Casa Memorială „IULIU MANIU” în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Mișcarea pentru Regat și Coroană Pecica, Mișcarea pentru Regat și Coroană ACDA, Clubul Monarhiștilor Clujeni, Clubul Monarhiștilor Bihoreni și Parohia Greco-Catolică, Bădăcin organizează evenimentul cultural „Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică -74 de ani de la desființare”. Evenimentul va avea loc la Casa Memorială „Iuliu Maniu”, Bădăcin, sâmbătă, 1 octombrie 2022, începând cu ora 15,00.

Manifestările se vor desfăşura după următorul program:

15,00 Simpozion: „Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică -74 de ani de la desființare”

Invitați istoricii: Ottmar Trașcă, Cornel Jurju, Marin Pop.

Ottmar Trașcă este doctor în istorie, cercetător ştiinţific principal, șef sector Istorie Universală și Relații Internaționale în cadrul Institutului de Istorie „George Bariţ“ al Academiei Române , filiala Cluj–Napoca. Epocă istorică cercetată: istorie contemporană, perioada 1933–1968. Teme de cercetare: România în relaţiile internaţionale şi în cel de-al doilea război mondial, îndeosebi relaţiile româno–germane 1933–1944; relaţiile româno–maghiare şi problema Transilvaniei 1939–1947; regimul comunist în România; colectivizarea agriculturii 1949–1962; servicii secrete (germane, maghiare, britanice) 1933-1945; Holocaustul în România.

Cornel Jurju este absolvent al Facultăţii de Istorie din cadrul Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. În 1998, a absolvit masterul de Istorie orală la aceeaşi instituție.

Activitatea de cercetare priveşte o serie de teme de interes: rezistenţa şi opoziţia anticomunistă din România; istoria monarhiei românești; participarea românilor la campania militară împotriva Uniunii Sovietice. Realizările editoriale mai importante sunt reprezentate de publicarea câtorva cărţi: „Suferinţa nu se dă la fraţi. Mărturia Lucreţiei Jurj despre rezistenţa anticomunistă din Apuseni (1948-1958),(coautor alături de istoricul Cosmin Budeancă); „Tovarăşii împotriva Coroanei. Ideologie şi propagandă în România comunistă”, „Doina Cornea – dincolo de zid. Individualitate, autenticitate, opoziţie în comunism”, „Clujul sub Coroana României. Rege – Cultură – Identitate”.

Marin Pop este doctor în istorie, șef secție Muzeografie-muzee locale în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă-Zalău, redactor al revistei „Caiete Silvane”. A publicat 23 de cărţi (autor, coautor, coordonator, ediţii îngrijite) şi peste 60 de studii şi articole ştiinţifice în reviste de specialitate.

15,45 Program artistic: Invitați: Carmen Stettner – pian; Maria Nicoleta Brola – soprana; Florin Gherghel- vioară

Maria Nicoleta Brola a studiat canto și artă scenică la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca și are un masterat în muzică la Universitatea de Vest din Timișoara. Este cadru didactic la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi“ din Arad și colaborează în concerte tematice cu instituții de cultură din Arad, Cluj, Timișoara, Lugoj. De-a lungul timpului a susținut diverse concerte în turnee în țări precum Cehia, Ungaria, Franța, Elveția.

Violonistul Florin Gherghel este concert-maestrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii din Arad, iar pianista Carmen Stettner este profesor la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi“ din Arad, absoventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca în 1975.

În program vor fi lucrări de Alexandru Mocsonyi, Pablo de Sarasate, Sol Zim, Ciprian Porumbescu, Jules Massenet, Franz Schubert, Vasile Popovici, Astor Piazzolla, Franz Lehar, John Williams, Joannes Brahm.

16,15 – Preoții prezenți vor oficia rugăciunea Parastasului pentru martirii și mărturisitorii temnițelor comuniste la mormintele familiei Maniu, iar în final corul „Urmașii lui Iuliu Maniu” vor interpreta „Imnul lui Iuliu Maniu”.