Întâlnirea eparhială a familiilor la Marghita

Duminica Tuturor sfinților, prima duminică după Coborârea Spiritului Sfânt, a coincis cu Întâlnirea anuală a familiilor din Eparhia de Oradea, eveniment care a avut loc în acesta an în Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Marghita.

Sărbătoarea a fost cu atât mai frumoasă cu cât, la eveniment, alături de PS Virgil Bercea – episcop greco-catolic de Oradea, a fost prezent și PS Manuel Nin – exarhul greco-catolic de Atena, precum și numeroși preoți din întreaga eparhie.

Întâlnirea a început cu primirea familiilor și a celor doi ierarhi, iar de la ora 10 s-a celebrat Sfânta Liturghie. După binecuvântarea finală, a avut loc Cateheza pentru familii, ținută de Pr. Mihai Vătămănelu – vicar general al Eparhiei de Oradea și unul din responsabilii cu pastorația familiilor din eparhie, alături de Pr. Mihai Tegzeș – vicar eparhial cu pastorația adulților și a familiei. Tema acestei întâlniri a fost „Rămâneți în iubirea mea”, șoții creștini fiind chipul și asemănarea lui Dumnezeu, un dar prețios al bisericii particulare, iar familia, mica biserică, chemată să manifeste și să ducă fiecărui om Vestea bună a Evangheliei în propriul ambient de viață. Cateheza, în întregimea ei, va fi expusă mai jos.

După momentul de împărtășire și discuții, familia mare a eparhiei s-a bucurat de o agapă fraternă alături de cei doi ierarhi.

Cu speranța ca această întâlnire să fi fost un prilej de comuniune și de rugăciune și totodată ocazie de a redescoperi valorile spirituale ale familiei, cerem de la Domnul pentru familiile creștine harul de a menține privirea mereu îndreptată spre Sf. Treime pentru a trăi cu credință harul Sf. Taine a Căsătoriei și de a contempla „Taina aceasta mare” care face din soții creștini semnul și întruparea legăturii care unește pe Cristos-Mirele cu Biserica-Mireasă.

Binecuvântarea Domnului să coboare peste toate familiile creștine din Eparhia de Oradea!

Biroul de Presă

RĂMÂNEȚI ÎN IUBIREA MEA

În vremea aceea, zis-a Domnul: Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui (Io. 15,9-10).

„Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi”: este minunat să ne gândim că fiecare cuplu, în acest moment, este iubit de Isus cu aceeași iubire cu care El este iubit de Tatăl. Pentru a rămâne în Dumnezeu este nevoie să fi fost seduși de El.

Verbul „a rămâne” se repetă de multe ori în evanghelie: soții pot să-l traducă cu „a locui”, „a face casă”, „a sta” cu Domnul Isus și între ei. În acest fel ei învață să trăiască misterul căsătoriei lor, să trăiască unul în celălalt, să trăiască în unitate deplină. Experiența de cuplu, trăită fără Isus, își pierde gustul și savoarea.

Când un cuplu se apropie de Isus și are experiența iubirii Sale, lucrurile se schimbă: „când nu medităm la Cuvântul Domnului, ceva ne lipsește, ne dăm seama că nu mai avem aceeași privire, aceeași inimă”.

„A rămâne” înseamnă a trăi împreună cu Isus în orice moment al vieții: a pregăti mâncarea împreună cu El, a mângâia fiii împreună cu El, a săruta soțul/ soția împreună cu El… Unii Părinți ai Bisericii au identificat imaginea Spiritului Sfânt cu sărutul, pentru că sărutul este întâlnire, este transmitere de viață. Prin urmare, sărutul meu, îmbrățișarea mea, mângâierea mea pe care o ofer jumătății mele, înseamnă nu numai că-i dăruiesc ceva din mine, ci și că devin instrument al puterii lui Dumnezeu.

Să ne raportăm la Isus ca la o Persoană care mereu este lângă noi, să construim împreună cu El raportul de cuplu pentru ca într-adevăr, să devenim „casă”. Casa nu este numai locul în care se trăiește relația, deoarece, că soții sunt casa.

A contempla prezența lui Dumnezeu, să nu ne amăgim, este o cucerire pe care trebuie să o realizăm zi după zi, de-a lungul celor douăzeci și patru de ore. Este adevărat că de multe ori suntem cu capul în nori, petrecem mult timp dormind, fără să numărăm minutele pe care le aruncăm la gunoi, târându-ne dezgustați prin viață… Dar putem învăța să valorificăm mai bine ceasurile pe care le avem la dispoziție, învățând să trăim cu Dumnezeu: o rugăciune simplă, un semn al crucii, să ne amintim un cuvânt din Evanghelie, … sunt mici semne care ne ajută să trăim Prezența. Să facem un semn al crucii înainte de prânz, nu înseamnă să spunem „acum, că am plătit taxa rugăciunii, putem mânca liniștiți”. Nu! Ci exprimă dorința de a-L invita pe Dumnezeu să stea, la masă, împreună cu întreaga familie ca să învățăm să trăim comuniunea cu El și între noi.

Fiecare moment este potrivit pentru a sta cu El

Contemplația soților nu este legată de unele momente particulare, nici de ore rigide de rugăciune, la fel ca în cazul călugărilor, ci este construită pe prezența lui Isus. El este stânca soților. Așadar, fiecare moment, fiecare experiență, fiecare împărtășire … devine o cale de relaționare cu Fiul lui Dumnezeu și maturizează cuplul. Soții sunt „casă construită pe piatră” (cf. Mt. 7,24), iar piatra este Isus. În măsura în care soții rămân cu Domnul, ei dobândesc capacitatea dăruirii totale și învață arta răbdării și a respectului, a înțelegerii și a milei unul față de celălalt pentru a fi precum Isus care ne iubește așa cum este iubit de Tatăl: „precum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi” (Io. 15,9).

A fi soț sau soție înseamnă a te identifica atât de mult cu Isus, încât să trăiești într-o stare de dăruire permanentă, nu în baza capacităților tale, ci pentru că ești în comuniune cu Fiul lui Dumnezeu. Este limpede că există și persoane slabe dar, cine trăiește cu Isus, dezvoltă o mare personalitate.

Cine este Isus? Privește-L pe cruce: iată demnitatea Sa, puterea de a spune „Mă dăruiesc în totalitate”. Iubirea înseamnă a da totul, a se pierde …pe sine însuși.

 Trăirea maximă a vieții de cuplu se exprimă prin actul dăruirii intime – „mă dăruiesc în totalitate ție” – pentru că acel a se dărui celuilalt este „legea lui Dumnezeu”. Tatăl i-a dat totul Fiului, iar Fiul se încredințează în totalitate în brațele Tatălui prin puterea și cu lucrarea Spiritului Sfânt. Soții, în trup, exprimă, deși la un nivel minim, acest „a da totul”, și este o experiență care marchează viața matrimonială dar îi deschide pe soți să guste din plăcerea lui Dumnezeu.

„Nu există o iubire mai mare, decât a celui care-și dă viața” (cf. Io. 15,13): însă noi nu suntem capabili să ne dăm viața, eventual reușim să facem vreo declarație în scrisorile de dragoste. A se dărui este o culme a iubirii care cere să fie construită zi după zi, pornind de la lucrurile cele mai mici. Acest lucru îl afirmă Isus Cristos: „Cine-și pierde sufletul/viața lui pentru Mine îl/o va găsi” (Mt. 10,39). De ce pierde? Pentru că aceasta este plinătatea iubirii, este a da totul, este „consummatum est”.

Dacă vreți să aveți cea mai frumoasă căsătorie din câte există pe lume, secretul constă în: a iubi și a da totul, așa cum a făcut Isus pe cruce. Sigur, a da totul este dificil și costă mult. Cu alte cuvinte, este ”o cruce”. Dar tocmai din această cauză este o experiență mântuitoare.

Cuplul creștin, care învață să piardă totul pentru Isus, capătă o putere extraordinară. Nu înseamnă a înfăptui acte eroice, precum a-și vinde casa, a distribui propriile bunuri săracilor, sau a merge ca misionari în Africa, nu. Înseamnă, mai cu seamă, a construi iubirea zi după zi, a se lăsa seduși de iubirea lui Dumnezeu și a învăța să se dăruiască în totalitate în săvârșirea treburilor de zi cu zi. În măsura în care se unesc cu Isus, în soți, se naște pasiunea de a face voia Tatălui și de a fi mereu un răspuns de iubire: „cu Tine, Isuse, pregătim prânzul, cu Tine ieșim să ne plimbăm, cu Tine, acum, iubim persoanele care ne ies în cale, cu Tine călătorim în mașină…”.

Și-n situații de suferință și de singurătate continuu să mă dăruiesc pentru celălalt, pentru că în mod gradual mă identific cu Isus care S-a dăruit în totalitate.

Semnul care rezumă aceste valori este crucea: nu-mi este frică să pierd orice lucru, pentru că port în mine iubirea divină. Aceasta este identitatea profundă dăruită soților odată cu sacramentul căsătoriei: a iubi așa cum iubește Isus. Soții au posibilitatea de a iubi la fel ca și Cristos care Se dăruiește pe cruce. Soții „iau parte la aceeași caritate a lui Cristos care Se dăruiește pe cruce”. Dar iubirea nu se inventează: se naște din primirea Spiritului, pentru că El ne face capabili de o iubire tot mai mare. Este vorba de o cale marcată, de o creștere graduală, care se realizează numai dacă soții locuiesc în Isus și-i permit să fie protagonistul, tot mai viu și puternic, în viața lor până în punctul de a dori să îmbrățișeze viața Sa și de a se identifica cu misiunea Sa, pentru a exprima încă de aici, de pe pământ, misterul Căsătoriei veșnice.