„Comunitatea greco-catolica din Parohia Sfântul si Marele Mucenic Gheorghe, Poiana judetul Bihor, au sarbatorit pentru prima data pe ocrotitorul lor.
Cu acest prilej, Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie a fost savârsita, în capela din localitate, care poarta numele acestui mare purtator de biruinta fiind numit si caznic a lui Dumnezeu. În mijlocul comunitatii, pe lânga Pr. paroh Gheorghe Dat s-au mai alaturat acestei mari sarbatori Pr. Cristian Balanean si Pr. Papit Alin.
Parintele Balanean Cristian a fost protosul acestei jerfe liturgice, mentionând în cuvântul sau de învâtatura importanta acestui praznic si exemplul pe care Sfântul Gheorghe îl da, urmându-L pe Cristos pâna la moarte, ducându-si crucea sa înaintea lui Cristos cel mort si înviat care a mântuit neamului omenesc de sub robia pacatului.
Mai apoi parintele Papit Alin, un nou slujitor în secerisul Tatalui a multumit lui Dumnezeu ca este prezent la acest eveniment din viata Bisericii locale, dorind tuturor celor prezenti multa sanatate si lumina lui Cristos cel înviat sa reverse harurile sale în sufletele lor, dorindu-le celor care poarta numele acestui mare Sfânt al Bisericii, multi ani fericiti si binecuvântati, în frunte cu parintele paroh.
La sfârsitul acestei celebrari, parintele paroh a adus multumire lui Dumnezeu pentru aceste momente înaltatoare de rugaciune, multumind si celor doi slujitori pentru prezenta lor si sustinerea oferita pâna în prezent acestei mici parohi.
Dupa binecuvântarea de final, cei prezenti au ramas la o agapa frateasca oferita de parintele paroh în frunte cu cei din parohie care poarta numele acestui mare purtator de biruinta.