„La începutul Postului, perioada de pregatire pentru Sarbatoarea Nasterii Domnului, seminaristii si preotii Colegiului Pio Romeno din Roma s-au aflat, în intervalul 19-20 noiembrie 2010, într-o scurta reculegere spirituala la Roccaporena di Cascia în regiunea italiana Umbria.
Meditatiile au fost tinute de pr. Gabriel Buboi, rectorul Misiunii Greco-Catolice de la Paris, fiind axate asupra constientizarii postului în viata crestinului si a valorizarii simturilor umane, în vederea ascultarii Cuvântului lui Dumnezeu si a propovaduirii acestuia în viata de zi cu zi.
Studentii Colegiului românesc de la Roma au avut bucuria sa viziteze atât casa natala cât si manastirea în care Sf. Rita de Cascia avea sa se retraga la sfârsitul vietii. Acolo, împreuna cu chilia si racla în care a fost depus trupul acesteia, se gaseste si foisorul în care Sf. Rita a primit harul de a purta pe frunte rana provocata de un spin desprins din cununa Mântuitorului.
Sfânta Liturghie de încheiere a fost celebrata în Sanctuarul dedicat Sfintei imposibilitatilor, unde se venereaza trupul ramas nealterat în pofida scurgerii veacurilor, izvor de ajutor si de binecuvântare pentru toti cei care alearga spre a-i cere mijlocirea.