În data de 24 iulie 2022, Duminica a șasea după Rusalii, respectiv a doua Zi Mondială a Vârstnicilor, Părintele Antoniu Chifor – vicar responsabil cu preoții, a vizitat Parohia Sântandrei II unde a celebrat Sfânta Liturghie alături de părintele Ionuț Oprea, parohul acestei comunități. Prezența părintelui vicar reprezintă prima vizită și celebrare a Sfintei Liturghii de la deschiderea acestei noi comunități.

În cuvântul de învățătură, părintele vicar a subliniat lecția pe care Evanghelia slăbănogului din Capernaum  dorește să ne-o transmită: În Isus întotdeauna găsim un sprijin și mai ales dacă omul se află într-o paralizie morală și spirituală dar și cel care se află într-o paralizie fizică; noi trebuie să-i fim aproape. Aceasta este de fapt dimensiunea eclezială – de a-l purta pe celălalt la Cristos prin tot ceea ce facem.

Ca de fiecare dată, părintele vicar a transmis salutul și binecuvântarea Preasfințitului Virgil, episcopul greco-catolic de Oradea.

Biroul de Presă