Timp de două zile, în 26 și 27 iunie 2026, Cetatea Vaticanului a devenit locul unui amplu exercițiu de comuniune, discernământ și reflecție asupra provocărilor care marchează lumea contemporană și viața Bisericii. Convocat de Papa Leon al XIV-lea, cel de-al doilea Consistoriu extraordinar al pontificatului său a reunit 178 de cardinali veniți din toate continentele pentru a căuta împreună răspunsuri evanghelice la provocările generate de războaie, polarizare, dezvoltarea inteligenței artificiale, migrații, criza relațiilor umane și implementarea Sinodului despre sinodalitate.

Într-un climat de rugăciune și ascultare reciprocă, lucrările au alternat între reflecții teologice, dialog în grupuri mici și schimburi de experiență, fiind inspirate de enciclica Magnifica humanitas, pe care Papa Leon al XIV-lea a propus-o drept un reper pentru înțelegerea lumii de astăzi și pentru misiunea Bisericii în viitor.

Deschizând lucrările, decanul Colegiului Cardinalilor, cardinalul Giovanni Battista Re, a exprimat recunoștința întregului Colegiu față de Sfântul Părinte pentru convocarea Consistoriului și pentru dorința de a implica întreaga Biserică într-un discernământ comun.

„Ne exprimăm vie recunoștință și profunda apreciere pentru că ne-ați convocat în jurul Sanctității Voastre, în responsabilitatea comună a slujirii Bisericii universale”, a afirmat cardinalul italian, observând că omenirea traversează una dintre cele mai complexe perioade din istoria recentă. Potrivit cardinalului Re, lumea este caracterizată de un progres tehnologic fără precedent, dar și de o profundă criză spirituală: „Epoca noastră este marcată de un mare progres tehnologic, care a generat inteligența artificială, dar și de un nivel crescând al sărăciei umane și de o cădere a valorilor etice și morale.”

În acest context, Cardinalul Re a apreciat enciclica Magnifica humanitas drept unul dintre cele mai importante documente ale magisteriului social recent, observând că aceasta „ajunge înaintea reflecției timpului nostru asupra temei inteligenței artificiale”. Mulțumindu-i Papei Leon al XIV-lea pentru orientarea oferită Bisericii și lumii, cardinalul a reafirmat angajamentul cardinalilor de a susține apelurile Sfântului Părinte în favoarea păcii: „Mulțumim pentru chemarea la o trezire a conștiințelor; mulțumim pentru că ați indicat drumul spre edificarea civilizației iubirii, a fraternității și a păcii.”

Prima sesiune a Consistoriului, desfășurată sub tema „În ce lume suntem chemați să vestim Evanghelia?”, a început cu invocarea Spiritului Sfânt prin imnul Veni Creator și cu o meditație biblică susținută de cardinalul polonez Grzegorz Ryś, inspirată din parabola Bunului Samaritean. În loc să vorbească despre „lume” ca despre o realitate abstractă, cardinalul a propus cardinalilor să privească spre omul concret, rănit și abandonat pe marginea drumului.

Imaginea celui căzut între tâlhari a devenit astfel cheia de lectură a lumii contemporane. „Violența a devenit aproape un substantiv comun al lumii de astăzi”, a spus cardinalul, amintind atât războaiele care continuă să devasteze numeroase regiuni ale lumii, cât și agresivitatea prezentă în relațiile cotidiene, în școli și în familii. Omul contemporan, a continuat Eminența Sa, este asemenea celui din parabola evanghelică: jefuit de demnitatea sa, prizonier al dependențelor și al noilor forme de sclavie, rănit în trup și în suflet, abandonat în singurătate și lipsit adesea de speranță.

Citându-l pe părintele Timothy Radcliffe, cardinalul Ryś a observat că „omul de astăzi suferă un tsunami al singurătății”, în ciuda faptului că dispune de cele mai sofisticate mijloace de comunicare din istorie.

În același timp, cardinalul Ryś a avertizat că societatea occidentală riscă să își caute împlinirea departe de Dumnezeu sau să instrumentalizeze religia pentru scopuri care nu mai au nimic în comun cu Evanghelia. Totuși, parabola nu se oprește la omul rănit, ea propune și chipul Bunului Samaritean, pe care Isus îl oferă drept model.

„Milostivirea și caritatea pot deveni locul întâlnirii dintre Biserică și lume, locul adevăratului dialog și al unității care vindecă”, a afirmat prelatul, invitând Biserica să privească lumea cu aceeași compasiune cu care Samariteanul s-a apropiat de omul căzut pe marginea drumului.

Pornind de la această meditație, cardinalii reuniți în cele 18 grupuri de lucru au analizat „rănile cele mai adânci” ale lumii contemporane. În intervențiile lor au revenit constant teme precum: polarizarea societăților, războaiele, violența, dezinformarea, lipsa respectului față de minoritățile religioase și etnice, creșterea antisemitismului, destrămarea familiei, singurătatea tinerilor și a persoanelor vârstnice, scăderea natalității, criminalitatea organizată, migrațiile, secularizarea și pierderea sensului vieții.

În fața acestor realități, Colegiul Cardinalilor a afirmat că Biserica trebuie să fie, înainte de toate, o mamă, capabilă să primească, să asculte și să însoțească omul rănit. Totodată, cardinalii au evidențiat că, într-o perioadă în care multe instituții și-au pierdut credibilitatea, Biserica este chemată să vorbească din nou cu autoritate despre demnitatea persoanei, reconciliere, pace și binele comun.

La încheierea primei sesiuni, Papa Leon al XIV-lea a revenit asupra imaginii Bunului Samaritean și a sintetizat într-o singură frază ceea ce cardinalii descoperiseră în timpul reflecțiilor: „Dacă nu suntem orbi, este adevărat că există atât de multă suferință.”

Pontiful a arătat că răspunsul Bisericii nu poate consta doar în celebrarea sacramentelor, ci și în reconstruirea relațiilor dintre oameni: „Biserica răspunde invitând pe toți la comuniune, nu doar deschizând bisericile și celebrând sacramentele, ci și creând ocazii și experiențe autentice de întâlnire.”

În aceeași după-amiază, lucrările au continuat cu cea de-a doua sesiune, dedicată temei „Cultura puterii și civilizația iubirii”, inspirată din capitolul al V-lea al enciclicei Magnifica humanitas. Înaintea discuțiilor, cardinalul Pablo Virgilio Siongco David a invitat participanții să se roage pentru victimele cutremurului devastator din Venezuela, exprimând solidaritatea întregii Biserici cu poporul greu încercat. Pornind de la reflecția cardinalului Víctor Manuel Fernández, participanții au constatat că războiul și conflictele nu sunt doar evenimente politice, ci expresia unei „culturi a puterii”, care pătrunde treptat în relațiile dintre oameni și transformă violența într-o realitate aproape obișnuită. Numeroase intervenții au atras atenția că lumea contemporană se obișnuiește cu războiul și că pragul de toleranță față de violență scade constant.

În fața acestei realități, cardinalii au afirmat că Biserica este chemată să vorbească o altă limbă: aceea a ascultării, iertării, reconcilierii și a dreptății restaurative. Participanții au insistat asupra faptului că pacea începe prin mărturia credibilă a creștinilor, prin unitatea dintre Biserici, prin dialogul ecumenic și interreligios și prin apropierea de cei care suferă.

Un consens aproape unanim s-a conturat în jurul necesității depășirii vechii teorii a „războiului just”, afirmând că Evanghelia nu poate fi vestită prin forță și că reflecția morală a Bisericii trebuie să insiste mai degrabă asupra dreptului la o apărare proporțională și asupra căilor de reconciliere. Totodată, cardinalii și-au exprimat recunoștința față de Papa Leon al XIV-lea pentru claritatea cu care enciclica Magnifica humanitas condamnă războiul și reafirmă demnitatea fiecărei persoane umane.

Pornind de la aceste constatări, reflecția cardinalilor s-a îndreptat spre una dintre întrebările fundamentale ale prezentului: «cum poate fi reconstruit binele comun într-o lume tot mai fragmentată?». Răspunsul a fost aprofundat în cea de-a treia sesiune a Consistoriului, desfășurată în dimineața zilei de 27 iunie a.c., sub tema „A construi în bine: șantierele timpului nostru”.

Introducerea a fost încredințată cardinalului Stephen Brislin, care a propus o lectură teologică a enciclicei Magnifica humanitas, pornind de la două imagini biblice: Babel și Ierusalim. Dacă Babel reprezintă simbolul unei umanități care își construiește viitorul fără Dumnezeu și ajunge inevitabil la dezbinare și confuzie, Ierusalimul exprimă acea lucrare comună în care inteligența și creativitatea omului sunt puse în slujba lui Dumnezeu și a demnității persoanei. În această perspectivă, cardinalul Brislin a arătat că adevărata întrebare a timpului nostru nu este cât de departe poate merge progresul tehnologic, ci dacă acesta conduce la relații mai juste și la o societate mai umană: „Magnifica humanitas pune încă de la început întrebarea asupra formei pe care o ia lucrarea omului atunci când dispune de instrumente din ce în ce mai puternice.”

Pornind de la această reflecție, cardinalii au analizat marile fracturi ale lumii contemporane. Au vorbit despre popoare despărțite de războaie, despre societăți polarizate, despre familii dezbinate și despre generații care întâmpină dificultăți în a dialoga între ele. În mod deosebit, s-a atras atenția asupra individualismului, care îi determină pe oameni să creadă că ceilalți există doar pentru propriul succes, alimentând competiția și izolarea.

Un loc important în dezbateri l-a ocupat inteligența artificială, privită nu doar ca un progres tehnologic, ci ca o provocare antropologică. Cardinalii au insistat că omul nu poate fi redus la algoritmi, cifre sau statistici și că dezvoltarea tehnologică trebuie să rămână întotdeauna în slujba persoanei umane. Cardinalul Brislin a arătat că enciclica propune o adevărată „gramatică a construirii”, alcătuită din patru elemente esențiale: dorința autentică de fericire, acceptarea limitelor propriei condiții, coresponsabilitatea și discernământul luminat de Doctrina Socială a Bisericii. Numai astfel progresul tehnologic poate deveni un instrument al fraternității și nu al excluderii.

În același spirit, participanții au subliniat că binele comun nu mai poate fi considerat un obiectiv evident într-o lume în care interesele economice și politice prevalează adesea asupra demnității persoanei. De aceea, au afirmat că Biserica trebuie să contribuie la formarea conștiințelor, la promovarea doctrinei sociale și la educarea unei noi generații de oameni politici capabili să slujească societatea. Una dintre concluziile cele mai sugestive ale sesiunii a fost aceasta: „creștinii nu sunt spectatori ai ruinelor sociale, ci arhitecți înțelepți care reconstruiesc cetatea tuturor.”

În după-amiaza aceleiași zile, cardinalii au intrat în ultima sesiune a Consistoriului, dedicată punerii în practică a Sinodului despre sinodalitate. În Aula Nouă a Sinodului, cardinalul Mario Grech, secretarul general al Sinodului Episcopilor, a prezentat parcursul care va conduce către Adunările ecleziale din 2027-2028 și a subliniat că experiența sinodală trăită în ultimii ani a reprezentat înainte de toate o lucrare a Spiritului Sfânt în întreaga Biserică. Eminența Sa a amintit că milioane de credincioși din toate continentele au participat la procese de ascultare și discernământ, iar unul dintre cele mai importante roade ale acestui parcurs este redescoperirea responsabilității comune pentru viața Bisericii: „Sinodul a trezit în Biserică o dorință răspândită de participare, de ascultare reciprocă și de discernământ comunitar.” Cardinalul Grech a insistat asupra faptului că etapa actuală nu urmărește organizarea unor noi consultări, ci transformarea experienței sinodale într-un stil permanent de viață eclezială: „Sinodalitatea nu este un scop în sine. Ea există pentru ca Biserica să vestească mai bine Evanghelia și să slujească mai bine oamenilor și femeilor timpului nostru.”

În timpul dialogului care a urmat, cardinalii au subliniat necesitatea aprofundării dimensiunii spirituale a sinodalității, a formării unui cler capabil să trăiască o preoție frumoasă, creativă și profund evanghelică, precum și importanța experienței Bisericilor Catolice Orientale în acest proces de reînnoire. La încheierea lucrărilor, Papa Leon al XIV-lea a oferit una dintre cele mai ample reflecții ale pontificatului său de până acum, sintetizând concluziile celor două zile de discernământ. Pontiful a mărturisit că experiența Consistoriului i-a amintit de drumul ucenicilor spre Emaus: „Am mers împreună pe cale, ne-am ascultat unii pe alții și, dacă i-am lăsat spațiu Domnului, El a aprins din nou în inimile noastre speranța.”

Referindu-se la tema sinodalității, Sfântul Părinte a afirmat că întrebarea fundamentală nu este cine exercită autoritatea în Biserică, ci cum poate fi păstrat și rodit darul primit de la Cristos. „Sinodalitatea nu este o serie de reuniuni și nici o metodă de lucru; este un stil spiritual. Se naște din întâlnire, crește în ascultare și se maturizează în discernământ.”

Papa Leon al XIV-lea a revenit apoi asupra primei sesiuni și a remarcat că, dincolo de războaie și nedreptăți, cardinalii au identificat o rană și mai profundă: singurătatea și pierderea speranței. În mod special, Pontiful s-a oprit asupra situației tinerilor.

„M-a impresionat în mod deosebit modul în care ați vorbit despre tineri. În întrebările lor, dar și în suferința care uneori îi conduce la disperare – și, uneori, chiar la disperarea extremă de a-și lua viața – ați recunoscut una dintre cele mai profunde răni ale timpului nostru.” În același timp, Pontiful a văzut în căutările lor un semn al lucrării Spiritului Sfânt: „Căutarea lor de autenticitate, de relații adevărate și de sens ne amintește că Evanghelia continuă să meargă în întâmpinarea celor mai adânci așteptări din inima omului.”

Papa Leon al XIV-lea a reafirmat că războiul nu începe pe câmpul de luptă, ci în inima omului și într-o cultură a puterii care modelează relațiile, economia, politica și chiar viața religioasă: „Războiul nu este doar un conflict între state. El se naște cu mult înainte, dintr-o cultură a puterii.”

În același spirit, Pontiful a susținut necesitatea aprofundării reflecției asupra apărării legitime în lumina transformărilor conflictelor contemporane și a încurajat o redescoperire a Doctrinei Sociale a Bisericii ca instrument de formare a conștiințelor și de promovare a binelui comun. Pontiful a insistat și asupra rolului mărturiei creștine, afirmând că adevărata reformă a Bisericii începe din întâlnirea personală cu Cristos și din capacitatea comunităților de a deveni spații autentice de comuniune și fraternitate.

În încheiere, Papa a reafirmat sensul profund al acestui Consistoriu extraordinar pe care l-a convocat, definindu-l nu ca pe o adunare parlamentară, ci ca pe o experiență de comuniune în jurul Succesorului lui Petru: „Nu este un parlament, nu este un congres în care predomină opiniile sau interesele, ci o experiență de comuniune în slujirea misiunii.”

Papa a anunțat, totodată, intenția de a continua organizarea anuală a unor astfel de întâlniri și a adresat un apel care a devenit mesajul final al întregului Consistoriu extraordinar: „Dumnezeu vrea pace pentru toate națiunile și pentru toate popoarele. De aceea, nu trebuie să ne resemnăm în fața violenței. Violența nu va avea ultimul cuvânt. Dumnezeu continuă să deschidă în istorie drumuri de reconciliere și de pace. Avem responsabilitatea de a le parcurge cu curaj și de a ajuta lumea să le recunoască.”

Încredințând roadele Consistoriului mijlocirii Fecioarei Maria, Maica Bisericii, Papa Leon al XIV-lea i-a trimis pe cardinali în Bisericile lor locale cu misiunea de a transforma reflecțiile acestor zile într-o mărturie concretă a Evangheliei. Mulțumindu-le pentru spiritul de comuniune și pentru contribuția adusă lucrărilor, Sfântul Părinte a concluzionat:

„Fraților, vă mulțumesc din inimă pentru contribuția voastră, precum și raportorilor, moderatorilor și tuturor celor care, cu generozitate și discreție, au făcut posibile aceste zile de lucru și de fraternitate. Vă mulțumesc pentru că m-ați ajutat, încă o dată, să recunosc lucrarea pe care Cristos continuă să o săvârșească în mijlocul poporului său și în lume”.

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi