O seară caritativă pentru tinerii din Oradea este scopul unui turneu de colinde în curs de desfășurare în aceste zile în Italia, realizat de Biroul Pastoral Eparhial pentru Laici, în colaborare cu două parohii din peninsulă.
Ovidiu Lazăr din Oradea și Marius Mădălin Munteanu din Iași, concertează sâmbătă seara, 15 decembrie a.c., ora locală 21.00, la Berbeno Valtellina, în parohia „Beata Vergine Assunta” și duminică, 16 decembrie a.c., în comunitatea „San Nazzaro e Celso” din Gironico.
„Așteptând Crăciunul” cu tinerele talente din România pentru a promova alți tineri, este ideea de bază a acestei inițiative, care dorește să fie totodată prilejul comunităților din Diaspora de a simți bucuria Crăciunului românesc și italian.
Dacă pe Ovidiu Lazăr deja îl cunoașteți, fiind în prezent responsabilul departamentului artistic al Biroului Pastoral din Oradea, promotor al proiectului Hope Music și primul tânăr român care a cântat în fața Papei Francisc, în iunie 2012 la Torino, despre Marius Mădălin Munteanu aflăm mai multe cu această ocazie.
Potrivit unui comunicat primit de Biroul de Presă EGCO cu prilejul acestui turneu în desfășurare, Marius Mădălin Munteanu este un tânăr ieşean, absolvent al Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi, unde a studiat şi aprofundat cântul vocal şi arta scenică, urcând pe scenă şi cu roluri solistice din opere precum „Flautul fermecat” şi „Don Giovanni”. De mic copil a făcut parte din diferite coruri şi grupuri vocale, iar mai apoi, în perioada studenţiei, timp de mai mulţi ani a colaborat în Corul Operei Naţionale Române Iaşi. În prezent colaborează ca actor şi preparator muzical cu Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, iar cu Ateneul ieşean ca şi corist în Corul „Marii Uniri”. Este pasionat de orgă clasică şi pian, instrumente la care a învăţat să cânte autodidact. Din 2014 este managerul, fondatorul şi dirijorul grupului vocal-instrumental Lordʼs Singers (Cântăreţii Domnului), un grup care îşi desfăşoară activitatea muzical-artistică în spaţiul bisericesc al Diecezei de Iaşi şi nu numai. În urmă cu puţin timp a debutat cu cel mai recent proiect al său, denumit „Orchestra Catolică”. Este vorba de un grup format din tineri instrumentişti catolici, care cântă sub bagheta tânărului dirijor Marius Mădălin. El afirmă că pasiunea sa pentru muzică s-a născut din leagănul familiei şi al Bisericii, participând de mic copil la activităţile muzicale ale parohiei, împreună cu părinţii săi.
Despre vocaţia sa, Marius Munteanu spune astfel: „Muzica a fost ca o chemare, care mai apoi s-a dovedit a fi calea mea spre desăvârşire!”.