11 februarie 2024
Sfântul Martir Vlasie (+sec IV)
Prima apariție a Sfintei Fecioare Maria la Lourdes în 1858
(V 3; L 3; Ap. 2 Corinteni 6,1-10; Ev. Matei 25,14-30)
Vecernia sau Înseratul
Ușile Împărătești ale altarului sunt închise. Lumina în biserica este stinsă. Preotul, cu epitrahil, stând în fața Sfintei Mese, rostește cu glas înalt:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Îndată:
Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru.
Cântăreții citesc Psalmul 103, al Creației:
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.
Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;
Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;
Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor;
Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe slugile Tale pară de foc;
Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului.
Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape.
De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa.
Se suie munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele.
Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul.
Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape;
Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli.
Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.
Cel ce adapi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul.
Cel ce răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor;
Ca să scoată pâine din pământ şi vinul veseleşte inima omului;
Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte.
Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.
Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor.
Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său.
Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii;
Puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor.
Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca.
Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.
Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari.
Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.
Toate către Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme.
Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi;
Dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce.
Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.
Fie gloria Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.
Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.
Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.
Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.
Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
Și iarăși:
Soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte.
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia!
În acest timp, preotul face trei închinăciuni, în fața Sfintei Mese, și iasă pe ușa dinspre miazănoapte, în fața Ușilor Împărătești și citește, în taină, cele șapte rugăciuni ale vecerniei sau ale luminilor.
Rugăciunea I
Doamne, îndurate și milostive, îndelung- răbdătorule și mult- milostive, ascultă rugăciunea noastră și ia aminte la glasul cererii noastre. Fă cu noi semn spre bine; îndreptează-ne pe calea Ta, ca să umblăm întru adevărul Tău; veselește inimile noastre, ca să ne temem de numele Tău cel sfânt, pentru că mare ești Tu și faci lucruri minunate. Tu singur ești Dumnezeu și nu este nimeni asemenea Ție, Doamne: puternic întru milă și bun întru tărie, spre a ajuta și a mângâia și a mântui pe toți cei ce nădăjduiesc întru numele Tău cel sfânt.
Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea II
Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerți, ci fă cu noi, după bunăvoința Ta, doctorule și vindecătorule al sufletelor noastre. Îndreptează-ne la limanul voii Tale; luminează ochii inimilor noastre spre cunoașterea adevărului Tău; și ne dăruiește cealaltă vreme a zilei de acum și toată vremea vieții noastre în pace și fără de păcat a o petrece, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor sfinților.
Că a Ta este stăpânirea și a Ta este împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea III
Doamne, Dumnezeul nostru, adu-Ți aminte de noi păcătoșii și nevrednicii robii Tăi, când chemăm numele Tău cel sfânt, și să nu ne lași pe noi rușinați în așteptarea milei Tale, ci ne dăruiește, Doamne, împlinirea tuturor cererilor cele spre mântuire. Și ne învrednicește să Te iubim și să ne temem de Tine, din toată inima noastră și să facem întru toate voia Ta.
Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea IV
Cel ce cu cântări fără de tăcere și cu doxologii fără de încetare ești lăudat de Sfintele Puteri, umple gura noastră de lauda Ta, ca să dăm mărire numelui Tău celui sfânt; și ne dă nouă parte și moștenire cu toți cei ce se tem de Tine întru adevăr și păzesc poruncile Tale, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor sfinților Tăi.
Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea V
Doamne, Doamne, Cel ce cu palma Ta cea preacurată cuprinzi toate, care ești îndelung-răbdător cu noi toți și-Ți pare rău de răutățile noastre, adu-Ți aminte de îndurările Tale și de mila Ta. Cercetează-ne întru bunătatea Ta și cu harul Tău dă-ne ca, și în cealaltă vreme a zilei de acum, să scăpăm de uneltirile vicleanului cele de multe feluri, și fără de bântuială păzește viața noastră, cu harul Preasfântului Tău Spirit.
Cu mila și cu îndurările și cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău, cu care ești binecuvântat împreună cu Preasfântul și Bunul și de viață Făcătorul Tău Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea VI
Dumnezeule cel mare și minunat, care cu bunătatea cea nespusă și cu purtarea de grijă cea multă toate le chivernisești și ne-ai dăruit bunătățile Tale cele din lume și ne-ai chezășuit împărăția cea făgăduită, prin bunătățile cele promise nouă; Cel ce ne-ai ajutat și în partea cea trecută a zilei, să fim feriți de tot răul, dăruiește-ne ca și pe cea rămasă să o săvârșim fără de prihană înaintea sfintei Tale măriri, ca să Te lăudăm pe Tine, Dumnezeul nostru, Cel singur bun și de oameni iubitor.
Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea VII
Dumnezeule cel mare și preaînalt, Cel ce singur ai nemurire și locuiești întru lumina cea neapropiată; care ai făcut toată zidirea cu înțelepciune; Cel ce ai despărțit lumina de întuneric și ai pus soarele spre stăpânirea zilei, iar luna și stelele spre stăpânirea nopții; care ne-ai învrednicit pe noi păcătoșii și în ceasul de acum să întâmpinăm fața Ta cu mărturisire și să-Ți aducem lauda cea de seara; Însuți, Iubitorule de oameni, îndreptează rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta și o primește ca pe o mireasmă cu bun miros. Seara de acum și noaptea ce vine, liniștite dăruiește-ni-le nouă; îmbracă-ne cu armele luminii; mântuiește-ne de frica nopții și de tot lucrul ce umblă întru întuneric. Și ne dăruiește somnul pe care l-ai dat spre odihna neputinței noastre, ferit de toată nălucirea diavolească. Așa, Stăpâne, dătătorule al bunătăților, ca și în așternuturile noastre umilindu-ne, să pomenim noaptea numele Tău, și cu gândul la poruncile Tale luminându-ne, să ne ridicăm întru bucurie sufletească, spre lauda bunătății Tale, aducând rugăciuni și cereri milostivirii Tale, pentru păcatele noastre și ale întreg poporului Tău, pe care, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, întru milă îl cercetează.
Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
După ce cântăreții au terminat de citit Psalmul 103, iar preotul a terminat de citit în taină rugăciunile vecerniei, de acolo, din fața iconostasului, el rostește Ectenia mare.
P.: Cu pace, Domnului să ne rugăm.
C.: Doamne, îndură-Te spre noi.
P.: Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru sfântă biserica aceasta şi pentru cei ce cu credinţă, cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru Sfântul Părinte Papa (N.), pentru Preafericitul Părintele nostru Arhiepiscopul (N.), pentru Preasfinţitul Episcopul nostru (N.), pentru cinstita preoţime şi cea întru Hristos diaconime, pentru tot clerul şi poporul, Domnului să ne rugăm!.
P.: Pentru conducătorii ţării noastre, pentru toţi cei ce deţin autoritate şi pentru oastea ţării, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru ţara noastră, pentru oraşul (satul) acesta, pentru toate oraşele şi satele şi pentru cei ce cu credinţă locuiesc într-însele, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru bună liniştea aerului, pentru înmulţirea roadelor pământului şi pentru timpuri de pace, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiţi şi pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru ca să ne mântuim de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.
P.: Apără, mântuieşte, îndură-Te şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu darul Tău.
P.: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioară Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
C.: Ţie, Doamne.
Exclamaţiunea:
P.: Că Ţie se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
C.: Amin
După ce a terminat de rostit Ectenia mare, preotul intră în Altar, pe ușa dinspre miazăzi și se așează în fața Sfintei Mese. Cântăreții, pe versul 3, de rând, cântă primele două versete din Psalmul 140. La versetul Să se îndrepteze rugăciunea mea…, preotul primește cădelnița, binecuvântează tămâia și cădește Sfânta Masa împrejur, apoi altarul, iasă pe ușa dinspre miazănoapte, cădește iconostasul și întreaga biserică, intrând în altar pe ușa dinspre miazăzi.
Psalmul 140, pe versul 3, propriu-zis.
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la versul rugăciunii mele, când strig către Tine (Ps 140,1), auzi-mă, Doamne!
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară (Ps 140,2). Auzi-mă, Doamne!
Stihurile următoare se citesc.
Pune Doamne, pază gurii mele şi uşă de îngrădire, împrejurul buzelor mele.
Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele; iar cu oamenii cei care fac fărădelege nu mă voi însoţi cu aleşii lor.
Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra, iar untdelemnul păcătoşilor să nu ungă capul meu; că încă şi rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor.
Prăbuşească-se de pe stâncă judecătorii lor. Auzi-se-vor graiurile mele că s-au îndulcit,
Ca o brazdă de pământ s-au rupt pe pământ, risipitu-s-au oasele lor lângă iad.
Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu.
Păzeşte-mă de cursa care mi-au pus mie şi de smintelile celor ce fac fărădelege.
Cădea-vor în mreaja lor păcătoşii, ferit sunt eu până ce voi trece.
Psalmul 141
Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.
Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.
Când lipsea dintru mine spiritul meu, Tu ai cunoscut cărările mele. În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursă mie.
Luat-am seama de-a dreapta şi am privit şi nu era cine să mă cunoască. Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce caută sufletul meu.
Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: „Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii”.
Ia aminte la rugăciunea mea, că m-am smerit foarte. Mântuieşte-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au întărit mai mult decât mine.
Se pun Stihirile pe 10.
3 Stihiri ale Învierii și 4 Stihiri ale lui Anatolie, pe versul 3 propriu-zis..
Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău (Ps 141,7a).
Cu crucea Ta, Hristoase Mântuitorule, puterea morţii s-a stricat şi înşelăciunea diavolului s-a pierdut; iar neamul omenesc, prin credinţă fiind mântuit, cântare Ție totdeauna aduce.
Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).
Toate s-au luminat cu învierea Ta, Doamne, şi raiul iarăşi s-a deschis; şi toată făptura lăudându-Te, cântare Ție totdeauna aduce.
Stih: Dintru adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu! (Ps 129,1).
Preamăresc puterea Tatălui şi a Fiului şi laud stăpânirea Spiritului Sfânt; Dumnezeirea cea nedespărţită şi nezidită, Treimea cea de o fiinţă, care împărăţeşte în veacul veacului.
Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).
Cinstitei Tale cruci ne închinăm, Hristoase, şi învierea Ta o lăudăm şi o mărim, căci cu rana Ta noi toţi ne-am vindecat.
Stih: De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este îndurarea (Ps 129,3-4).
Lăudăm pe Mântuitorul, care din Fecioară s-a întrupat; că pentru noi s-a răstignit şi a treia zi a înviat, dăruindu-ne nouă mare milă.
Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).
La cei ce erau în iad, coborându-se Hristos, a binevestit, zicând: Îndrăzniţi, acum am învins. Eu sunt Învierea, Eu pe voi vă voi scoate, sfărâmând porţile morţii.
Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel în Domnul (Ps 129,6b).
Cei ce stăm cu nevrednicie în preacurată casa Ta, cântare de seară înălţăm, dintru adâncuri strigând: Hristoase Dumnezeule, Cel ce ai luminat lumea cu învierea Ta cea de a treia zi, scoate pe poporul Tău din mâna vrăjmașilor Tăi, Iubitorule de oameni.
3 Stihiri ale Martirului, vers 1.
Stih: Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El; şi El va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui (Ps 129,7-8).
Odrăslind în sihăstrie, cuvioase Vlasie, ai înflorit drept, ca un finic, cu mărirea preoției, aducând în chip lămurit lui Dumnezeu roadele dumnezeiești ale muceniciei: sfărâmarea idolilor și apropierea oamenilor.
Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L toate popoarele! (Ps 116,1).
Strălucind cu păstoria, chinuri mucenicești ai răbdat vitejește, sfinte mucenice al lui Hristos, pentru amândouă o singură cunună primind, fiind împodobit cu dreptatea și cu ostenelile luptelor. Pentru aceea roagă-te să ne mântuim noi.
Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).
Te lăudăm, Vlasie, ca pe un purtător de grijă al tuturor ființelor celor cuvântătoare și necuvântătoare, care pătimesc; căci tuturor poți a le face bine și pe toate a le tămădui după credință, robule al lui Dumnezeu, că îmbogățindu-te cu harul Spiritului, dăruiești minuni din destul.
Mărire…, a Mucenicului, vers 6.
Odrăslind întru ostenelile dumnezeieștilor bunătăți, ca cel ce porți numele odrăslirii, ai înflorit ca un finic, precum zice David, în curțile Domnului, ca un cedru te-ai îmbogățit în fapte bune. Și ca o vie cu bună rodire în casa lui Dumnezeu fiind tăiat în vremea muceniciei tale, cu pedepsele chinurilor, din rodul nevoințelor tale ne-ai izvorât nouă vinul cel spiritual, din care bând, ne umplem inimile de bucurie dumnezeiască. Și adunându-ne la pomenirea cea cinstită a săvârșirii tale din viață, cu un glas fericindu-te, te lăudăm, cerând să primim prin tine pace și mare milă.
Şi acum…, Stihira dogmatică, a Născătoarei de Dumnezeu, vers 3.
Cum să nu ne mirăm de nașterea ta cea dumnezeiescă-omenească, cu totul cinstită? Că ispită de bărbat neluând, ceea ce ești cu totul fără prihană, ai născut fără de tată pe Fiul cu trup, pe Cel născut din Tatăl mai înainte de veci, fără de mamă. Care nici cum n-a răbdat schimbare, sau amestecare, sau despărțire, ci a păzit întreagă deosebirea celor două firi. Pentru aceasta, Maică Fecioară, Stăpână, pe Acesta roagă-L să mântuiască sufletele celor ce cu dreaptă credință te mărturisesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.
În timp ce se cântă Stihira dogmatică, se deschid Ușile Împărătești, preotul îmbracă felonul, primește cădelnița, și face Ieșirea. Se oprește în fața Ușilor Împărătești și spune, cu capul plecat, Rugăciunea Intratului:
Seara și dimineața și la amiază Te lăudăm, Te binecuvântăm, îți mulțumim și ne rugăm Ție, Stăpâne al tuturor: îndreptează rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta, și nu pleca inimile noastre spre cuvinte sau gânduri viclene, ci ne mântuiește de toți cei ce vânează sufletele noastre. Că spre Tine sunt, Doamne, Doamne, ochii noștri, și întru Tine am nădăjduit, să nu ne rușinezi, Dumnezeul nostru.
Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preotul binecuvântează Intratul, spre Sfintele Uși, cădește iconostasul, apoi, după terminarea cântării Stihirii, spune cu glas înalt:
Înțelepciune, drepți!
Strana cântă sau rostește imnul:
Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc, a Celui fără de moarte, a Celui sfânt, a Celui fericit, Isuse Hristoase! Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seara, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Spiritul Sfânt, Dumnezeu. Vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte!
Când începe să se cânte imnul Lumină lină, se aprind toate luminile în biserică.
Când imnul ajunge la cuvintele: lăudăm pe Tatăl…, atunci preotul cădește spre Sfânta Masă, și intră în altar.
Terminânduse cântarea imnului, preotul din Sfintele Uși, zice:
P.: Să luăm aminte. Pace (†) tuturor.
C.: Și spiritului Tău.
P.: Înțelepciune. Să luăm aminte.
Prohimenul şi stihurile zilei, vers 6.
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat! (Ps 92,1a)
Stih 1: Îmbrăcatu-s-a Domnul întru putere şi s-a încins (Ps 92,1b).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
Stih 2: Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti (Ps 92,2).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
Stih 3: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
Preotul, din fața Sfintei Mese, rostește Ectenia stăruitoare.
P.: Să zicem toţi, din tot sufletul şi din tot cugetul nostru, să zicem.
C.: Doamne, îndură-Te spre noi.
Doamne atotstăpânitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi Te îndură spre noi.
Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi Te îndură spre noi.
Încă ne rugăm pentru Sfântul Părinte Papa (N.), pentru Preafericitul Părintele nostru Arhiepiscop (N.), pentru Preasfinţitul Episcopul nostru (N.) şi pentru toţi fraţii noştri cei întru Hristos.
Încă ne rugăm pentru fericiţii şi pururea pomeniţii ctitorii sfintei bisericii acesteia şi pentru toţi cei mai înainte adormiţi, părinţii şi fraţii noştri dreptcredincioşi, care întru cucernicie odihnesc aici şi pretutindenea.
Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea şi iertarea de păcate a robilor lui Dumnezeu, a fraţilor sfintei bisericii acesteia.
Încă ne rugăm pentru cei ce aduc daruri şi fac bine în sfântă şi preacinstită biserica aceasta; pentru cei ce se ostenesc, pentru cei ce cântă şi pentru poporul ce stă de faţă şi aşteaptă de la Tine mare şi multă milă.
P.: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
C.: Amin.
Apoi, rugăciunea:
Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat a ne păzi.
Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit şi noi întru Tine.
Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.
Binecuvântat eşti Stăpâne, înţelepţeşte-mă cu îndreptările Tale.
Binecuvântat eşti, Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale.
Doamne, mila Ta este în veac; lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea.
Că Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie mărire se cuvine, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Ectenia celor șase cereri
P.: Să plinim rugăciunile noastre cele de seara, Domnului.
C.: Doamne, îndură-Te spre noi.
Apără, mântuieşte, îndură-Te şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu darul Tău.
C.: Doamne, îndură-Te spre noi.
P.: Ziua toată, desăvârşit sfântă, cu pace şi fără de păcate, de la Domnul să cerem.
C.: Dă-ne, Doamne.
Înger de pace, credincios îndreptător, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre, de la Domnul să cerem.
Milă şi iertare de păcatele şi de greşelile noastre, de la Domnul să cerem.
Cele bune şi de folos sufletelor noastre şi pace lumii, de la Domnul să cerem.
Cealaltă vreme a vieţii noastre în pace şi întru pocăinţă a o săvârşi, de la Domnul să cerem.
Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără de patimă, neînfruntat, cu pace, şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos, de la Domnul să cerem.
Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioară Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Cristos Dumnezeu să o dăm.
C.: Ţie, Doamne.
P.: Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție măriri înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.
C.: Amin.
P.: Pace (†) tuturor.
C.: Și spiritului tău.
P.: Capetele noastre Domnului să le plecăm.
C.: Ție, Doamne.
Preotul spune, în taină, Rugăciunea plecării capului.
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai plecat cerurile și Te-ai coborât pentru mântuirea neamului omenesc, caută spre robii Tăi și spre moștenirea Ta. Că Ție, Judecătorului celui înfricoșător și iubitor de oameni, și-au plecat capetele și și-au smerit grumajii, robii Tăi, nu de la oameni așteptând ajutorul, ci nădăjduind în mila Ta și dorind după mântuirea Ta. Pe aceștia păzește-i în toată vremea, și în seara de acum și în noaptea ce vine, de tot dușmanul și de toată lucrarea cea potrivnică a diavolului, de cugete deșarte și de gânduri rele.
Apoi, cu glas înalt.
Fie stăpânirea împărăției Tale binecuvântată și preamărită, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.
C.: Amin.
După Ectenia celor șase cereri se cântă îndată Stihirile Stihoavnei, vers 3.
Hristoase, Cel ce cu patima Ta ai întunecat soarele şi cu lumina învierii Tale ai luminat toate, primeşte cântarea noastră cea de seara, Iubitorule de oameni.
Stih: Domnul a împărăţit întru podoabă S-a îmbrăcat; îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins (Ps 92,1).
Învierea Ta cea de viaţă dătătoare, Doamne, toată lumea a luminat şi făptura cea stricată o a chemat. Pentru aceasta, de blestemul lui Adam scăpându-ne, strigăm: Atotputernice, Doamne, mărire Ție.
Stih: Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti (Ps 92,2).
Ca să răscumperi din moarte neamul nostru, Hristoase, moarte ai răbdat; şi a treia zi, din morţi înviind, împreună cu Tine ai înviat pe cei ce Te cunosc pe Tine Dumnezeu, şi lumea ai luminat, Doamne, mărire Ție.
Stih: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).
Dumnezeu neschimbat fiind, cu trupul pătimind, Te-ai schimbat; pentru care făptura, nerăbdând să Te vadă răstignit, cu frică s-a tulburat şi, suspinând, laudă îndelungă răbdarea Ta; şi coborându-Te în iad, a treia zi ai înviat, dăruind lumii viaţă şi mare milă.
Mărire…, a Martirului, vers 4.
Ca un bun învățător și dascăl al dreptei credințe, cu lucrarea puterii dumnezeieștilor tale cuvinte, pe femeile cele iubitoare de Dumnezeu le-ai îndreptat către nevoințele mucenicești, întărind slăbiciunea firii lor cu Hristos; dimpreună cu care, frumos săvârșind călătoria nevoinței, luminat te bucuri împreună cu ele în cămara de mire cea cerească, fiind cinstit cu îndoita cunună a dumnezeieștii măriri și cerând, împreună cu dânsele, să se dea nouă pace și mare milă.
Și acum…, a Născătoarei, același vers.
Caută spre rugăciunile robilor tăi, ceea ce eşti cu totul fără prihană, potolind pornirile cele rele împotriva noastră, din tot necazul mântuindu-ne; că pe tine singură te avem ancoră tare şi neclintită, şi a ta ocrotire am dobândit. Să nu fim ruşinaţi, stăpână, cei ce te chemăm pe tine. Grăbeşte la rugăciunea celor ce cu credinţă strigă către tine: Bucură-te, Stăpână, ajutătoarea tuturor, bucuria şi acoperământul şi mântuirea sufletelor noastre.
Apoi, se cântă sau se citește Binecuvântarea dreptului Simeon ( Lc 2,29-32) :
Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor și mărire poporului Tău, Israel.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi (de trei ori).
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, îndură-Te spre noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne iartă fărădelegile noastre. Sfinte cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori).
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.
P: Că a Ta este împărăţia şi puterea şi mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
C: Amin.
Troparul Învierii, vers 3.
Să se veselească cele cereşti şi să se bucure cele pământeşti, că a făcut biruinţă cu braţul Său, Domnul; călcat-a cu moartea pe moarte, începător învierii morţilor s-a făcut, din pântecele iadului ne-a mântuit pe noi şi a dat lumii mare milă.
Mărire…, al Mucenicului, vers 4.
Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu însuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, sfințite mucenice Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Și acum…, al Născătoarei, vers 4.
Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat: Dumnezeu întru unire neamestecată întrupându-Se, şi crucea de bună voie pentru noi luând; prin care, înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.
Preotul face Încheierea.
Stând în fața Sfintei Mese, zice: Înțelepciune.
Cântăreții: Binecuvântează.
Preotul, din Sfintele Uși, zice:
Cel ce este binecuvântat, Hristos, Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
Cântăreții: Amin. Întărește, Dumnezeule, sfânta și dreapta credință a dreptcredincioșilor creștini, și Sfântă Biserica Ta o păzește în veacul veacului.
Preotul, închinându-se spre icoana Maicii Domnului, zice:
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Cântăreții: Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Preotul, închinându-se spre icoana Mântuitorului, zice:
Mărire Ție, Hristoase, Dumnezeul nostru, nădejdea noastră, mărire Ție.
Cântăreții: Mărire Tatălui și Fiului și Spiritului Sfânt. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori). Părinte, binecuvântează.
Preotul, tot din Sfintele Uși, face Dezlegarea:
Cel ce a înviat din morți, Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale Sfântului mucenic Vlasie, pe care îl sărbătorim astăzi, ale sfinților, drepților, dumnezeieștilor părinți Ioachim și Ana, și pentru ale tuturor Sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, ca un bun și de oameni iubitor.
Cântăreții: Amin.
Preotul se întoarce spre Sfânta Masă și zice:
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.
Cântăreții: Amin.
Utrenia sau Mânecatul
Preotul, cu epitrahil, stând in fața Sfintei Mese, Ușile Împărătești fiind închise, rostește cu glas înalt:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
Cântăreții: Amin.
Îndată:
Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru.
Psalmul 19
Să te audă Domnul în ziua necazului şi să te apere numele Dumnezeului lui Iacob.
Trimită ţie ajutor din locaşul Său cel sfânt şi din Sion să te sprijinească pe tine.
Pomenească toată jertfa ta şi arderea de tot a ta bineplăcută să-I fie.
Dea ţie Domnul după inima ta şi tot sfatul tău să-l plinească.
Bucura-ne-vom de mântuirea ta şi întru numele Dumnezeului nostru ne vom mări. Plinească Domnul toate cererile tale.
Acum am cunoscut că a mântuit Domnul pe unsul Său, cu puterea dreptei Sale.
Îl va auzi pe dânsul din cerul cel sfânt al Lui.
Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru.
Aceştia s-au împiedicat şi au căzut, iar noi ne-am sculat şi ne-am îndreptat.
Doamne, mântuieşte pe împăratul şi ne auzi pe noi, în orice zi Te vom chema.
Psalmul 20
Doamne, întru puterea Ta se va veseli împăratul şi întru mântuirea Ta se va bucura foarte.
După dorirea inimii lui i-ai dat lui, şi de voia buzelor lui nu l-ai lipsit pe el.
Că l-ai întâmpinat pe el cu binecuvântările bunătăţii, pus-ai pe capul lui cunună de piatră scumpă.
Viaţă a cerut de la Tine şi i-ai dat lui lungime de zile în veacul veacului.
Mare este slava lui întru mântuirea Ta, slavă şi mare cuviinţă vei pune peste el.
Că îi vei da lui binecuvântare în veacul veacului, îl vei veseli pe dânsul întru bucurie cu faţa Ta.
Că împăratul nădăjduieşte în Domnul şi întru mila Celui Preaînalt nu se va clinti.
Află-se mâna Ta peste toţi vrăjmaşii Tăi, dreapta Ta să afle pe toţi cei ce Te urăsc pe Tine.
Îi vei pune pe ei ca un cuptor de foc în vremea arătării Tale;
Domnul întru mânia Sa îi va tulbura pe ei, şi-i va mânca pe ei focul.
Rodul lor de pe pământ îl vei pierde şi sămânţa lor dintre fiii oamenilor.
Că au gândit rele împotriva Ta, au cugetat sfaturi care nu vor putea să stea.
Că îi vei pune pe ei pe fugă şi cu arcul Tău vei ţinti capul lor.
Înalţă-Te, Doamne, întru tăria Ta, cânta-vom şi vom lăuda puterile Tale.
Apoi:
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi (de trei ori).
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, îndură-Te spre noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne iartă fărădelegile noastre. Sfinte cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori).
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.
P: Că a Ta este împărăţia şi puterea şi mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
C: Amin.
Se citesc apoi troparele acestea:
Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește; și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău..
Mărire…
Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruiește-i, Hristoase Dumnezeule. Veselește cu puterea Ta pe binecredincioșii creștini, dăruindu-le lor biruință asupra celui potrivnic, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruință.
Și acum…
Ocrotitoare neînfricată și neînfruntată, nu trece cu vederea, ceea ce ești buna, rugăciunile noastre, întru tot lăudată Născătoare de Dumnezeu. Întărește viața cea de obște a dreptcredincioșilor. Mântuiește pe cei ce i-ai rânduit să conducă, și le dă lor biruință din cer, pentru că ai născut pe Dumnezeu, ceea ce ești singură binecuvântată.
Preotul rostește ectenia:
Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta, ne rugăm Ție, auzi-ne și Te îndură spre noi.
C.: Doamne, îndură-Te spre noi.
Încă ne rugăm pentru Sfântul Părinte Papa (N.), pentru Preafericitul Părintele nostru Arhiepsicop (N.), pentru Preasfinţitul Episcopul nostru (N.).
Încă ne rugăm pentru toți frații noștri, și pentru toți dreptecredincioșii creștini.
Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.
C.: Amin. Întru numele Domnului binecuvântează părinte.
Preotul, cu glas înalt:
Mărire Sfintei, Celei de o ființă și de viață făcătoarei și nedespărțitei Treimi, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
C.: Amin.
Cântăreții citesc cei șase psalmi (șasepsalmul sau hexapsalmul).
Mărire întru cei de sus, lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire (de trei ori).
Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta (de două ori).
Psalmul 3
Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se ridică asupra mea;
Mulţi zic sufletului meu: „Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui! „
Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu.
Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui.
Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.
Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară.
Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toţi cei ce mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii păcătoşilor ai zdrobit.
A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.
Și iarăși:
Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.
Psalmul37
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi.
Că săgeţile Tale s-au înfipt în mine şi ai întărit peste mine mâna Ta.
Nu este vindecare în trupul meu de la faţa mâniei Tale; nu este pace în oasele mele de la faţa păcatelor mele.
Că fărădelegile mele au covârşit capul meu, ca o sarcină grea apăsat-au peste mine.
Chinuitu-m-am şi m-am gârbovit până în sfârşit, toată ziua mâhnindu-mă umblam.
Că şalele mele s-au umplut de ocări şi nu este vindecare în trupul meu.
Necăjitu-m-am şi m-am smerit foarte; răcnit-am din suspinarea inimii mele.
Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns.
Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea şi lumina ochilor mei şi aceasta nu este cu mine.
Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au şezut; şi cei de aproape ai mei departe au stat.
Şi se sileau cei ce căutau sufletul meu şi cei ce căutau cele rele mie grăiau deşertăciuni şi vicleşuguri toată ziua cugetau.
Iar eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa.
Şi m-am făcut ca un om ce nu aude şi nu are în gura lui mustrări.
Că spre Tine, Doamne, am nădăjduit; Tu mă vei auzi, Doamne, Dumnezeul meu,
Că am zis, ca nu cumva să se bucure de mine vrăjmaşii mei; şi când s-au clătinat picioarele mele, împotriva mea s-au semeţit.
Că eu spre bătăi gata sunt şi durerea mea înaintea mea este pururea.
Că fărădelegea mea eu o voi vesti şi mă voi îngriji pentru păcatul meu;
Iar vrăjmaşii mei trăiesc şi s-au întărit mai mult decât mine şi s-au înmulţit cei ce mă urăsc pe nedrept.
Cei ce îmi răsplătesc rele pentru bune, mă defăimau, că urmam bunătatea.
Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine;
Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.
Și iarăși:
Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine;
Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.
Psalmul 62
Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineaţă.
Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu,
În pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă. Aşa în locul cel sfânt m-am arătat Ţie, ca să văd puterea Ta şi slava Ta.
Că mai bună este mila Ta decât viaţa; buzele mele Te vor lăuda.
Aşa Te voi binecuvânta în viaţa mea şi în numele Tău voi ridica mâinile mele.
Ca de seu şi de grăsime să se sature sufletul meu şi cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea.
De mi-am adus aminte de Tine în aşternutul meu, în dimineţi am cugetat la Tine, că ai fost ajutorul meu
Şi întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta.
Iar ei în deşert au căutat sufletul meu, intra-vor în cele mai de jos ale pământului; da-se-vor în mâinile sabiei, părţi vulpilor vor fi.
Iar împăratul se va veseli de Dumnezeu; lăuda-se-va tot cel ce se jură întru El, că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăţi.
Și iarăși:
În dimineţi am cugetat la Tine, că ai fost ajutorul meu și întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura.
Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta.
Mărire…, Și acum…, Aliluia (de trei ori).
Preotul iese din altar și citește ultimele șase rugăciuni ale dimineții, în fața icoanei Domnului Isus Hristos. Cântăreții citesc psalmii următori.
Psalmul 87
Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta.
Să ajungă înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta spre ruga mea, Doamne,
Că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat.
Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă; ajuns-am ca un om neajutorat, între cei morți slobod.
Ca nişte oameni răniţi ce dorm în mormânt, de care nu ţi-ai mai adus aminte şi care au fost lepădaţi de la mina Ta.
Pusu-m-au în groapa cea mai de jos, întru cele întunecate şi în umbra morţii.
Asupra mea s-a întărâtat mânia Ta şi toate valurile Tale le-ai adus spre mine.
Depărtat-ai pe cunoscuţii mei de la mine, ajuns-am urâciune lor.
Închis am fost şi n-am putut ieşi. Ochii mei au slăbit de suferinţă.
Strigat-am către Tine, Doamne, toată ziua, întins-am către Tine mâinile mele.
Oare, morţilor vei face minuni? Sau cei morți se vor scula şi Te vor lăuda pe Tine?
Oare, va spune cineva în mormânt mila Ta şi adevărul Tău în locul pierzării? Oare, se vor cunoaşte întru întuneric minunile Tale şi dreptatea Ta în pământ uitat?
Iar eu către Tine, Doamne, am strigat şi dimineaţa rugăciunea mea Te va întâmpina.
Pentru ce Doamne, lepezi sufletul meu şi întorci faţa Ta de la mine?
Sărac sunt eu şi în osteneli din tinereţile mele, înălţat am fost, dar m-am smerit şi m-am mâhnit.
Peste mine au trecut mâniile Tale şi înfricoşările Tale m-au tulburat.
Înconjuratu-m-au ca apa toată ziua şi m-au cuprins deodată.
Depărtat-ai de la mine pe prieten şi pe vecin, iar pe cunoscuţii mei de ticăloşia mea.
Și iarăși:
Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta.
Să ajungă înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta spre ruga mea.
Psalmul 102
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.
Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;
Pe Cel ce mântuiește din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;
Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.
Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.
Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.
Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.
Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia.
Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,
Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.
Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.
În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El;
Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu–şi-a aminte că ţărână suntem.
Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori.
Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său.
Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul,
Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui
Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte.
Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui.
Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui.
Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul.
Și iarăși:
În tot locul stăpânirii Lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul.
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta.
Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta.
Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri.
Mâhnit e spiritul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu.
Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit.
Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat.
Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit sufletul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne.
Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Spiritul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.
Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.
Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Și iarăși:
Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău. (de două ori).
Spiritul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.
Mărire…, Și acum…, Aliluia (de trei ori). Se fac trei închinăciuni mari.
În timpul rostirii Psalmilor, preotul citește următoarele 12 rugăciuni ale dimineții.
Rugăciunea I
Mulțumim Ție, Doamne Dumnezeul nostru, Care ce ne-ai ridicat din așternuturile noastre și ai pus în gura noastră cuvânt de laudă, ca să ne închinăm și să chemăm numele Tău cel Sfânt; și să ne rugăm îndurărilor Tale, pe care pururea le ai pentru viața noastră. Trimite și acum ajutorul Tău peste cei ce stau înaintea feței măririi Tale celei sfinte și așteaptă de la Tine bogată milă; și le dă lor, ca slujind Ție totdeauna cu frică și cu dragoste, să laude bunătatea Ta cea negrăită. Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea, și închinăciunea Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea II
Dis de dimineață aleargă sufletul nostru la Tine, Dumnezeul nostru, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ. Înțelepțește-ne să facem dreptate și sfințenie întru frica Ta; că pe Tine Te mărim, Cel ce ești cu adevărat Dumnezeul nostru. Pleacă urechea Ta și ne auzi pe noi; pomenește Doamne, pe cei ce împreună cu noi sunt de față și se roagă, pe toți pe nume, și-i mântuiește cu puterea Ta; binecuvântează poporul Tău și sfințește moștenirea Ta; pace dăruiește lumii Tale, bisericilor Tale, preoților, conducătorilor noștri, și tot poporului Tău. Că s-a binecuvântat și s-a preamărit preacinstitul și de mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea III
Dis de dimineață aleargă sufletul nostru la Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale; învață-ne, Dumnezeule dreptatea Ta, poruncile Tale și îndreptările Tale; luminează ochii minții noastre, ca să nu adormim vreodată, în păcate, spre moarte; risipește toată negura de pe inimile noastre; dăruiește-ne soarele dreptății și păzește fără bântuială viața noastră, cu pecetea Sfântului Tău Spirit; îndreptează pașii noștri în calea păcii; dă-ne, să dimineața aceasta și ziua întru bucurie, ca să-Ți înălțăm rugăciunile de dimineață. Că a Ta este stăpânirea și a Ta este împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea IV
Stăpâne Dumnezeule, Cel ce ești sfânt și necuprins, Care ai zis să strălucească lumina întru întuneric, Cel ce ne-ai odihnit în somnul de noapte și ne-ai ridicat spre lauda și ruga bunătății Tale, înduplecându-Te de însăși milostivirea Ta; primește-ne pe noi, cei ce și acum ne închinăm Ție și după putință îți mulțumim și ne dăruiește toate cererile cele spre mântuire; arată-ne pe noi fii ai luminii și ai zilei și moșteni ai bunătăților Tale celor veșnice. Pomenește Doamne, întru mulțimea îndurărilor Tale, și pe tot poporul Tău ce este de față și se roagă împreună cu noi, și pe toți frații noștri care sunt pe uscat, pe mare și în tot locul stăpânirii Tale, care au trebuință de iubirea Ta de oameni; și tuturor dăruiește mila Ta cea mare. Ca mântuiți cu sufletul și cu trupul, pururea stăruind cu îndrăzneală, să preamărim numele Tău cel minunat și binecuvântat, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Rugăciunea V
Vistierule al bunătăților, Izvorule cel nesecat, Părinte sfinte, făcătorule de minuni, atotputernice și atotstăpânitorule, toți ne închinăm și ne rugăm Ție, chemând milele Tale și îndurările Tale, spre ajutorul și paza smereniei noastre. Pomenește, Doamne, pe robii Tăi și primește rugăciunile cele de dimineața ale noastre, ale tuturor, ca o tămâie înaintea Ta, și nu socoti pe nici unul din noi nevrednic; ci pe toți ne păzește cu îndurările Tale. Pomenește Doamne, pe cei ce priveghează și cântă, spre mărirea Ta și a unuia născut Fiului Tău și Dumnezeului nostru și a Sfântului Tău Spirit. Fii lor ajutor și păzitor; primește rugăciunile lor întru cel mai pe sus de ceruri și înțelegătorul Tău altar. Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea VI
Mulțumim Ție, Doamne, Dumnezeul mântuirilor noastre, că toate le faci spre binele vieții noastre, pentru ca totdeauna la Tine să privim, la Mântuitorul și Făcătorul de bine al sufletelor noastre; că ne-ai odihnit în vremea nopții ce a trecut și ne-ai ridicat din așternuturile noastre și ne-ai pus la închinarea cinstitului Tău nume. Pentru aceasta ne rugăm Ție, Doamne, dă-ne har și putere, ca să ne învrednicim a cânta Ție cu înțelegere și a Te ruga neîncetat cu frică și cu cutremur, îngrijindu-ne de a noastră mântuire, cu ajutorul Hristosului Tău. Pomenește, Doamne, și pe cei ce strigă către Tine noaptea; auzi-i pe dânșii și-i miluiește; și sfarmă sub picioarele lor pe dușmanii cei nevăzuți și împotrivă luptători. Că Tu ești împăratul păcii și Mântuitorul sufletelor noastre și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea VII
Dumnezeule și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Cel ce ne-ai ridicat din așternuturile noastre și împreună ne-ai adunat la ceasul rugăciunii, dă-ne har spre deschiderea gurii noastre și primește mulțumirile noastre cele după putință, și ne învață dreptățile Tale; pentru că a ne ruga, precum se cuvine, nu știm, de nu ne vei povățui Tu, Doamne, cu Spiritul Tău cel Sfânt. Pentru aceasta ne rugăm Ție: ori ce am greșit până în ceasul acesta, cu cuvântul, sau cu lucrul, sau cu gândul, cu voie și fără voie, slăbește, lasă, iartă. Că de Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la Tine este mântuirea. Tu ești singur sfânt, ajutător puternic, păzitor al vieții noastre și Ție pururi cântăm. Fie stăpânirea împărăției Tale pururea binecuvântată și preamărită, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea VIII
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai depărtat de la noi trândăvia somnului și cu chemare sfântă împreună ne-ai chemat, ca și noaptea să înălțăm mâinile noastre și să ne mărturisim Ție, după judecățile dreptății Tale, primește rugăciunile noastre, cererile, mărturisirile, slujbele cele de noapte și ne dăruiește, Dumnezeule, credință neînfruntată, nădejde tare, dragoste nefățarnică; binecuvântează intrările și ieșirile, faptele, lucrurile, cuvintele, gândurile noastre; și ne dă să ajungem la începuturile zilei, lăudând, cântând, și binecuvântând bunătatea milei Tale celei negrăite. Că s-a binecuvântat preasfânt numele Tău și s-a preamărit împărăția Ta, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea IX
Strălucește în inimile noastre iubitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea nestricăcioasă a cunoașterii Dumnezeirii Tale, și deschide ochii minții noastre, spre înțelegerea evangheliceștilor Tale propovăduiri. Pune în noi frica fericitelor Tale porunci, pentru ca toate poftele trupului călcând, viață sufletească să petrecem, toate cele ce sunt spre bună plăcerea Ta să gândim și să săvârșim. Că Tu ești sfințirea și luminarea noastră și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea X
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce prin pocăință ai dăruit iertare oamenilor și pildă spre cunoașterea păcatelor și a mărturisirii, ne-ai arătat pocăința proorocului David spre iertare, însuți, Stăpâne pe noi cei căzuți în multe și mari greșeli, miluiește-ne după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărădelegile noastre. Că Ție am greșit, Doamne, Cel ce știi și cele nearătate și ascunse ale inimilor oamenilor, și care singur ai putere de a ierta păcatele; și inimă curată zidind întru noi și cu spirit stăpânitor întărindu-ne și bucuria mântuirii Tale arătându-ne-o, nu ne lepăda de la fața Ta; ci binevoiește, ca un bun și iubitor de oameni, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă, să-Ți aducem jertfă de dreptate și prinos, întru sfintele Tale altare. Cu mila și cu îndurările și cu iubirea de oameni a unuia născut Fiului Tău, cu care împreună ești binecuvântat, cu preasfântul și bunul și de viață făcătorul Tău Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea XI
Dumnezeule, Dumnezeul nostru, Cel ce ai așezat puteri cuvântătoare și înțelegătoare cu vrerea Ta, pe Tine Te rugăm și înaintea Ta cădem: primește preamărirea noastră, cea după putință, împreună cu a tuturor făpturilor Tale, și ne răsplătește cu darurile cele bogate ale bunătății Tale; că Ție se pleacă tot genunchiul, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesubt, și toată suflarea și făptura laudă mărirea Ta cea neajunsă, pentru că singur ești Dumnezeu adevărat și mult milostiv. Că pe Tine Te laudă toate puterile cerești, și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea XII
Te lăudăm, îți cântăm, Te binecuvântăm și îți mulțumim, Dumnezeule al părinților noștri, că ne-ai trecut umbra nopții și ne-ai arătat iarăși lumina zilei; ci ne rugăm bunătății Tale: fii milostiv pentru păcatelor noastre și primește rugăciunea noastră întru mare mila Ta; că la Tine scăpăm, la Dumnezeul cel milostiv și atotputernic. Strălucește întru inimile noastre soarele cel adevărat al dreptății Tale; luminează mintea noastră și simțurile toate le păzește, ca umblând ca ziua, cu bunăcuviință în calea poruncilor Tale, să ajungem la viața cea veșnică, pentru că la Tine este izvorul vieții, și să ne învrednicim a ajunge întru desfătarea luminii Tale celei neapropiate. Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preotul rostește Ectenia mare:
P.: Cu pace, Domnului să ne rugăm.
C.: Doamne, îndură-Te spre noi.
P.: Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru sfântă biserica aceasta şi pentru cei ce cu credinţă, cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru Sfântul nostru Părinte Papa (N.), pentru Preafericitul Părintele nostru Arhiepiscopul (N.), pentru Preasfinţitul Episcopul nostru (N.), pentru cinstita preoţime şi cea întru Hristos diaconime, pentru tot clerul şi poporul, Domnului să ne rugăm!.
P.: Pentru conducătorii ţării noastre, pentru toţi cei ce deţin autoritate şi pentru oastea ţării, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru ţara noastră, pentru oraşul (satul) acesta, pentru toate oraşele şi satele şi pentru cei ce cu credinţă locuiesc într-nsele, Domnului să ne rugăm!.
P.: Pentru bună liniştea aerului, pentru înmulţirea roadelor pământului şi pentru timpuri de pace, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiţi şi pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.
P.: Pentru ca să ne mântuim de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.
P.: Apără, mântuieşte, îndură-Te şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu darul Tău.
P.: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioară Maria, cu toţi sfinţii pomenindu-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
C.: Ţie, Doamne.
Exclamaţiunea:
P.: Că Ţie se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
C.: Amin
Îndată cântăreții încep să cânte pe melodia troparului versului de rând 3:
Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă (Ps 117,27a); binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului (Ps 117,26a) (de trei ori).
În unele locuri, mai ales în parohiile mari, unde pregătirea Darurilor de Liturghie necesita mai mult timp, acum, preotul iese în fața iconostasului și face rugăciunile și închinăciunile prescrise în Liturghier.
Troparul Învierii, vers 3.
Să se veselească cele cereşti şi să se bucure cele pământeşti, că a făcut biruinţă cu braţul Său, Domnul; călcat-a cu moartea pe moarte, începător învierii morţilor s-a făcut, din pântecele iadului ne-a mântuit pe noi şi a dat lumii mare milă.
Mărire…, al Mucenicului, vers 4.
Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu însuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, sfințite mucenice Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Și acum…, al Născătoarei, vers 4.
Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat: Dumnezeu întru unire neamestecată întrupându-Se, şi crucea de bună voie pentru noi luând; prin care, înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.
Apoi, preotul spune Ectenia mică:
Iară și iară, cu pace , Domnului să ne rugăm
C.: Doamne, îndură-Te spre noi.
Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește Dumnezeule, cu darul Tău.
Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioară Maria, cu toţi sfinţii pomenindu-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
C.: Ţie, Doamne.
Exclamaţiunea:
P.: Că a Ta este stăpânirea, și a Ta este împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
C.: Amin
După Ectenia mică, prima serie de Sedelne, pe antifon vers 3.
Hristos din morţi a înviat, începătura celor adormiţi, începătorul zidirii şi făcătorul tuturor celor făcute; firea cea stricată a neamului nostru întru Sine o a înnoit. Nu vei mai stăpâni de acum, moarte, că Stăpânul tuturor puterea Ta o a zdrobit.
Mărire…,
Cu trupul moarte gustând, Doamne, amărăciunea morţii o ai tăiat cu învierea Ta, şi pe om împotriva ei l-ai întărit, blestemul cel de demult nimicind, apărătorule al vieţii noastre, Doamne, mărire Ție.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.
De frumuseţea fecioriei tale şi de prealuminată curăţia ta, Gavriil mirându-se, a strigat către tine, Născătoare de Dumnezeu: Ce laudă vrednică voi aduce ție? Ce te voi numi pe tine? Nu mă pricep şi mă minunez! Pentru aceasta, precum mi s-a poruncit, strig ţie: Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar.
.
Ectenia mică, cu exclamațiunea:
Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Apoi a doua serie de Sedelne, pe antifon vers 3.
De neschimbarea Dumnezeirii Tale şi de patima Ta cea de bunăvoie, Doamne, spăimântându-se, iadul s-a tânguit: Mă cutremur de Ipostasul cel nestricat al trupului, văd pe Cel nevăzut în chip tainic luptându-se cu mine. Pentru aceasta şi cei pe care îi ţin, cântă: Mărire, Hristoase, învierii Tale.
Mărire…,
Taina cea necuprinsă şi neînțeleasă a răstignirii şi cea de negrăit a învierii, o cuvântăm credincioşii; că astăzi moartea şi iadul s-au prădat, iar neamul omenesc întru nestricăciune s-a îmbrăcat. Pentru aceasta, cu mulţumire strigăm: Mărire, Hristoase, învierii Tale.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.
Pe Cel necuprins şi nemărginit, pe Cel de o fiinţă cu Tatăl şi cu Spiritul, în pântecele tău L-ai cuprins tăinuit, Maică a lui Dumnezeu. Una şi neamestecată lucrare a Treimii am cunoscut, că e preamărită în lume prin nașterea ta. Pentru aceasta, cu mulţumire strigăm: Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar.
Îndată, Binecuvântările Învierii.
În timpul cântării Binecuvântărilor Învierii, preotul cădește altarul și toată biserica.
Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările Tale (Ps 118,12).
Adunarea îngerească s-a mirat văzându-Te pe Tine între cei morți socotit fiind, și puterea morții stricând, Mântuitorule, și împreună cu Tine pe Adam ridicându-l, și din iad pe toți slobozindu-i.
Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.
Pentru ce miruri, din milostivire, cu lacrimi amestecați, o ucenițelor? Grăit-a îngerul cel ce a strălucit la mormânt, către mironosițe; vedeți voi mormântul și înțelegeți, că Mântuitorul a înviat din mormânt.
Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.
Foarte de dimineață mironosițele au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; dar înaintea lor a stat îngerul, și a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeți, ci spuneți apostolilor Învierea.
Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.
Mironosițele femei, cu miruri venind la mormântul Tău, Mântuitorule, au plâns; iar îngerul către dânsele a grăit, zicând: De ce socotiți pe Cel viu cu cei morți? Că a înviat din mormânt ca un Dumnezeu.
Mărire…, a Treimii.
Închinămu-ne Tatălui și Fiului acestuia și Spiritului celui Sfânt, Sfintei Treimi întru o ființă, cu Serafimii strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Doamne.
Și acum…, a Născătoarei.
Pe Dătătorul de viață născându-L, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit și bucurie Evei în locul întristării i-ai dăruit, și pe cei căzuți din viață la aceeași i-a îndreptat, Cel ce s-a întrupat din tine, Dumnezeu și om.
Aliluia, Aliluia, Aliluia. Mărire Ție, Dumnezeule!
Urmează Ectenia mică, cu Exclamațiunea: Că s-a binecuvântat numele Tău și s-a preamărit împărăția Ta, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
După Ectenia mică, se citește Ipacoiul.
Spăimântând cu vederea, rourând cu graiurile, îngerul strălucitor a zis purtătoarelor de mir: Pentru ce căutați pe Cel viu în mormânt? A înviat, deşertând mormintele. Cunoașteți pe Cel neschimbat, ca schimbător al stricăciunii; ziceţi lui Dumnezeu: Cât sunt de înfricoşătoare lucrurile Tale, că ai mântuit neamul omenesc.
Treptele, vers 3
Antifonul I
Robia Sionului tu o ai scos din Babilon; şi pe mine din patimi la viaţă mă scoate, Cuvinte.
Cei ce seamănă în austru cu lacrimi dumnezeieşti, secera-vor cu bucurie spice de viață veșnică.
Mărire…, Şi acum…,
Prin Spiritul Sfânt toată buna dăruire, precum prin Tatăl şi prin Fiul, împreună străluceşte, întru care toate viază şi se mişcă.
Antifonul II.
De n-ar zidi Domnul casa virtuţilor, în zadar ne-am osteni; dar ocrotindu-ne El sufletul, nimeni nu va strica cetatea noastră.
Cei ce din rodul pântecelui, prin Spiritul, fii s-au făcut Ție, ca şi Tatălui, Hristoase, sunt pururea sfinţii.
Mărire…, Şi acum…
Prin Sfântul Spirit se vede toată sfinţenia, înţelepciunea, că dă fiinţă la toată făptura; Acestuia să ne închinăm, ca şi Tatălui şi Cuvântului, că Dumnezeu este.
Antifonul III.
Cei ce se tem de Domnul umblă fericiţi în cărările poruncilor, că vor mânca tot rodul cel de viaţă.
Veseleşte-Te, Începătorul păstorilor, văzând pe fiii Tăi împrejurul mesei Tale, purtând stâlpări de fapte bune.
Mărire…, Şi acum…,
În Sfântul Spirit este toată bogăţia măririi, din care vine darul şi viaţa la toată făptura; că împreună este lăudat cu Tatăl şi cu Cuvântul.
Prohimen, vers 3.
Spuneţi întru neamuri că Domnul a împărăţit, pentru că a întărit lumea, care nu se va clinti (Ps 95,10).
Stih: Cântaţi Domnului cântare nouă (Ps 32,3).
Spuneţi întru neamuri că Domnul a împărăţit, pentru că a întărit lumea, care nu se va clinti.
.
Exclamaţiunea: Că sfânt ești Dumnezeul nostru și întru sfinți Te odihnești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Cântăreții, pe versul 3:
Toată suflarea să laude pe Domnul! (Ps 150,6)
Toată suflarea să laude pe Domnul!
Toată suflarea şi toată făptura să laude numele Domnului!
Lăudaţi pe Domnul din ceruri! (Ps 148,1).
Preotul:
Și pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm.
Cântăreții: Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori).
P.: Înțelepciune, drepți, să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor.
C.: Și spiritului tău.
P.: Din Sfânta Evanghelie după (Marcu 16,9-20), citire.
C.: Mărire Ție, Doamne. Mărire Ție.
În vremea aceea, înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau. Şi ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut. După aceea, S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină. Şi aceia, mergând, au vestit celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut. La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat şi I-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat. Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, șerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi. Deci Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul, prin semnele care urmau. Amin.
C.: Mărire Ție, Doamne. Mărire Ție.
Preotul poate așeza Sfânta Evanghelie pe tetrapodul din mijlocul bisericii, pentru a fi sărutată de credincioși și cădește Evanghelia.
Cântăreții citesc sau cântă:
Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domn, lui Isus unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învierea Ta o lăudăm şi o mărim. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi, toţi credincioşii, să ne închinăm sfintei învierii lui Hristos. Că iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.
Apoi, Psalmul 50:
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai mult decât zăpada mă voi albi.
Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi spirit drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Spiritul Tău cel sfânt nu-L lua de la mine.
Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu spirit stăpânitor întăreşte-mă.
Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
Mântuieşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi adus; arderile de tot nu le vei binevoi.
Jertfa lui Dumnezeu: spiritul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
Atunci bineplăcută îţi va fi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
Cântăreții, pe versul 2, propriu-zis :
Mărire…,
Pentru rugăciunile Apostolilor Tăi, Îndurate, curățește mulțimea greșelilor noastre.
Și acum…,
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Îndurate, curățește mulțimea greșelilor noastre.
Apoi, pe versul 6, propriu-zis:
Stih: Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărădelegile noastre (cf Ps 50,1-2)..
Stihira: Înviind Isus din mormânt, precum a zis mai înainte, ne-a dăruit nouă viața veșnică și mare îndurare.
Preotul rostește Ectenia:
Mântuiește, Dumnezeule poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta; cercetează lumea Ta cu milă și cu îndurări; înalță fruntea creștinilor dreptcredincioși, și trimite peste noi milele Tale cele bogate. Pentru rugăciunile preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci; cu mijlocirile cinstitelor, cereștilor netrupești Puteri; cu rugăciunile cinstitului, măritului proroc înaintemergător și botezător Ioan; cu ale sfinților, măriților și întru tot lădaților Apostoli;; cu ale celor între sfinți părinților noștri și mari dascăli ai lumii și ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu și Ioan Gură de Aur; cu ale celui între sfinți părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Liciei, făcătorul de minuni; cu ale celui între sfinți părintelui nostru Nichita al Remesianei, apostolul românilor; cu ale sfinților, măriților și bine învingătorilor Mucenici; cu ale preacuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor Părinților noștri; cu ale sfinților și drepților dumnezeiești părinți Ioachim și Ana; cu ale Sfântului Mucenic Vlasie, pe care îl sărbătorim astăzi, și cu ale tuturor sfinților, rugămu-Te, mult milostive Doamne, auzi-ne pe noi păcătoșii, care ne rugăm Ție, și Te îndură spre noi.
Cântăreții: Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori).
Preotul, cu glas înalt:
Cu mila și cu îndurările și cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău, cu care împreună ești binecuvântat, cu preasfântul și bunul și de viață făcătorul Tău Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.
Cântăreții: Amin.
Urmează cântarea Canonului, vers 4.
Catavasia I
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Spiritul, şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maice, şi mă voi arăta luminat prăznuind, şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.
Catavasia III
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată sufletească, întăreşte-i în dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i.
Ectenia mică, cu Exclamațiunea:
Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururi și în vecii vecilor. Amin.
Sedealna Mucenicului, vers 8.
Odrăslind ca un pom prea bine înflorit în casa Domnului, lucrătorule de cele sfinte, pe mulți ai răsădit în pământul mântuirii; și ca un berbec bine mergând înaintea turmei, legat fiind și junghiat, jertfă te-ai adus Celui ce din milostivire a fost junghiat ca un miel, și, bucurându-te, ai alergat către Dânsul, părinte Vlasie. Pentru aceasta strigăm către tine: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
Mărire…, Și acum…, a Născătoarei, vers 8.
Pentru podoaba lumii, Fecioară, și pentru înfrumusețarea cetelor celor de sus, ai născut în lume pe Împodobitorul lumii; că mai înainte de Acesta, toate erau lipsite de podoabă, oamenii neputând să vadă pe Domnul. Pentru aceasta te-ai vădit amândurora podoabă cuviincioasă, cu buna cuviință a nașterii tale, Maică a lui Dumnezeu; că printr-Însul împodobești lumea cu podoaba cea dintâi și toată rânduiala îngerilor întri tine o împodobește, ceea ce ești ocrotitoarea lumii.
Catavasia IV
Sfatul cel neurmat şi dumnezeiesc al întrupării tale celei de sus şi din Fecioară, prorocul Avacum socotindu-l, a strigat: Mărire puterii Tale, Doamne!
Catavasia V
Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta, că tu, Fecioară, neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate, şi ai născut pe Fiul cel fără de ani, Cel ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă.
Catavasia VI
Înţelepţii lui Dumnezeu, care faceţi această sărbătoare dumnezeiască şi cu totul cinstită a Maicii lui Dumnezeu, veniţi să înălţăm mâinile, mărind pe Dumnezeu, Cel ce s-a născut dintr-însa.
Ectenia mică, cu Exclamațiunea:
Că Tu ești Împăratul păcii și Mântuitorul sufletelor noastre și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Apoi, Condacul , vers 3.
Înviat-ai astăzi din mormânt, Milostive, şi pe noi din porţile morţii ne-ai scos; astăzi Adam saltă şi Eva se bucură, iar proorocii dimpreună cu patriarhii laudă neîncetat puterea cea dumnezeiască a stăpânirii Tale.
Icos
Cerul și pământul astăzi să salte și pe Hristos-Dumnezeu cu un gând să-L laude; că pe cei legați i-a ridicat din morminte. Se bucură împreună toată făptura, aducând Făcătorului a toate și Mântuitorului nostru cântări vrednice; că astăzi pe oameni, din iad scoțându-i, ca un dătător de viață, la ceruri împreună i-a ridicat și a surpat trufia vrăjmașului, iar porțile iadului le-a zdrobit cu puterea cea dumnezeiască a stăpânirii Sale.
Catavasia VII
Înţelepţii lui Dumnezeu făpturii nu s-au închinat, fără numai Ziditorului, iar îngrozirea focului bărbăteşte călcându-o, s-au bucurat, cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor şi Doamne, eşti binecuvântat!
Catavasia VIII
Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântând, şi să-L preaînălţăm pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea o ridică să cânte Ţie: Lăudaţi pe Domnul toate făpturile Lui şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!
Preotul: Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii întru cântări cinstindu-o să o mărim.
Preotul cădește altarul și toată biserica.
Stihurile (Cântarea Mariei: Lc 1,46-55):
Măreşte sufletul meu pe Domnul, şi s-a bucurat spiritul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.
Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimi şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea întru adevăr Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
(Acest tropar se repetă după fiecare stih)
Că a căutat spre smerenia servitoarei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.
Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic, Sfânt să fie numele Lui şi mila Lui, din neam în neam, spre cei ce se tem de El.
Făcut-a tărie cu braţul Său, Domnul, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor.
Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.
Luat-a pe Israel, slujitorul Său, ca să-şi aducă aminte de mila Sa, precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, până în veac.
Apoi: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu îndură-te spre noi!
Catavasia IX
Tot neamul pământesc să salte, fiind luminat cu spiritul şi să serbeze firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta sărbătoare a Maicii lui Dumnezeu, şi să strige: Bucură-te, preafericită, Născătoare de Dumnezeu, pururea curată Fecioară.
Ectenia mică, cu Exclamațiunea:
Că pe Tine Te laudă toate Puterile cerești, și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Apoi Luminătorile, pe melodie specială.
Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru (Ps 98,10c) (de două ori).
Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și vă închinați așternutului picioarelor Lui, că sfânt este (Ps 98,5).
Că Hristos a înviat, nimeni să nu se îndoiască; că s-a arătat Mariei, apoi a fost văzut de cei ce mergeau la un sat. Și celor unsprezece cunoscători, cari erau împreună, iarăşi s-a arătat; pe care trimiţându-i să boteze, s-a înălțat la ceruri, de unde s-a şi coborât, întărind propovăduirea cu mulţime de semne.
Mărire…, a Sfântului.
Podoaba mucenicilor și lauda preoților te știm, preafericite Vlasie, ierarhe. Căci ca o jertfă te-ai adus pe tine și te-ai jertfit Celui ce pentru tine de bunăvoie a venit la jertfire, pentru bunătatea cea necuprinsă și voința cea negrăită.
Şi acum…, a Născătoarei.
Soare, care ai răsărit astăzi din mormânt ca un Mire din cămară și iadul l-ai prădat și moartea ai zdrobit, pentru rugăciunile celei ce Te-a născut, lumină trimite-ne nouă, lumină care luminează inimile și sufletele, lumină care îndreptează pe toți să umble în cărările poruncilor Tale și în căile păcii.
Îndată, pe versul 3, propriu-zis, se cântă Stihirile de Laudă, precedate de Stihurile lor.
Toată suflarea să laude pe Domnul (Ps 150,6). Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cei de sus! (Ps 148,1) Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)
Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui (Ps 148,2). Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)
Se pun Stihirile pe 8.
Ale Învierii 4 și ale lui Anatolie 4, vers 3.
Stih: Ca să facă între ei judecată scrisă. Mărirea aceasta este dată tuturor cuvioşilor Lui (Ps 149,9).
Veniţi, toate popoarele, cunoaşteţi puterea tainei celei înfricoşătoare, că Hristos, Mântuitorul nostru, Cuvântul cel dintru început, s-a răstignit pentru noi, şi de bunăvoie s-a îngropat şi a înviat din morţi, ca să mântuiască toate. Aceluia să ne închinăm.
Stih: Lăudaţi-L pe Domnul întru sfinţii Lui; lăudaţi-L întru tăria puterii Lui (Ps 150,1).
Spus-au toate minunile păzitorii Tăi, Doamne; că adunarea deşertăciunii a umplut de daruri dreapta lor, socotind să ascundă învierea Ta, pe care lumea o preamăreşte; îndură-Te spre noi.
Stih: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L după mulţimea măririi Lui (Ps 150,2).
Toate s-au umplut de bucurie, luând dovedirea învierii; că Maria Magdalena la mormânt a venit şi a aflat înger pe piatră şezând, cu veșmintele strălucind şi zicând: Ce căutaţi pe Cel viu cu cei morţi? Nu este aici, ci a înviat, precum a zis, mergând mai înainte în Galileea.
Stih: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-L în psaltire şi alăută (Ps 150,3).
Întru lumina Ta, Stăpâne, vom vedea lumina, iubitorule de oameni; că ai înviat din morţi, dăruind mântuire neamului omenesc, ca să Te preamărească toată făptura, pe Tine cel singur fără de păcat, îndură-Te spre noi.
Stih: Lăudaţi-L pe El în timpane şi hore, lăudaţi-L în strune şi organe (Ps 150,4).
Ca pe o cântare de dimineaţă mironosiţele femei Ți-au adus lacrimile, Doamne, că având miresme cu bun miros, la mormântul Tău au ajuns, grăbindu-se să ungă preacurat trupul Tău. Îngerul şezând pe piatră le-a binevestit: Ce căutaţi pe Cel viu cu cei morţi? Că moartea călcând, a înviat ca un Dumnezeu, dând tuturor mare milă.
Stih: Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare, lăudaţi-L în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul! (Ps 150,5-6).
Strălucind îngerul la mormântul Tău cel făcător de viaţă, purtătoarelor de mir a grăit: Deşertat-a mormintele Răscumpărătorul, prădat-a iadul şi a înviat a treia zi, ca un Dumnezeu şi atotputernic.
Stih: Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul nostru, înalță-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârșit (Ps 9,32).
În mormânt Te-a căutat, venind în prima zi a săptămânii, Maria Magdalena; şi neaflându-Te se tânguia și plângea, strigând: Vai mie, Mântuitorul meu! Cum Te-au furat, Împărate al tuturor? Iară doi îngeri de lumină purtători din lăuntrul mormântului au strigat: De ce plângi, femeie? Plâng, a zis, că au luat pe Domnul meu din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus. Dar întorcându-se și văzându-Te, îndată a strigat: Domnul meu şi Dumnezeul meu, mărire Ție.
Stih: Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale (Ps 9,1).
Iudeii au închis în mormânt Viaţa, iară tâlharul cu graiul a deschis raiul, strigând şi grăind: Cel ce cu mine și pentru mine ai fost răstignit, și împreună cu mine ai fost pironit pe lemn, şi Te-ai arătat mie cu Tatăl împreună pe scaun șezând. Că Acesta este Hristos, Dumnezeul nostru, Cel ce are mare milă.
Mărire…, Stihira Evangheliei, vers 3, propriu-zis.
Magdalenei Maria, care a vestit învierea din morți și arătarea Mântuitorului, necrezându-i ucenicii, au fost mustrați pentru învârtoșarea inimii; dar fiind înarmați cu semne și cu minuni, la propovăduire au fost trimiși. Și Tu, Doamne, la Începătorul luminii, Tatăl, Te-ai înălțat; iar ei au propovăduit pretutindeni Cuvântul, cu minuni încredințându-L. Pentru aceasta, luminându-ne printr-înșii, mărim învierea Ta cea din morți, Iubitorule de oameni, Doamne.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu, pe tropar, vers 3 .
Preabinecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, că prin Cel ce s-a întrupat din tine iadul s-a zdrobit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a mântuit, moartea s-a omorât şi noi am înviat. Pentru aceasta cântând strigăm: Binecuvântat eşti Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai binevoit aşa, mărire Ţie!
Se deschid ușile Împărătești, se aprind toate luminile, iar preotul, îmbrăcat în toate ornatele, stând în fața Sfintei Mese, primind cădelnița și cădind, zice cu glas mare::
Mărire Ție, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina.
Preotul cădește altarul și toată biserica.
Cântăreții: Doxologia mare.
Mărire întru cele de sus, lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Lăudămu-Te, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, îţi mulţumim Ţie pentru mare mărirea Ta.
Doamne, Împărate, Dumnezeule ceresc, Părinte atotţiitorule, Doamne, Fiule, unule născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte.
Doamne, Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Părintelui, Cel ce ridici păcatele lumii: miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.
Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui şi Te îndură spre noi.
Că Tu eşti unul Sfânt, Tu eşti unul Domn, Isus Hristos: întru mărirea lui Dumnezeu-Tatăl. Amin.
În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.
Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat a ne păzi.
Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul Părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat şi noi întru Tine.
Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă; vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie.
Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.
Că la Tine este izvorul vieţii: întru lumina Ta vom vedea Lumina.
Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi.
Puterile cerurilor strigă Ție:
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi.
Cântăreții: troparul, vers 4:
Astăzi mântuirea a toată lumea s-a făcut; să cântăm Celui ce a înviat din mormânt și Începătorului vieții noastre; că stricând cu moartea pe moarte, biruință ne-a dăruit nouă și mare milă.
La Liturghie
Prohimen la Apostol:
Cântați Dumnezeului nostru, cântați; cântați Împăratului nostru, cântați (Ps. 46,6).
Stih: Toate popoarele bateți din palme, strigați lui Dumnezeu cu glas de bucurie (Ps. 46,1).
Apostolul: 2 Corinteni 6, 1-10.
Fraților, fiind, dar, împreună-lucrători cu Hristos, vă îndemnăm să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu. Căci zice: «La vreme potrivită te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat»; iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii, nedând nicio sminteală întru nimic, ca să nu fie slujirea noastră defăimată, ci în toate înfăţişându-ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţă, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi; în curăţie, în cunoştinţă, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Spiritul Sfânt, în dragoste nefăţarnică; în cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptăţii, cele de-a dreapta şi cele de-a stânga, prin slavă şi necinste, prin defăimare şi laudă; ca nişte amăgitori, deşi iubitori de adevăr, ca nişte necunoscuţi, deşi bine cunoscuţi, ca fiind pe pragul morţii, deşi iată că trăim, ca nişte pedepsiţi, dar nu ucişi; ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne; ca nişte săraci, dar pe mulţi îmbogăţind; ca unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc.
Aliluia, la cădirea Evangheliei:
Stih 1: Bucura-mă-voi și mă voi vedeli de mila Ta, că ai căutat spre smerenia mea (Ps. 30,7).
Stih 2: Mântuit-ai din nevoi sufletul meu și nu m-ai lăsat în mâinile vrăjmașului (Ps. 30,8).
Evanghelia: Matei 25, 14-30
Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău. Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
Cuminecarul:
Lăudați pe Domnul din ceruri. Ție se cuvine cântare, Dumnezeule. Aliluia!