Dragi Părinţi spirituali,
Dragi marianişti,

Vă invităm să participaţi la Întâlnirea Eparhială a Reuniunilor Mariane din acest an, care va avea loc duminică, 22 martie 2026, începând cu ora 10.00, la Biserica „Sfânta Familie” din Zalău, după următorul program:

10.00 – Sfânta Liturghie Arhierească, cu reînnoirea promisiunilor
11.30 – „Ecoul Buneivestiri în viața marianiștilor”, Părintele protopop Părău Valer
11.40 – Moment interactiv între grupurile participante, concluzii
12.15 – Agapă

Vă rugăm să anunțați acest eveniment de împărtășire și comuniune, organizând deplasarea marianiștilor, pentru a ne putea întâlni într-un număr cât mai mare.
Așteptăm confirmările de participare cu numărul de persoane până în data de 16 martie 2026, la numărul de telefon: 0741 307265.

Vă așteptăm cu drag!

CU BLÂNDUL ISUS SĂ NE BINECUVÂNTEZE FECIOARA DE SUS!

Maria Mirela Filimon (Președintă eparhială)

Pr. Vasile Traian Dobrată (Părinte spiritual eparhial)