În data de 14 decembrie 2025, orașul Ardud a fost gazda unui eveniment deosebit, cu profundă încărcătură spirituală și comunitară: un concert extraordinar de colinde, care a reunit, într-o atmosferă de comuniune și fraternitate, toate cultele religioase din oraș și din împrejurimi.

Evenimentul a avut loc în Casa de Cultură „Augustin Mircea” și a fost organizat de Parohia Greco-Catolică din Ardud, în parteneriat cu Centrul Cultural Ardud, Primăria Orașului Ardud și cu sprijinul tuturor cultelor participante. Prin această inițiativă, Parohia Greco-Catolică Ardud a oferit un exemplu autentic de dialog ecumenic, promovând unitatea creștină prin rugăciune, cânt și bucuria Nașterii Domnului.

Pe scena evenimentului au urcat numeroase corale, care au încântat publicul timp de aproape trei ore, transformând seara de colinde într-o adevărată sărbătoare a sufletului. Concertul a fost prezentat cu profesionalism și dăruire de Dragoș George și pr. Ovidiu Marița, care au contribuit la buna desfășurare și la atmosfera caldă a serii.

Au participat reprezentanți ai următoarelor culte și comunități:

  1. Cultul Baptist

  2. Cultul Penticostal

  3. Cultul Reformat

  4. Cultul Ortodox – Ardud

  5. Cultul Romano-Catolic

  6. Grupul din Baba Novac

  7. Cultul „Cortul lui David”

  8. Cultul Greco-Catolic

  9. Cultul Ortodox – Mădăraș

Sala a fost arhiplină, aproximativ 700 de persoane care au răspuns invitației, confirmând dorința comunității de a fi împreună și de a trăi bucuria Crăciunului în spirit de unitate și pace. Colindele, mesajele de speranță și atmosfera de fraternitate au creat un cadru în care diferențele confesionale au fost depășite prin credința comună în Cristos.

Parohia Greco-Catolică Ardud își exprimă recunoștința față de toți partenerii și colaboratorii care au contribuit la reușita acestei seri memorabile, ce rămâne o mărturie vie a unității creștine și a bucuriei colindului românesc.

părintele Ovidiu Marița