„1 Mai 2011… O zi ca oricare alta, ar zice unii, dar, pentru noi, tinerii din grupul „Allegria” al Manastirii „Maica Domnului” Oradea si pentru mentorul nostru, Parintele Paroh Mihai Vatamanelu a fost o zi cu totul speciala!
Dumnezeu a vrut ca tocmai în ziua în care Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat, în cadrul unei ceremonii organizate la Vatican, fiind trecut în rândul fericitilor bisericii, noi, tinerii din grupul „Allegria” sa intram in miscarea catolica a tinerilor franciscani „TiFra”. Toti eram bucurosi ca vom face acest pas si eram convinsi ca promisiunea facuta ne va ajuta sa fim oameni mai buni si sa ne traim tineretea în Isus Cristos.
Ceremonia a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii de la orele 18.00 si a fost oficiata de Parintele Mihai Vatamanelu. Primirea de noi membrii a adus fericire întregii familii franciscane, asa ca, la ceremonie au participat si câtiva dintre tertiari pentru a ne fi alaturi într-un moment atât de special. De asemenea, ne-am bucurat si de prezenta Alinei, responsabila nationala a tineretului franciscan, venita de la Timisoara pentru a retrai împreuna cu noi momentul solemn al intrarii în rândul tinerilor franciscani si pentru a ne fi alaturi în acest frumos început.
Dar ce înseamna a trai în spiritualitatea franciscana? Ne-am întrebat si noi când Parintele Mihai ne-a propus pentru prima data sa facem aceste promisiuni. Însa acum, cred ca fiecare dintre noi poate spune esentialul vietii traite dupa modelul saracutului din Asissi. De fapt, prin aceasta promisiune ne-am angajat sa avem Euharistia ca centru al existentei noastre, Evanghelia ca si calauza, Biserica drept mama, iar saracii si marginalizatii ca frati. Dupa modelul Sfântului Francisc ne vom stradui sa traim în spiritul iubirii fata de Dumnezeu si aproape, cautând nu atât sa fim iubiti, cât noi sa-i iubim pe altii. „Tineretul franciscan” este un drum pregatitor pentru o viata traita evanghelic, o viata la care fiecare crestin aspira. Parcursul natural al „TiFra” este Ordinul Tertiar Franciscan din a carui regula se inspira.
Dupa ce am înteles foarte bine aceste lucruri, momentul primirii „Taului” a fost de o încarcatura spirituala deosebita, pentru ca stiam ca odata cu primirea acestuia începe o viata noua, mai frumoasa si mai fericita, traita în fraternitatea franciscana. Bucuria a fost mare atât în sufletul nostru, cât si al Parintelui Mihai Vatamanelu, care ne îndruma si ne este alaturi mereu.
La acest ceas de sarbatoare, ne-au fost alaturi de asemenea, parintii si fratii nostri si bineînteles, toti credinciosii prezenti în Biserica, la Sfânta Liturghie.
Si pentru ca bucuria sa fie deplina, la finalul Liturghiei, Parintele Mihai a anuntat ca pe lânga Sfântul Anton, patronul grupului nostru, vom avea si un patron secundar si anume, pe Fericitul Parinte Papa Ioan Paul al II-lea, beatificat în ziua în care noi am devenit tineri franciscani.
Dupa ceremonie am facut alegerile pentru reprezentantii grupului nostru în cadrul „TiFra”. Asadar, au fost alesi: presedinte – Carina Marin, secretara – Renata Horgos si econom – Raul Stancea.
Sunt convinsa ca aceasta promisiune facuta ne va uni si mai mult, ne va face sa ne simtim ca fratii si ca fiecare dintre noi îsi va aminti cu drag de aceasta zi solemna si totodata plina de bucurie!