Născut la Teiuş, la 11 februarie 1880, a studiat Teologia la Seminarul Central din Budapesta. În 1903 a fost hirotonit preot. Şi-a continuat studiile la Viena. A revenit la Blaj, iar în 1909 s-a mutat la Bucureşti, unde se cerea un confesor greco-catolic. În 1919 a revenit la Blaj, unde a fost numit Canonic Mitropolitan, iar în 1921 Rector al Academiei de Teologie Blaj. În 1929 a fost numit delegat în Comisia Vaticanului pentru redactarea Codului Canonic al Bisericilor Răsăritene. În noiembrie 1936 a fost consacrat la Blaj ca şi Episcop al Lugojului, în urma numirii Episcopului Alexandru Nicolescu ca Mitropolit. Refuzând trecerea la Ortodoxie, a împărtăşit soarta celorlalţi Episcopi greco-catolici, fiind arestat pe 28 octombrie 1948. A fost dus la mănăstirea ortodoxă de la Dragoslavele, apoi la Mănăstirea ortodoxă de la Căldăruşani (februarie 1949) şi de acolo la Penitenciarul din Sighetul Marmaţiei (mai 1950). A fost mutat cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Curtea de Argeş (1955), iar în 1956 a fost transferat la Mănăstirea ortodoxă de Maici de la Ciorogârla (lângă Bucureşti), unde a rămas în izolare până la sfârşitul vieţii. Îmbolnăvindu-se grav, a trecut la Domnul în ziua de 4 august 1959 și a fost înmormântat pe 5 august în Cimitirul Bellu Catolic din București. Pe 2 iunie 2019, Episcopul Ioan Bălan, împreună cu ceilalți șase Episcopi martiri greco-catolici, au fost declarați Fericiți de Papa Francisc la Blaj.

Împrejurările morții: «E mare lucru să te poți spovedi»

După mai multe episoade critice care ar fi necesitat tratament medical specializat de-a lungul anului 1959, episcopul Bălan a solicitat în repetate rânduri Ministerului Cultelor transferul la Lugoj, de fiecare dată primind același răspuns condiționat că va putea pleca dacă trece la ortodoxie. Conform mărturiei pr. Francisc Zudor, în timpul ultimei Liturghii celebrate la mănăstire, episcopul a paralizat. O importantă mărturie, culeasă în timpul persecuției de părintele Anton Moisin, surprinde multe aspecte revelatoare, petrecute cu câteva zile înainte de moartea episcopului:

„L-am întrebat pe Pr. Fr[ancisc] Zudor în perioada persecuției și mi-a spus că i-a fost duhovnic Episcopului Ioan Bălan, căruia îi ducea vin și lumânări la Ciorogârla. Episcopul Bălan ținea predici călugărițelor ortodoxe. În timpul celebrării unei Sf. Liturghii – îmi preciza Pr. Zudor –, episcopului Bălan i-a venit paralizia (scleroză galopantă cu amnezie). Pr. Zudor îl pune să-și scrie testamentul: «Subsemnatul, Dr. Ioan Bălan, Episcopul Lugojului, în cazul că voi muri, doresc să fiu înmormântat la [cimitirul] Bellu Catolic de fostul meu elev Zudor Francisc». Întins în pat, își revine și vrea să se spovedească. N-a vrut în pat: «E mare lucru să te poți spovedi». Îi spune preotului Zudor istoria crucii lui pectorale de episcop: a purtat-o Episcopul [Demetriu] Radu (cel omorât în Senat). Ioan Bălan moare. Se află că Zudor a fost [la căpătâiul lui], i se cere crucea pectorală a PS Ioan Bălan; n-o avea. Pr. Zudor spune că nepoata episcopului Bălan i-a păstrat inelul de episcop. Pr. Zudor îi pune episcopului Bălan o cruce de email de la Papa Leon al XIII-lea. Pr. Zudor l-a spovedit înainte de moarte. Spune despre episcopul Bălan: «Era simplu și umil ca un copil».”

După cum reiese din această mărturie, episcopul Ioan Bălan al Lugojului, cu ultimile puteri s-a spovedit în genunchi și, în data de 4 august 1959, a murit la vârsta de  79 de ani, după 10 ani și 9 luni pătimiți în lagăre, închisori și domicilii obligatorii, fiind înmormântat în cimitirul Bellu Catolic din București. După 54 de ani, în ziua deshumării (8.10.2013), deasupra osemintelor strălucea această cruce de email și s-a putut face astfel legătura cu mărturia părintelui Zudor.

În Memoriile sale, PS Iuliu Hossu înregistrează o altă mărturie surprinzătoare, perfect concordantă cu cea a părintelui Zudor, și care aduce câteva precizări în plus:

„O maică monahie de la Ciorogârla, venită la mănăstire [la Căldărușani], văzându-mă afară, la plimbare, a venit la mine și mi-a comunicat vestea tristă despre moartea fratelui iubit Ioan. Mi-a spus că, înainte de moarte cu câteva zile, i s-a făcut rău în cursul sfintei liturghii, dar după puțin timp și-a revenit și a terminat cu bine sfânta slujbă; a rămas încă slăbit, și joi, 30 iulie, și în zilele următoare; în 4 august a trecut liniștit la cele veșnice. Miercuri, în 5 august 1959, a fost ridicat de la Ciorogârla și dus la București, unde, la dorința exprimată înainte de dânsul, a fost înmormântat în cimitirul Bellu […].” După 54 de ani, în ziua deshumării (8.10.2013), deasupra osemintelor strălucea această cruce de email și s-a putut face astfel legătura cu mărturia părintelui Zudor.

Patrimoniul de sfințenie

Prin moartea episcopului Bălan Biserica a pierdut un mare cărturar care a lăsat în urmă o importantă operă pastorală și științifică. De către studenții teologi al căror rector a fost la Academia Teologică de la Blaj a fost foarte apreciat pentru grija sa în formarea spirituală a  viitorilor preoți și îmbunătățirea condițiilor din Seminar căutând „să fie un bun părinte al cleriricilor, cari, deja din seminar, să se convingă că în Biserica noastră cei buni și harnici sunt apreciați…”. Ca episcop, a rămas celebru pentru „sinoadele protopopești”, inaugurate de episcopul Valeriu Traian Frențiu, întâlniri bianuale la care preoții dintr-un protopopiat învățau lucruri concrete care să-i ajute în activitatea lor pastorală, mai ales cu copiii.

„Ca tot poporul tău sa fie protejat prin sfințenia ta. Este urarea pe care ți-o fac din tot sufletul”, o urare profetică făcută de mitropolitul Alexandru Niculescu la Liturghia de consacrare episcopală, cuvinte care s-au împlinit atât de frumos în toată viața și faptele episcopului Ioan Bălan al Lugojului…

Fericite episcop Ioan Bălan, roagă-te pentru noi!

Biroul de Presă EGCO – Nistor Alin Bădiceanu