În această zi de 15 ianuarie, când România serbează Ziua Națională a Culturii Române și își amintește de nașterea Poetului care a transformat limba în cântec, ne întoarcem privirea spre Mihai Eminescu, cel care a dăruit cuvintelor rădăcini adânci și aripi eterne. Dar, odată cu lumina operei sale, se cuvine să evocăm și firele nevăzute care i-au țesut destinul — întâlniri providențiale cu oameni ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, fără de care poate numele Eminescu ar fi rămas ascuns timpului.

Cum evidenția într-o zi ca aceasta Ioan F. Pop – poet, eseist și publicist, actualmente muzeograf la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” din Oradea într-un articol de arhivă, puțini știu că pe drumul poetului s-au aplecat două figuri luminoase, două spirite călăuzitoare ale culturii și credinței.

Primul dintre ele este Iosif Vulcan, editorul revistei Familia și nepot al Episcopului Samuil Vulcan, cel care în 1866 a primit poezia timidă a unui adolescent din Cernăuți, pe nume Mihail Eminovici. Cu o intuiție ce numai sufletele mari o au, el i-a preschimbat numele în Mihai Eminescu, dăruindu-i poetului identitatea sub care avea să devină icoana culturii române. Prin acest gest discret și providențial, Vulcan a devenit pentru veșnicie „nașul literar” al poetului, deschizând porțile literaturii române pentru cel care le va împinge mai apoi spre absolut.

A doua lumină a destinului său a fost Aron Pumnul, dascălul blăjean, plămădit în spiritul Școlilor Ardelene și format la Viena, în Institutul Catolic „Sfânta Barbara”, ca bursier al Episcopiei Greco-Catolice din Blaj. Profesorul acesta blând și luminat a trezit în Eminescu dragostea pentru Limba Română și dorul mistuitor de cultură. La moartea sa, tânărul poet avea să scrie elegia „La mormântul lui Aron Pumnul”, lacrimă de aur pe prima pagină a destinului său literar.

Tot Aron Pumnul a fost cel care i-a insuflat dorul de Blaj…
În primăvara anului 1866, tânărul Eminescu pornește la pas, de unul singur, din Bucovina până în inima Transilvaniei, pentru a vedea cetatea despre care profesorul său îi vorbise ca despre o „Mică Romă”. Ajuns pe Dealul Hula, după un drum lung și istovitor, poetul se oprește la umbra unui tei, privește orașul și, cu o emoție greu de pus în cuvinte, își ridică pălăria, rostind: „Te salut din inimă, Mică Romă!”. Un gest care a rămas, peste timp, ca o binecuvântare asupra Blajului și a istoriei sale culturale.

Dar legătura lui Eminescu cu spiritualitatea Bisericii Catolice avea să fie evocată, cu uimitoare profunzime, și în vremuri mult mai apropiate de noi. În anul 1999, înainte de a păși în România, Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea — mare iubitor al culturii române — a recitat, în limba română, în Piața Sfântului Petru din Roma, una dintre cele mai emoționante creații ale poetului: Rugăciunea către Maica Domnului.

A rostit-o rar, limpede, cu un respect care a așezat numele lui Eminescu între pietrele albe ale Romei și în inimile credincioșilor adunați sub cerul deschis:

Rugăciune

Noi ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Rugându-ne ’ndurărilor,
Luceafărului mărilor.

Ascultă-a nostre plângeri,
Regina peste îngeri;
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Și pururea Fecioară, Marie!

Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te:
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire.
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Și pururea Fecioară, Marie!

Acea clipă, în care vocea Pontifului a rostit versurile lui Eminescu în limba noastră, a transformat poezia într-o punte între două maluri ale creștinătății și într-un omagiu unic adus culturii române.

Astăzi, de Ziua Națională a Culturii, îi aducem omagiu lui Eminescu, dar și celor care, prin credință, educație și iubire pentru neam, i-au luminat drumul: greco-catolicii care l-au format, l-au sprijinit și l-au introdus în templul literaturii. Cultura română este rodul geniului, dar și al acelor inimi alese care au știut să vadă, să susțină și să aprindă flacăra atunci când ea abia se năștea…

Biroul de Presă EGCO – Ioan F. Pop