A doua săptămână a Postului Mare
Vineri seara (Sâmbătă), 30 martie 2024
Sfântul Ioan Scărarul (†547)
Psalmul 140, versetele 1 şi 2, pe versul 4, propriu-zis. (Aşa cum spune Triodul).
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la versul rugăciunii mele, când strig către Tine (Ps 140,1), auzi-mă, Doamne!
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară (Ps 140,2). Auzi-mă, Doamne!
Se pun Stihirile pe 10 (totdeauna la Liturghia Înaintesfinţitelor se pun stihurile şi stihirile pe 10).
Stihira zilei, de două ori, pe versul 4 propriu-zis.
Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău (Ps 141,7a).
Acum este vremea bineprimită, acum este ziua mântuirii; cu mulțimea milei Tale cercetează sufletul meu și sarcina fărădelegilor mele ușureaz-o, Unule, Iubitorule de oameni.
Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).
Acum este vremea bineprimită, acum este ziua mântuirii; cu mulțimea milei Tale cercetează sufletul meu și sarcina fărădelegilor mele ușureaz-o, Unule, Iubitorule de oameni.
Apoi, 4 stihiri martirice ale versului de rând 1, din Triod.
Stih: Dintru adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu! (Ps 129,1).
Pentru rugăciunile tuturor sfinților, Doamne, și ale Născătoarei de Dumnezeu, pacea Ta da-ne-o nouă și de mântuiește pe noi, ca un singur îndurat.
Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).
Mărturisirea voastră cea din fața mulțimilor, Sfinților, a înspăimântat puterea demonilor și pe oameni i-a scos din înșelăciune. Pentru aceasta și tăindu-vi-se capetele, grăiți: Să fie, Doamne, jertfa sufletelor noastre bineprimită înaintea Ta; că, iubindu-Te pe Tine, am disprețuit viața cea vremelnică, Iubitorule de oameni.
Stih: De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este îndurarea (Ps 129,3-4).
O, cât este de bună viețuirea voastră, Sfinților! Că sângele v-ați dat și cerurile ați moștenit; și, în scurtă vreme fiind încercați, în veci vă bucurați. Cu adevărat, bună este viețuirea voastră, că, cele stricăcioase părăsind, ați luat cele nestricăcioase și, cu îngerii dănțuind, lăudați neîncetat Treimea cea de o ființă.
Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).
Prealăudaților Mucenici, pe voi pământul nu v-a acoperit, cu cerul v-a primit. Deschisu-s-au vouă ușile raiului și, înăuntru fiind, cu pomul vieții vă îndulciți; lui Hristos rugați-vă să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă.
Apoi, 4 stihiri din Minei, a cuviosului Ioan Scărarul, vers 8.
Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel în Domnul (Ps 129,6b).
Părinte Ioane, cuvioase, laudele lui Dumnezeu le-ai purtat întotdeauna, cu adevărat, în gura ta, și ai cugetat la cuvintele cele de Dumnezei însuflate cum să le pui în lucrare, preaînțelepte. Și cu harul cel izvorâtor de acolo te-ai îmbogățit, ajungând fericit și nimicind gândurile tuturor nelegiuiților.
Stih: Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El; şi El va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui (Ps 129,7-8).
Părinte Ioane, mărite, curățindu-ți sufletul cu izvoarele lacrimilor și cu privegheri de toată noaptea îmblânzind pe Dumnezeu, te-ai întraripat spre dragostea și spre frumusețea Lui, fericite; de care acum, după vrednicie neîncetat te împărtășești laolaltă cu cei împreună pătimitori cu tine, de Dumnezeu cugetătorule, cuvioase.
Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L toate popoarele! (Ps 116,1).
Părinte Ioane, mărite, întraripându-ți mintea către Dumnezeu prin credință, ai defăimat nestatornicia tulburării lumești; și luându-ți crucea ta, ai urmat Supraveghetorului tuturor, supunând prin nevoințe sihăstrești trupul cel greu de înfrânat cugetului, cu puterea Spiritului Sfânt.
Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).
Părinte Ioane, mărite, întraripându-ți mintea către Dumnezeu prin credință, ai defăimat nestatornicia tulburării lumești; și luându-ți crucea ta, ai urmat Supraveghetorului tuturor, supunând prin nevoințe sihăstrești trupul cel greu de înfrânat cugetului, cu puterea Spiritului Sfânt.
Mărire…, a celor adormiţi, vers 1.
Care desfătare lumească rămâne neîmpreunată cu întristarea? Care mărire stă pe pământ neschimbată? Toate sunt mai neputincioase decât umbra, toate sunt mai înșelătoare decât visele; o clipă numai și, pe toate acestea, moartea le primește! Ci, întru lumina feței Tale, Hristoase, și întru îndulcirea frumuseții Tale, pe cei ce i-ai ales odihnește-i, ca un iubitor de oameni.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu, stihira dogmatică, vers 1 .
Pe ceea ce este mărirea a toată lumea, care din oameni a răsărit şi pe Stăpânul L-a născut, uşa cea cerească, lauda celor fără de trup și podoaba credincioșilor, pe Maria Fecioara să o lăudăm. Că aceea s-a arătat cer şi biserică Dumnezeirii; aceasta, peretele cel din mijloc al vrajbei l-a stricat, pace a adus şi împărăţia a deschis. Pe aceasta, deci, având-o întărire a credinţei, apărător avem pe Domnul, Cel ce s-a născut dintr-însa. Îndrăzneşte, dar, îndrăzneşte poporul lui Dumnezeu, că Acesta va birui pe vrăjmași, ca un atotputernic.
Terminându–se cântarea imnului Lumină lină…, preotul din Sfintele Uși, zice:
P.: Să luăm aminte. Pace (†) tuturor.
C.: Și spiritului Tău.
P.: Înțelepciune. Să luăm aminte.
Se cântă prohimenul zilei, vers 4:
Mila Ta și adevărul Tău pururea să mă sprijine (Ps 39,15).
Stih: Așteptând, am așteptat pe Domnul și s-a plecat spre mine (Ps 39,1).
Mila Ta și adevărul Tău pururea să mă sprijine.
D.: Înţelepciune.
C.: De la Facere (5,32-6,8), citire.
D.: Să luăm aminte.
Noe era de cinci sute de ani, când i s-au născut trei feciori: Sem, Ham şi Iafet. Iar după ce au început a se înmulţi oamenii pe pământ şi li s-au născut fiice, fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit. Dar Domnul Dumnezeu a zis: „Nu va rămâne Spiritul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!” În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime. Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele, I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ. Şi a zis Domnul: „Pierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci Îmi pare rău că le-am făcut”. Noe însă a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu.
Se cântă al doilea prohimen, vers 6:
Eu am zis: Doamne, miluiește-mă; vindecă sufletul meu că am greșit Ție (Ps 40,4).
Stih: Fericit este cel care caută la sărac și la sărman; în ziua cea rea îl va mântui pe el Domnul (Ps 40,1).
Eu am zis: Doamne, miluiește-mă; vindecă sufletul meu că am greșit Ție.
În timp ce se cântă prohimenul, preotul primeşte lumânarea (sau sfeşnicul cu lumânarea) şi cădelniţa şi stă în faţa Sfintei Mese. După ce s-a terminat de cântat prohimenul şi stihul, preotul spune cu glas inalt, făcând cruce cu lumânarea:
Înţelepciune. Drepţi!
Şi întorcânduse spre popor, face cruce cu lumânarea, spunând:
Lumina lui Cristos luminează tuturor!
Apoi, spune:
Înţelepciune.
Citeţul: De la Pilde (6,20-35), citire:
Preotul: Să luăm aminte.
Păzeşte, fiule, povaţa tatălui tău şi nu lepăda îndemnul maicii tale. Leagă-le la inima ta, pururea atârnă-le de gâtul tău. Ele te vor conduce când vei vrea să mergi; în vremea somnului te vor păzi, iar când te vei deştepta vor grăi cu tine. Că povaţa este un sfeşnic bun şi legea o lumină, iar îndemnurile care dau învăţătură sunt calea vieţii. Ele te vor păzi de femeia vicleană, de limba cea ademenitoare a celei străine. Nu dori frumuseţea ei întru inima ta şi să nu te vâneze cu genele ei. Că femeia desfrânată umblă după o bucată de pâine, pe când femeia-soţie doreşte un suflet de mare preţ. Oare poate pune cineva foc în sânul lui, fără ca veşmintele lui să nu ardă? Sau va merge cineva pe cărbuni fără să i se frigă tălpile? Aşa este cu cel ce se duce la femeia aproapelui său: nimeni din cei ce se ating de ea nu va rămâne nepedepsit. Nimeni nu dispreţuieşte un hoţ pentru că a furat ca să-şi astâmpere foamea; dar când a fost prins, el dă înapoi înşeptit, întoarce tot ceea ce are în casa lui. Cel ce se desfrânează însă cu o femeie este lipsit de minte, se pierde pe el însuşi făcând astfel; el nu dobândeşte decât bătaie, iar ocara lui niciodată nu se şterge. Pizma trezeşte mânia omului defăimat şi el este fără milă în ziua răzbunării; el nu se uită la nici un preţ de răscumpărare, şi chiar când îi vei spori darurile, tot nu se îmblânzeşte.
Apoi, celelalte ale Liturghiei Înaintesfinţitelor.
