„Preasfintia Voastra,
Îndoliata familie,
Iubiti frati si surori în Cristos,

Am primit cu tristete vestea trecerii la Domnul a parintelui Octavian Moisin, vrednic preot al Arhieparhiei de Alba-Iulia si Fagaras si Prelat de onoare al Sfântului Parinte.
În aceste clipe dificile, as dori sa va asigur de comuniunea mea de rugaciune pentru sufletul parintelui, exprimând cu aceasta solemna ocazie si doliul Bisericii noastre. Dupa o lunga viata dedicata lui Dumnezeu, acest adevarat stâlp al Bisericii Unite, înconjurat de cei sapte copii – între care doi preoti din perioada clandestina a Bisericii Unite – si multimea de nepoti, se îndreapta însotit de rugaciunile noastre spre cer.
Hirotonit preot la o saptamâna dupa suprimarea Bisericii Române Unite, pe 8 decembrie 1948, la Bucuresti, parintele Octavian a facut din propria casa un altar închinat sperantei. Viata sa în Cristos – suprema marturie pe care ne-o lasa – ne îndeamna astazi, mai mult ca oricând la bucuria Împaratiei lui Dumnezeu, unde nadajduim sa fim cu totii împreuna în casa Tatalui. Petrecerea în vesnicie a fratelui nostru preot Octavian ne îndeamna asadar sa ne pregatim sufletul pentru a doua venire a Domnului.
Celebrarea vietii unui om, preot si tata de familie, consacrat de credinta si de jertfa iubirii pentru Domnul si semenii sai, ramâne un semn. Cei care vor sa ramâna cu Cristos sunt dispusi sa-l accepte si pe Cruce, asa cum a facut-o parintele Octavian. Mesajul vietii sale ne confirma, prin curajul simplu al marturiei, ca viata crestina se întemeiaza pe iubirea de Dumnezeu. Daruit meseriei sale de inginer chimist, laureat cu merit, dar mai ales Cuvântului vietii, adormitul întru Domnul a fost cel care a lasat totul deoparte când a fost vorba sa apere credinta în Dumnezeu.
Pe drept cuvânt, as dori acum sa exprim la ceas de vremelnica despartire, în numele Bisericii, recunostinta pentru un suflet atât de generos fata de Domnul. Rugaciunea pentru el si împreuna cu el sa ne fie semn de speranta, speranta unei vieti cheltuite pe altarul familiei si al Bisericii, pentru o istorie adevarata pe care numai Dumnezeu o poate rasplati pe deplin întru pomenirile vesniciei sale.
Cu aceasta convingere, în speranta Învierii Domnului, adresându-va sincere si parintesti condoleante, aduc multumita Cerului pentru exemplul de noblete si verticalitate al parintelui Moisin, rugându-ma ca în veci sa-i fie pomenirea!
Dumnezeu sa-l numere cu dreptii si sa-l odihneasca în pace!

Arhiepiscop Major