La Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea s-a desfășurat pe 27 septembrie a.c., de la ora 19.00, prima întâlnire AGRU Eparhial Oradea, dintre cele două întâlniri propuse care au ca scop alegerea noului consiliu eparhial de conducere. La întâlnire a participat și PSS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, care a dorit să îi salute pe membrii AGRU, exprimându-și susținerea față de implicarea laicilor în viața Eparhiei de Oradea. Preasfinția sa a rostit rugăciunea de început și i-a sfătuit pe cei prezenți în legătură cu o eficientă abordare a activității asociației. În cadrul întâlnirii a fost ales ca președinte AGRU Eparhial Oradea domnul Alin Bădiceanu, cu majoritate de voturi.

,,Ca Biserică locală avem repere extraordinare, care nu trebuie să rămână doar momente de comemorare, ci să ne dea forța și exemplul să mergem înainte. Cred că AGRU Eparhial Oradea a avut și are un cuvânt de spus. Dacă reușim cu adevărat să ne reformulăm, să determinăm un scop bine stabilit, să existe un lider în jurul căruia să se grupeze membrii, iar tot ceea se face să fie realizat în mod constant, suntem pe drumul cel bun!” – a subliniat PS Virgil Bercea.

Ordinea de zi a a întâlnirii a inclus o scurtă meditație, discuții preliminare,  propuneri în vederea stabilirii programului activităților viitoare și demararea procesului de alegere a unui nou consiliu eparhial de conducere. Au fost prezenți membrii din asociație, din precedenta conducere AGRU Eparhial, simpantizanți AGRU, reprezentanți din Protopopiatele Episcopiei Greco-Catolice de Oradea și Biroul Pastoral EGCO, pr. Anton Cioba, rector al Seminarului Teologic Greco-Catolic „Sf. Trei Ierarhi” din Oradea, care a condus această întâlnire parțială  împreună cu domnul Valeriu Domuța, președinte AGRU Eparhial în precedentul mandat. Părintele rector Anton Cioba a subliniat că este important ca apostolatul laicilor AGRU să își îndeplinească scopul de funcționalitate, ajutând în apostolat episcopul locului, căci laicii sunt de fapt Biserica, nu doar în slujba Bisericii.

Asociația AGRU Eparhial Oradea se află – ca întreaga Biserică – într-un moment de ,,potrivire a pasului” cu provocările, nevoile și solicitările în continuă și rapidă schimbare a societății în care trăim, dar și cu nevoia permanentă de primenire interioară pentru a fi totdeauna gata să răspundă oricui cere socoteală de nădejdea care este în noi (cf. 1 Pt 3,15).

În spectrul războiului din vecinătate, cu nesiguranța economică și deseori cu sentimentul de confuzie sau lipsă de sprijin în cadrul societății, Biserica are acum mare nevoie să strângă rândurile, inimile, forțele și speranța, cu generozitate și cu încredere deplină în Cristos. Nimeni nu este în plus, fiecare, este  chemat din nou astăzi să cunoască, să se simtă parte din Biserică, membru prețios al Turmei Domnului.

Fiecare dintre credincioșii Bisericii Unite sunt chemați să contribuie, din nou, la reînsuflețirea adevărului căci ,,bine și plăcut este ca frații să fie împreună, uniți” (cf. Ps 133). Chiar dacă suntem puțini sau nu mai credem că avem de spus, chiar dacă nu avem forță și voce, știm că suntem Biserica Lui, întemeiată pe Cristos cel viu. Dacă El ne-a vrut ieșiți cu viață din persecuție, este pentru a da mărturie, a-I permite Lui, cu puținul nostru, să redea Viață celor căzuți în capcanele răului sau întunericul de astăzi.

Laicii Bisericii noastre sunt valoroși, căci ei pot ajuta semnificativ preoții și episcopii.

Vă rugăm să vă implicați și să ne ajutăm unii pe alții, arătând că ne pasă de Biserica lui Cristos, de Biserica martirilor, de Biserică noastră. Veniți cu sugestii și idei creative, cu elanul și experiența proprie, punând în lucrare talanții primiți.

Vă așteptăm cu drag, pe toți cei care doriți să participați!

Laura OLOGU