Călătoria în Africa a Papei Leon al XIV este deosebit de semnificativă. Între 13 și 23 aprilie, Pontiful vizitează Algeria, Camerunul, Guineea Ecuatorială și Angola. Încă de la început, Papa și-a descris călătoria ca fiind aceea a unui mesager al păcii.

Un magisteriu al păcii, cel al Papei Leon al XIV-lea, început chiar cu primul său salut de la Loja Binecuvântărilor, la 8 mai 2025, după alegerea ca Succesor al lui Petru: „Pacea să fie cu voi toți! Preaiubiți frați și surori, acesta este primul salut al lui Cristos cel Înviat, Bunul Păstor care și-a dat viața pentru turma lui Dumnezeu. Și eu aș vrea ca acest salut de pace să intre în inimile voastre, să ajungă în familiile voastre, la toate persoanele, oriunde s-ar afla, la toate popoarele, pe întreg pământul. Pacea să fie cu voi!

În fața Memorialului Martirilor din Algeria, Leon al XIV-lea a reafirmat că „viitorul aparține bărbaților și femeilor păcii” și că pacea „nu este doar absența conflictului, ci expresia dreptății și a demnității”. Această pace, a adăugat Papa, este posibilă „numai în iertare”, pentru că „adevărata luptă de eliberare va fi câștigată definitiv doar atunci când se va cuceri pacea în inimile oamenilor”.

Adresându-se apoi corpului diplomatic din Algeria, Papa Leon s-a descris ca un pelerin al păcii și a afirmat că viitorul aparține „celor care nu se lasă orbiți de putere și de bogăție, celor care nu sacrifică demnitatea concetățenilor pentru propriul câștig personal sau de grup”.

Papa s-a adresat direct și poporului algerian:
Dacă veți ști să intrați în dialog cu aspirațiile tuturor și să fiți solidari cu suferințele atâtor țări apropiate și îndepărtate – a subliniat el – experiența voastră va putea contribui la imaginarea și realizarea unei mai mari dreptăți între popoare. Nu multiplicând neînțelegerile și conflictele, ci respectând demnitatea fiecăruia și lăsându-vă atinși de durerea celuilalt, veți putea deveni protagoniștii unui nou curs al istoriei, astăzi mai urgent ca niciodată, în fața încălcărilor continue ale dreptului internațional și a tentațiilor neocoloniale.”

Aceste apeluri ale Papei sunt deosebit de relevante pentru episcopii europeni, care astăzi sunt chemați la o reflecție profundă pentru a înțelege cum să promoveze mai bine o civilizație a iubirii, în cadrul misiunii de evanghelizare la care suntem chemați.

Consiliul Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE) privește această călătorie a Papei cu mare interes, având o experiență de dialog cu realitatea africană care durează de mai mulți ani. În mod special, pe 23 mai a.c., CCEE și SECAM (Simpozionul Conferințelor Episcopale din Africa și Madagascar) se vor reuni la Luxemburg pentru un seminar de trei zile. Din SECAM fac parte conferințele episcopale din Algeria, Camerun, Guineea Ecuatorială și Angola – etape ale călătoriei Papei în Africa.

Încă din 2004, CCEE și SECAM au inițiat schimburi regulate de informații pentru a aborda provocări comune și perspective de evanghelizare, pornind de la o idee a cardinalului Robert Sarah, care la acea vreme era arhiepiscop și secretar al Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor.

Călătoria Papei Leon al XIV-lea, prin temele abordate, adună provocările prezentului și ne pune în fața unor întrebări vechi și noi, la care trebuie să dăm răspuns. Episcopii europeni, animați de grijă pastorală, sunt în comuniune cu Papa, care a declarat că nu vorbește ca un politician, ci potrivit logicii Evangheliei.

CCEE