„În această Săptămână Sfântă, să ne ridicăm privirea spre cruce pentru a primi harul uimirii. Sfântul Francisc de Assisi, privind Răstignitul, se minuna că frații săi nu plângeau. Și noi, mai reușim să ne lăsăm înduioșați de iubirea lui Dumnezeu? De ce nu mai știm să ne uimim în fața lui? De ce?” Cuvintele îi aparțin Papei Francisc, fiind rostite astăzi, în Duminica Floriilor – în ritul latin – la Liturghia celebrată în Bazilica San Pietro. Pentru al doilea an consecutiv celebrarea a fost limitată ca prezență – circa 120 de persoane, pe lângă 30 de Cardinali.
La predică, Sfântul Părinte a spus că an de an celebrarea Floriilor stă între bucuria primirii lui Isus în Ierusalim și durerea de a-l vedea condamnat la moarte. Iar aceasta provoacă uimire. „Imediat Isus ne uimește. Oamenii săi îl primesc cu solemnitate, însă El intră în Ierusalim pe un umil măgăruș. Oamenii Săi așteaptă pentru Paște pe eliberatorul puternic, însă Isus vine pentru a face Paștele cu jertfa Sa. Oamenii Săi așteaptă să celebreze victoria asupra romanilor cu sabia, însă Isus vine să celebreze victoria lui Dumnezeu cu crucea. Ce s-a întâmplat cu acei oameni, care în puține zile au trecut de la osanale către Isus la strigătul ‘răstignește-l’? Ce s-a întâmplat? Acele persoane urmăreau mai mult o imagine a lui Mesia, decât pe Mesia. Îl admirau pe Isus, însă nu erau gata să se lase uimiți de el.”
Pontiful a subliniat că există o diferență între uimire și admirație. „Admirația poate să fie lumească, deoarece caută propriile gusturi și propriile așteptări; în schimb, uimirea rămâne deschisă față de celălalt, față de noutatea sa. Și astăzi atâția îl admiră pe Isus: a vorbit bine, a iubit și a iertat, exemplul său a schimbat istoria… și așa mai departe. Îl admiră, însă viața lor nu se schimbă. Pentru că a-l admira pe Isus nu este suficient. Trebuie urmat pe calea Sa, să ne lăsăm puși în discuție de către El: să trecem de la admirație la uimire.” A explicat apoi ce uimește mai mult la Domnul și la Paștele Său: „Faptul că El ajunge la glorie pe calea umilirii. El triumfă primind durerea și moartea, pe care noi, supuși admirației și succesului, le-am evita.”
„Iată ce uimește: a-l vedea pe Atotputernicul redus la nimic. A-l vedea pe El, cuvântul care știe totul, învățându-ne în tăcere de la catedra crucii. A-l vedea pe Regele regilor care are ca tron o cruce. A-l vedea pe Dumnezeul universului despuiat de toate. A-l vedea încoronat cu spini și nu cu glorie. A-l vedea pe El, bunătatea în persoană, care este insultat și călcat în picioare. Pentru ce toată această umilire? Pentru ce, Doamne, ai lăsat să ți se facă toate acestea? A făcut asta pentru noi, pentru a atinge până la capăt realitatea noastră umană, pentru a străbate toată existența noastră, tot răul nostru. Pentru a se apropia de noi și a nu ne lăsa singuri în durere și în moarte. Pentru a ne recupera, pentru a ne mântui.”
Papa i-a invitat pe credincioși să ceară harul uimii, altfel viața creștină devine tristețe. „Să repornim de la uimire”, a spus el. „Să ne lăsăm uimiți de Isus pentru a trăi din nou, pentru că măreția vieții nu se află în a avea sau în a ne afirma, ci în a ne descoperi iubiți. Aceasta este măreția vieții: a ne descoperi iubiți. Și măreția vieții este tocmai în frumusețea iubirii.” Sfântul Părinte și-a încheiat predica spunând: „Frați și surori, astăzi Dumnezeu încă uimește mintea noastră și inima noastră. Să lăsăm ca această uimire să ne impregneze, să îl privim pe Răstignit și să spunem și noi: ‘Tu ești cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Tu ești Dumnezeul meu”.
Sursa: www.catholica.ro
