VIII
Denumirile Sărbătorii: Botezul Domnului, Boboteaza, Arătarea Domnului, Teofania, Epifania.
Dacă tot am prezentat și postat toate Rânduielile prescrise de Biserică pentru marea sărbătoare a Botezului Domnului, cred că este bine să cunoaștem și diferitele denumiri ale aceleiași sărbători, folosite de noi toți.
Botezul Domnului sau Botezul lui Isus în Iordan.
Această denumire este cea mai apropiată de relatarea evanghelică: ”În acest timp a venit Isus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el… iar botezându-se Isus, îndată ce a ieșit din apă, iată cerurile I s-au deschis” (Mt. 3,13 și 16a); ”În zilele acelea, Isus a venit din Nazaretul Galileii și s-a botezat în Iordan, de către Ioan” (Mc. 1,9); ”Și după ce s-a botezat tot poporul, botezându-se și Isus și rugându-se, s-a deschis cerul” (Lc. 3,21); ”Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste care vei vedea Spiritul coborându-se și rămânând peste El, Acesta este Cel ce botează cu Spirit Sfânt” (In. 1,33).
Deducem ușor faptul că, această denumire a sărbătorii este cea mai explicită și mai ușor de reținut pentru credincioși; așa este trecută și în calendarul de perete.
Însă e bine să reținem: Ritualul botezului lui Isus în Iordan nu înseamnă instituirea Tainei Sacramentului Botezului. Taina Botezului a fost instituită de Isus după învierea Sa din morți, când le-a spus ucenicilor: ”Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit” (Mt. 28, 19). Deci, să nu cădem în greșeala de a crede că, binecuvântarea caselor și stropirea cu apă sfințită cu ocazia acestei sărbători este Taina Botezului, deși spunem frecvent: ”Așteptăm pe preot cu botezul!” sau ”Astăzi, la biserică, ne-am botezat!”
Boboteaza, este cuvânt creat din fuziunea unui termen slav: Bogu–Dumnezeu şi al unui termen grec: βαπτιζω–a boteza sau latin: baptizo, –are–a boteza. Este denumirea cea mai des folosită și mai populară pentru a desemna această sărbătoare: ”Așteptăm Boboteaza!”, spunem cu toții; de fapt, spunem într-o formă mai specială, mai populară, același adevăr: Așteptăm Botezul Domnului!
Arătarea Domnului. Sigur că folosirea acestei denumiri este luată din Troparul sărbătorii: ”închinarea Treimii s-a arătat”…”Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Domnezeule…”. Cărțile liturgice, atât Mineiul, Antologhionul sau Orologhionul, folosesc această denumire: ”Sfânta și Dumnezeiasca Arătare a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos”.
Și această denumire a sărbătorii are fundament evanghelic. Când Ioan îl vede pe Isus venind către el, îl arată, zicând: ”Iată Mielul lui Dumnezeu” (In. 1,29b), apoi zice: ”Eu nu-L știam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu botezând cu apă” (In. 1,31).
Teofania. Este denumire compusă din două cuvinte grecești: θεος–Dumnezeu și φανερωσις–arătare, manifestare, evidență (φανερος-vizibil, evident, clar, ceea ce se poate arăta). Este traducerea în greacă a denumirii românești: Arătarea Domnului sau Arătarea lui Dumnezeu.
Epifania este tot un cuvânt grecesc, επιφανεια, care înseamnă apariție, ceva vădit, strălucitor, remarcabil. Într-adevăr, la Iordan, s-a arătat Domnul întreit în Persoane, în strălucire. Textul evanghelic spune: ”După ce s-a botezat tot poporul, botezându-se și Isus și rugându-se, s-a deschis cerul și s-a coborât Spiritul Sfânt peste El” (Lc. 3,21-22a); ”îndată, ieșind din apă, a văzut cerurile deschise și Spiritul ca un porumbel coborându-se peste El” (Mc. 1,10). Nu ne putem imagina Cerul deschis, coborârea Spiritului și glasul Tatălui, fără strălucire, fără lumină, fără frumusețe. Dostoievski pune pe buzele lui Mîșkin, din romanul Idiotul, această replică: ”Frumusețea care va mântui lumea”, referindu-se la Dumnezeu care este Unicul și Supremul Frumos, iar măreția creației Lui este reflectarea Frumuseții dumnezeieşti. Psalmistul, mai înainte, L-a definit la fel: „Laudă şi frumuseţe este înaintea Lui, sfinţenie şi măreţie în locaşul cel sfânt al Lui.” (Ps. 95, 6).
