munca pastorala la Manastirea Maica Domnului!

Cuvântul de multumire al parintelui paroh Mihai Vatamanelu OFMConv. adresat participantilor la aniversarea celor 20 de ani de la sfintirea bisericii:
Preasfintia Voastra,
Preacucernici Parinti Vicari, Preacucernice Parinte Rector,
Preacucernici confrati preoti, dragi invitati,
Iubiti credinciosi,

E ceas aniversar, e zi de sarbatoare! Mai întâi pentru toti franciscanii raspânditi în lumea întreaga si pentru întreaga crestinatate catolica care-l sarbatoreste astazi pe Sf. Francisc de Assisi, întemeietorul Ordinului Fratilor Minori. E mare sarbatoare si mare bucurie pentru comunitatea noastra, astazi, când sarbatorim 20 de ani de la sfintirea acestei biserici-manastire, 20 de ani de activitate misionara a calugarilor franciscani aici în Oradea. Prilej pentru care am îmbracat biserica în straie de sarbatoare, dându-i un chip nou, curat si luminos!

„Cei ce seamana cu lacrimi, vor secera cu bucurie”, asa spune într-un loc Scriptura prin psalmii sai minunati. Preasfititul Vasile Hossu, parintele Stefan Tataru, pr. Iosif Sabau, pr. Damian Blajut, sunt cei care cu lacrimi si suferinte au semanat si care astazi în cer se bucura împreuna cu noi de secerisul bogat, de roadele minunate care sunteti dvs. credinciosii, copiii, tinerii, adultii si vârstnicii care frecventati aceasta biserica.

Cea mai mare bucurie pentru un pastor este sa vada sufletele credinciosilor sai unite în jurul altarului, aproape de Isus, primind sfintele taine, ascultând cuvântul Domnului, traind si marturisind credinta în propriul ambient de viata.

Se cade pentru aceasta vazându-va cu câta dragoste înconjurati altarul, sa aduc multumiri lui Dumnezeu si Maicii Preacurate care ne-au învrednicit sa fim astazi aici toti în rugaciune. Multumiri din inima Preasfintitului nostru care de fiecare data ne înconjoara cu dragoste, parintilor vicari episcopali Florian Gui si Antoniu Chifor, pr. Rector al Seminarului Anton Cioba sosit împreuna cu seminaristii si tuturor preotilor veniti la sarbatoare, multi dintre dânsii legati sufleteste de aceasta biserica, fie pentru ca au fost hirotoniti aici, fie ca s-au cununat aici ori au participat la vreun alt eveniment deosebit.

Un gând de mare recunostinta se îndreapta catre confratii mei preoti franciscani care au activat în aceasta comunitate, o parte din ei invitati si prezenti astazi aici, la sarbatoare: pr. Albert Tarciziu, pr. Karmil Sociu, pr. Bernardin Duma, pr. Ion Enascut, pr. Augustin Budau, pr. Cristian Bulai, pr. Cristinel Balan, si tuturor fratilor, care din trecut si pâna astazi au lucrat cu bucurie si daruire în parohia noastra, fara de care apostolatul nu ar fi fost posibil. Desigur sunt multi fratii preoti care s-au perindat prin comunitatea noastra în decursul celor 20 de ani, pe care nu i-am mai pomenit dar care si-au adus o importanta contributie la cresterea dvs. spirituala.

Se cuvine sa multumesc în chip deosebit confratilor din comunitatea de la Oradea, pr. Mihai Blajut guardianul conventului, pr. Cristian Tiba neobosit în munca pastorala cu copiii din parohie, pr. Ion Solomon confesor, fr. Toader Mârza care de ani de zile, cu discretie si cu zel îsi ofera ajutorul sau la biroul parohial, fr. Francisc Demsa nelipsit de la orele de rugaciune, pr. Vasile Lisca care de ani de zile e prezent seara de seara în confesional, ascultând si îndrumând sufletele pe calea Domnului.

O multumire speciala se cuvine surorilor Oblate Asumptioniste, surorilor Misionare al Patimirii lui Cristos, surorilor din Congregatia Inimii Neprihanite care s-au alaturat si s-au implicat cu toata inima ori de câte ori au fost solicitate în activitatile pastorale ale acestei parohii. Le amintim în mod deosebit pe sr. Angela Bitiusca, Sr. Felicia Unguru, Sr. Giovannina Giubergia, Sr. Letitia Lucaci si pe Sr. Ligia Man si le multumim pentru tot ajutorul si daruirea.

Sunt apoi zeci de credinciosi cu suflet mare pe care nu-i mai pomenesc cu numele pentru a nu uita pe cineva si a crea astfel vreo nedreptate care s-au implicat si se implica de ani de zile în bunul mers al activitatilor acestei biserici, la conducerea asociatiilor si grupurilor existente în parohie, multi dintre ei premiati cu diverse diplome si distinctii chiar din partea Preasfintitului nostru, anul trecut, cu ocazia hramului bisericii. Artistilor care au realizat vitraliile si mozaicul din biserica Amalia Verzea si Gabriel Iliuta precum si pentru pictura iconostasului d-lui Marian Furtuna; inginerilor si arhitectilor care s-au ostenit la înfrumusetarea bisericii în ultimii ani, le multumesc din inima pentru daruirea, sustinerea si implicarea lor în diversele activitati initiate în parohie.

Doresc sa multumesc în chip deosebit acelora dintre dvs. care ne-ati sustinut financiar pentru renovarea exterioara a bisericii, si desigur mesterilor firmei ASPELENIUM si d-lui director Aurel Ghita care au facut tot posibilul sa termine lucrarile pentru a le putea inaugura cu ocazia aniversarii de astazi. Domnul sa-i binecuvânteze cu tot binele si harul pe toti binefacatorii acestui lacas.

În final adresez o calda multumire coristilor dirijati de d-na Irinel Maria Bajenaru care au repetat îndelung si cu mult devotament pentru a anima aceasta Sf. Liturghie. Va multumesc dvs. tuturor care ati tinut sa fiti astazi partasi la bucuria noastra, invitatilor speciali, celor care au trudit la temelia acestei biserici prezenti sau absenti, si dvs. tuturor care ne sustineti, ne-ati fost alaturi în pregatirea sarbatorii si care sunteti de altfel motivul bucuriei noastre!

Tuturor multumiri din inima, o sarbatoare frumoasa în continuare!