”Răstigniți și răstignite care mor din iubire”. Papa Francisc a telefonat în direct la emisiunea ”A sua immagine”, transmisă de primul canal al televiziunii italiene RAI și a transmis apropierea sa față de toți cei care suferă din cauza pandemiei, în special de cei care, ”răstigniți sau răstignite din iubire”, își dau viața ca să-i ajute pe semenii în suferință.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
11 aprilie 2020 – Vatican News
.

”Alo? Bună seara, Lorena! Ce faci?” A început cu acest salut mai puțin oficial convorbirea telefonică în direct pe care papa Francisc a avut-o în seara de vineri, 10 aprilie a.c., cu moderatoarea emisiunii ”A sua immagine” (”După chipul său”), realizată la primul canal al televiziunii italiene.

Apelul telefonic al papei, potrivit realizatorilor emisiunii, a fost o adevărată surpriză în studiourile televiziunii publice italiene, covorbirea fiind primită cu o vizibilă emoție de moderatoarea programului, Lorena Bianchetti.

Cu câteva minute înainte de finalul transmsiunii despre Vinerea Sfântă, jurnalista l-a întrebat pe papa cum trăiește această perioadă dificilă a pandemiei de Coronavirus. ”Mă gândesc la Domnul răstignit”, a răspuns pontiful, ”și la atâtea situații cu răstigniții istoriei, dar și la cei de astăzi, ai acestei pandemii: medici, asistenți, asistente, călugărițe, preoți… Morți pe front, ca soldații, care și-au dat viața din iubire, rezistenți ca Maria sub crucile proprii, ale comunităților lor, în spitale, îngrijindu-i pe cei bolnavi. Există și astăzi răstigniți și răstignite care mor din iubire”.

Cu câteva minute înainte de a celebra Patima Domnului, iar în cursul serii, rugăciunea ”Calea Crucii” în Piața San Pietro, papa a spus că este ”aproape de poporul lui Dumnezeu, față de cei suferinzi, mai ales de victimele acestei pandemii, de durerea umanității”, dar a subliniat că privirea sa este îndreptată spre ceruri, în căutarea speranței, ”pentru că speranța nu dezamăgește. Nu îndepărtează durerile, dar nu dezamăgește”.

Papa a spus mai departe că sărbătoarea Paștelui, e adevărat, ”sfârșește în înviere și în pace”, dar nu e un ”happy-end”: este ”compromisul iubirii”, care ajută la parcurgerea chiar și a ”drumului cel mai greu”. Este calea pe care Isus a străbătut-o cel dintâi pentru întreaga omenire și de aceea El ”ne susține și ne întărește”.

”Domnul să vă binecuvânteze pe Dumneavoastră și să-i binecuvânteze pe toți!”, a încheiat Sfântul Părinte. ”Vă mulțumesc”, a răspuns cuprinsă de emoție moderatoarea emisiunii.

Sursa: https://www.vaticannews.va

Autor: A Dancă