„Marti, 11 mai 2010, de la orele 12.30, a avut loc la Muzeul Aurel Lazar din Oradea lansarea proiectului educativ al Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida intitulat „Bihoreni ilustri: Roman Ciorogariu, Demetriu Radu, Rimler Karoly si Aurel Lazar”. Este vorba de doi episcopi, unul ortodox si unul greco-catolic, de primarul maghiar care a întâmpinat trupele române care au intrat în Oradea în anul 1919 si de primul primar român al Oradiei.
Parteneri în cadrul proiectului sunt Colegiul National Mihai Eminescu, Muzeul Tarii Crisurilor, Inspectoratul Scolar Judetean Bihor, Universitatea Oradea, Episcopia Greco-Catolica si Episcopia Ortodoxa.
La momentul lansarii proiectului a fost prezent si Preasfintia Sa Virgil Bercea, care a dorit sa mentioneze urmatoarele: „Dragi elevi, este impresionant ceea ce am vazut în încercarea de a studia figurile marilor personalitati bihorene. Fara a cunoaste istoria nu stim în ce directie trebuie sa mergem. Fiecare dintre noi trebuie sa aiba modele. Aceste modele le putem lua din istorie. Felicitari tuturor celor angrenati în acest proiect”.
Pentru ca una dintre personalitatile omagiate este episcopul Demetriu Radu, în cadrul proiectului va avea loc, pe parcursul lunii iunie, o vizita a elevilor Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida în cadrul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, dupa care va avea loc vizitarea monumentelor si edificiilor de cult reprezentative. Va urma o masa rotunda cu tema: „Episcopul greco-catolic Demetriu Radu, militant pentru realizarea idealului national Marea Unire”.