Pe esplanada Bazilicii „Sf. Petru” din Vatican a avut loc sâmbătă, 26 aprilie a.c., Sfânta Liturghie de înmormântare a Papei Francisc, al 266-lea Pontif Roman, întors la Casa Tatălui pe 21 aprilie a.c. (Lunea luminată). Sfânta Liturghie a început cu procesiunea sicriului pontifului purtat pe umeri din fața Altarului Mărturisirii până pe esplanada Bazilicii „San Pietro”. Un sicriu simplu, de lemn, lipsit de ornamente, conform dorinței Papei Francisc, pe care a fost așezată cartea deschisă a Evangheliilor.
La Sfânta Liturghie de înmormântare au concelebrat cardinali ai Bisericii Romane și patriarhi ai Bisericilor Catolice Orientale, alături de 4.500 de preoți și 700 de episcopi. Printre aceștia s-a aflat și episcopul greco-catolic de Oradea, Preasfinția Sa Virgil Bercea, împreună cu episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Cristian-Dumitru Crișan, arhiepiscopul Aurel Percă, arhiepiscopul Gergely Kovács, episcopul László Böcskei și episcopul József-Csaba Pál.
Sfânta Liturghie prezidată în limba latină l-a avut ca celebrant principal pe decanul Colegiului Cardinalilor, Em. Sa cardinal Giovanni Battista Re. Peste 160 de șefi de stat, prinți, lideri politici și religioși din fiecare colț al lumii, au fost prezenți la funeralii. Din țara noastră au participat președintele interimar, Ilie Bolojan, premierul Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu și Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, George Bologan.
Din partea Patriarhiei Ortodoxe Române, au luat parte episcopul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale, preasfințitul Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române a Italiei și preotul Angelo Zucchi.
La finalul celebrării euharistice au avut loc Ultima Commendatio (ultima recomandare), condusă de cardinalul vicar pentru Dieceza Romei, respectiv slujba de Valedictio (rămas-bun) – un moment indelibil în care patriarhii, arhiepiscopii majori și mitropoliții Bisericilor „sui iuris” orientale catolice s-au apropiat de sicriul Papei pentru rugăciune în rit bizantin. Cardinalul Giovanni Battista Re a stropit apoi cu apă sfințită și a tămâiat trupul neînsuflețit. Sicriul Sfântului Părinte Francisc a fost transferat la Bazilica „Santa Maria Maggiore”, trecând pentru ultima oară pe navata centrală a Bazilicii „Sf. Petru”, sub oblăduirea icoanei Învierii Domnului. Cortegiul a parcurs apoi străzile Romei, salutat fiind de alți 150 de mii de pelerini. La Bazilica „Santa Maria Maggiore” a fost întâmpinat cu trandafiri albi de un grup de 40 de prieteni – persoane nevoiașe, familii în dificultate, migranți și femei victime ale traficului de persoane – ultimii care au adus omagiu Papei Francisc, cel care i-a avut atât de mult la suflet. Sicriul a fost depus apoi în bazilica papală într-un mormânt simplu, inscripționat „Franciscus”.
În deschiderea Sfintei Liturghii de înmormântare, cardinalul Re – vorbind în numele Colegiului Cardinalilor – le-a mulțumit celor prezenți pentru participare. Cu emoție, a transmis salutări respectuoase și mulțumiri din inimă șefilor de stat, șefilor de guvern și delegațiilor oficiale venite din multe țări, care au dorit să-și arate afecțiunea față de Sfântul Părinte plecat dintre noi. „Manifestațiile de afecțiune și participare, pe care le-am văzut în aceste zile după trecerea sa din această lume spre veșnicie, ne arată cât de mult a atins Pontificatul intens al Papei Francisc mințile și inimile oamenilor. Ultima imagine a Papei Francisc care ne va rămâne în memorie este cea de duminica trecută, de Paște, când, în ciuda gravei sale suferințe, a dorit să binecuvânteze mulțimea de pe balconul Bazilicii Sfântul Petru și apoi a coborât în piață într-un papamobil decapotabil, salutând credincioșii adunați”, a spus cardinalul.
„În această măreață Piață a Sfântului Petru, unde Papa Francisc a celebrat de nenumărate ori Euharistia și a prezidat mari întâlniri de-a lungul celor 12 ani de pontificat, ne-am adunat în rugăciune în jurul trupului său neînsuflețit, cu inimile triste, dar întăriți de certitudinea credinței, care ne asigură că existența umană nu se încheie în mormânt, ci continuă în Casa Tatălui, într-o viață de fericire fără sfârșit.
(…)Prin rugăciunea noastră, dorim acum să încredințăm sufletul iubitului Pontif lui Dumnezeu, pentru ca El să-i dăruiască fericirea eternă în lumina și gloria iubirii Sale infinite.
Ne luminează și ne călăuzește fragmentul evanghelic în care răsună vocea lui Cristos adresându-i-se primului dintre apostoli: „Petru, mă iubești tu mai mult decât aceștia?” Răspunsul sincer al lui Petru: „Doamne, Tu toate le știi; Tu știi că te iubesc!”, a fost urmat de încredințarea marii sale misiuni: „Paște oile Mele”. Aceasta va rămâne misiunea constantă a lui Petru și a Succesorilor săi: un serviciu de iubire, urmându-l pe Învățătorul și Domnul Cristos, care „nu a venit să fie slujit, ci să slujească și să-și dea viața pentru răscumpărarea multora” (Mc 10, 45).
În ciuda suferințelor și slăbiciunilor sale din ultimele zile, Papa Francisc a ales să meargă pe acest drum al dăruirii de sine până în ultima zi a vieții sale pământești. El a urmat pașii Domnului său, Păstorul cel Bun, care a iubit oile Sale până la sacrificiul suprem.
Atunci când Cardinalul Bergoglio a fost ales de Conclav, pe 13 martie 2013, să-i succeadă Papei Benedict al XVI-lea, avea deja în spate ani de viață religioasă în Compania lui Isus și, mai ales, era îmbogățit de experiența celor 21 de ani de slujire pastorală în Arhidieceza de Buenos Aires – mai întâi ca episcop auxiliar, apoi ca episcop coadjutor și, în cele din urmă, ca arhiepiscop.
Decizia de a lua numele Francisc a părut imediat ca o alegere programatică și de stil pentru întregul său pontificat, inspirându-se din spiritul Sfântului Francisc din Assisi.
Și-a păstrat temperamentul și stilul său pastoral de conducere și a imprimat încă de la început guvernării Bisericii amprenta personalității sale puternice, stabilind un contact direct cu persoanele și cu popoarele, dorind să fie aproape de toți, cu o atenție deosebită față de cei aflați în dificultate, dăruindu-se fără măsură, în special pentru cei mai săraci și marginalizați ai pământului. A fost un Papă în mijlocul oamenilor, cu o inimă deschisă tuturor. A fost, de asemenea, un Papă atent la noile dinamici ale societății și la ceea ce Spiritul Sfânt trezea în Biserică.
Cu un limbaj propriu, bogat în imagini și metafore, a căutat întotdeauna să lumineze, cu înțelepciunea Evangheliei, problemele timpului nostru, oferind răspunsuri în lumina credinței și încurajând trăirea creștină a provocărilor și contradicțiilor epocii noastre, pe care adesea o numea „schimbare de epocă”. Avea o spontaneitate nativă și un mod informal de a se adresa tuturor, inclusiv celor îndepărtați de Biserică.
Plin de căldură umană și profund sensibil la dramele contemporane, Papa Francisc a împărtășit realmente neliniștile, suferințele și speranțele timpului nostru globalizat, oferindu-se pe sine pentru a mângâia și a încuraja, cu un mesaj capabil să atingă direct și imediat inimile oamenilor.
Carisma sa de ospitalitate și ascultare, împletite cu sensibilitate, a atins inimile multora, încercând să trezească energiile morale și spirituale ale oamenilor.
Primatul evanghelizării a fost busola întregului său pontificat, răspândind cu o clară amprentă misionară bucuria Evangheliei, care a fost și titlul primei sale Exortații Apostolice — Evangelii Gaudium. O bucurie care umple de încredere și speranță inimile tuturor celor care se încred în Dumnezeu.
Un fir roșu al misiunii sale a fost și convingerea că Biserica este o „casă a tuturor”: o casă cu porțile mereu deschise. Adesea a apelat la imaginea Bisericii ca „spital de campanie” după o bătălie, acolo unde sunt mulți răniți; o Biserică hotărâtă să se îngrijească de problemele oamenilor și de marile dureri care sfâșie lumea contemporană; o Biserică capabilă să se aplece asupra fiecărui om, indiferent de credință sau de condiție, vindecându-i rănile.
Nenumărate sunt gesturile sale și îndemnurile în favoarea refugiaților și a migranților. De asemenea, constantă a fost insistența sa în a lucra pentru cei săraci.
Este semnificativ faptul că prima călătorie a Papei Francisc a fost la Lampedusa, insula simbol al dramei migrației, unde mii de oameni s-au înecat în mare. Pe aceeași linie a fost și călătoria sa la Lesbos, împreună cu Patriarhul Ecumenic și cu Arhiepiscopul Atenei, precum și celebrarea unei Liturghii la granița dintre Mexic și Statele Unite, cu ocazia călătoriei sale în Mexic.
Dintre cele 47 de călătorii apostolice obositoare, va rămâne în istorie mai ales cea din Irak, în 2021, desfășurată cu mare curaj, în ciuda riscurilor la care s-a supus. Acea vizită apostolică dificilă a fost un balsam pentru rănile deschise ale populației irakiene, atât de greu încercată de atrocitățile ISIS. Această călătorie a fost importantă și pentru dialogul interreligios, o altă dimensiune esențială a activității sale pastorale. Cu vizita apostolică din 2024 în patru țări din Asia-Oceania, Papa a atins „cea mai periferică margine a lumii”.
Papa Francisc a pus întotdeauna în centrul predicării sale Evanghelia milostivirii, subliniind constant că Dumnezeu nu obosește niciodată să ierte: El iartă întotdeauna, oricare ar fi situația celui care cere iertare și dorește să revină pe calea cea dreaptă.
A dorit organizarea Jubileului extraordinar al Milostivirii, evidențiind faptul că milostivirea este „inima Evangheliei”.
Milostivirea și bucuria Evangheliei rămân două cuvinte-cheie ale pontificatului Papei Francisc.
În contrast cu ceea ce a numit „cultura rebutului”, el a promovat „cultura întâlnirii” și a solidarității. Tema fraternității a străbătut întreg pontificatul său cu tonuri vibrante. În Enciclica Fratelli tutti, a dorit să reaprindă aspirația mondială spre fraternitate, deoarece suntem cu toții copii ai aceluiași Tată Ceresc. A subliniat cu forță că aparținem aceleași familii umane.
În 2019, în timpul călătoriei în Emiratele Arabe Unite, Papa Francisc a semnat un document despre Fraternitatea umană pentru pacea mondială și conviețuirea comună, reafirmând paternitatea comună a lui Dumnezeu.
Adresându-se întregii omeniri prin Enciclica Laudato si’, a atras atenția asupra datoriilor și coresponsabilității față de Casa noastră comună, asigurând că „nimeni nu se salvează singur”.
În fața atâtor războaie devastatoare din acești ani, cu orori inumane și distrugeri masive, Papa Francisc și-a înălțat neîncetat vocea, implorând pacea și invitând la rațiune și la negociere onestă, pentru găsirea soluțiilor posibile, subliniind că războiul este întotdeauna doar moarte, distrugere de locuințe, spitale și școli. Războiul lasă lumea întotdeauna mai distrusă decât înainte; este pentru toți o dureroasă și tragică înfrângere.
„Construiți punți, nu ziduri” — a fost o exortație repetată adesea de el, iar slujirea credinței ca succesor al Apostolului Petru a fost întotdeauna împletită cu slujirea omului, în toate dimensiunile sale.
În comuniune spirituală cu întreaga creștinătate, ne aflăm aici, în număr mare, pentru a ne ruga pentru Papa Francisc, ca Dumnezeu să-l primească în nemărginirea iubirii Sale.
Papa Francisc obișnuia să încheie discursurile și întâlnirile sale spunând: «Nu uitați să vă rugați pentru mine!».
„Acum, dragă Papă Francisc, te rugăm pe tine să te rogi pentru noi și, din cer, să binecuvântezi Biserica, să binecuvântezi Roma, să binecuvântezi întreaga lume, așa cum ai făcut duminica trecută, de la balconul acestei Bazilici, într-o ultimă îmbrățișare cu poporul lui Dumnezeu — și, simbolic, cu întreaga omenire, care caută adevărul cu inimă sinceră și ține vie torța speranței.”
Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi
Foto:© Vatican Media
