Prima Întâlnire Națională a Corurilor de Tineret Catolice va avea loc la Timișoara, în perioada 16-19 iulie 2026. Acest eveniment își propune să reunească tineri coriști din întreaga țară, oferindu-le ocazia de a-și uni vocile într-o armonie comună și de a înălța împreună rugăciunea prin cânt.
Evenimentul își propune dezvoltarea artistică, spirituală și comunitară a participanților. Tinerii vor beneficia de un cadru de formare autentică, menit să le ofere impulsuri muzicale ce pot fi asumate și transmise mai departe în propriile comunități parohiale. Pe parcursul celor patru zile, aceștia vor lua parte la workshop-uri muzicale, momente de rugăciune și de comuniune.
Cine poate participa?
Pot participa corurile catolice de tineret din România, dar și tinerii coriști independenți, cu vârsta până la 35 de ani. Sunt invitați să vină și tinerii de peste 35 de ani care activează constant în aceste coruri. De asemenea, sunt acceptate și corurile de adulți care au tineri în componența lor. Dirijorii de coruri și instrumentiștii care se înscriu în orchestră beneficiază de gratuitate, nefiind nevoiți să plătească costurile aferente masei și cazării.
Cum te poți înscrie?
Procesul de înscriere se desfășoară etapizat, începând cu preînscrierea programată între 1 și 25 martie. În această perioadă, corurile și coriștii care doresc să participe individual trebuie să completeze un formular online care să includă neapărat materiale video reprezentative cu activitatea lor muzicală.
Rezultatele preselecției vor fi anunțate oficial pe data 6 aprilie 2026, iar cei care vor să-și confirme locul trebuie să achite prima tranșă a contribuției de participare între 7 și 25 aprilie.
Care sunt costurile?
Participanți pot opta pentru unul din pachetele următoare:
Pachetul A: prețul acestuia este de 800 de lei de persoană și include: 3 nopți de cazare la un hotel de 3 stele, 6 mese principale (prânz și cină), 2 gustări (mic dejun), kit-ul participantului și participarea completă la toate activitățile.
Pachetul B: prețul acestuia este de 500 de lei de persoană și include masa și participarea, dar fără cazare. Acoperă cele 6 mese principale, cele 2 gustări, kit-ul și accesul la toate activitățile din program.
Pachetul C: prețul acestuia este de 250 de lei de persoană și este destinat exclusiv participării. Include accesul la programe, kit-ul participantului și cele 2 gustări de dimineață. Cei care aleg acest pachet și doresc să participe la cina festivă de sâmbătă trebuie să achite un supliment de 40 de lei.
Cine organizează acest eveniment?
Acest eveniment este organizat de Corul Harmonia Christi, în parteneriat cu Asociația Culturală „Artistul de Mâine”, Episcopia Romano-Catolică de Timișoara și Oficiul Național pentru Pastorația Tineretului. La întâlnire, coriștii se vor bucura de prezența unor personalități de prestigiu din lumea muzicii sacre.
O figură centrală a evenimentului va fi Monseniorul Marco Frisina, preot, compozitor și dirijor recunoscut la nivel internațional pentru activitatea sa în Dieceza de Roma. Monseniorul va împărtăși din experiența sa și va dirija orchestra în cadrul concertului final, care va avea loc pe scena Filarmonicii „Banatul Timișoara”. Alături de el vor fi prezenți Don Maurizio Lieggi, sora Cristina Alfano și reprezentanți ai ansamblului Frammenti di Luce.
Tinerii din toate diecezele sunt îndemnați cu căldură să se înscrie, să nu rateze această ocazie unică de a cânta împreună și de a transforma zilele de vară de la Timișoara într-o mărturie vie a credinței prin muzică.
Detalii în timp real pot fi găsite pe căile de comunicare media ale evenimentului:
Site: www.intalnireacorurilor.ro
Facebook: Întâlnirea Națională a Corurilor de Tineret Catolice 2026
Instagram: intalnireacorurilor26
Carla Beatrice Munteanu

