,,Suntem programaţi pentru bine, adevăr şi iubire.”

„Din nefericire, ne pierdem alergând după multe lucruri inutile, folosim multe lumini artificiale, însă există o Lumină a adevărului care dă sens vieţii, la care nu trebuie să renunţăm niciodată: iubirea lui Dumnezeu.”

,,Ar trebui să simţim mai mult şi să vorbim mai puţin.”

,,Trebuie să te uiţi în oameni, până la urmă,  Isus fiind în fiecare dintre noi, acolo este Lumina.”

,,Te trezeşti, eşti sănătos, toată lumea din jur e bine, trebuie deja să sărbătoresti!”

 

Ieri seară, 9 martie 2022, începând cu ora 19.00, s-a desfăşurat în mediul on-line o cateheză cu totul specială, adresată tinerilor din cele zece protopopiate ale Eparhiei Greco-Catolice de Oradea, care s-au alăturat în număr mare, împreună cu îndrumătorii și dascălii lor.

Prin aceast demers, Biroul Pastoral a propus o temă de actualitate și de interes pentru cei tineri, dar și pentru responsabilii care se ocupă cu îndrumarea lor: Ce piedici întâmpinăm în viaţa de credinţă, ce modele alegem?, în centrul catehezei aflându-se, ca de fiecare dată,  mesajul biblic, de această dată din Ioan, capitolul 8, versetele de la 12 la 16, prin care Isus încurajează poporul: ,,Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”

Întâlnirea a fost moderată de către Părintele Popa Paul, director al Biroului Pastoral, iar cuvântul de bun-venit a fost adresat de către Ramona Dragoș, această activitate fiind aleasă pentru ca tinerii să fie în contact cu persoane cunoscute ale zilelor noastre, care astăzi spun ceva societății și care pot să-i ajute pe aceștia să devină mai educați și mai culți.

Tinerii s-au bucurat de avantejele tehnicii, putând să-l aibă alături, chiar dacă acesta se afla în drum spre Oradea, și pe Preasfințitul Virgil Bercea, care a rostit rugăciunea de început.

Pornind de la pasajul biblic, Părintele Mihai Vătămănelu, Vicar general, a adresat tinerilor un interesant și util cuvânt de învățătură,  arătându-le cum, Cuvântul lui Dumnezeu vorbește întotdeauna inimii. ,,Știm că nu există numai lumina exterioară, care ne ajută să vedem lucrurile, există și acea lumină interioară, care ne ajută să știm cine suntem, de unde venim și încotro mergem, fără de care viața noastră interioară este ca și moartă. În Evanghelie, Isus insistă pe această Lumină, care dă sens vieţii noastre şi care este Dumnezeu, noi fiind astfel fiii lui Dumnezeu, iar cei din jurul nostru fraţi. Această cunoaştere ne dă o lumină nouă asupre vieţii, ne ajută să trăim o viaţă cu sens. Fiind creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, înseamnă că suntem chemaţi să fim şi noi Lumină: ascultându-L pe Isus, vom deveni Lumină. ” ,,Din nefericire, ne pierdem alergând după multe lucruri inutile, folosim multe lumini artificiale, însă există o Lumină a adevărului care dă sens vieţii, la care nu trebuie să renunţăm niciodată: iubirea lui Dumnezeu”. Aceste aspecte le sunt foarte utile adolescenților, care, fiind într-o perioadă critică,  când lucrurile nu sunt atât de clare pentru ei, înțeleg astfel ceea ce este esențial în viață: ,,Isus este lumină, şi numai dacă Îl urmăm evităm să umblăm în întuneric”

Invitatul special al întâlnirii a fost cunoscutul Mihai Morar, prezentator şi realizator radio, care le-a vorbit tinerilor despre provocările zilelor noastre, acele lumini artificiale care aparent sunt bune, dar în realitate distrag atenţia de la ce este cu adevărat important în viaţă. Acesta şi-a exprimat bucuria de a fi alături de tineri, mărturisind că: ,,A fost o lumină pe care am simţit-o atunci când am confirmat participarea”.

Mihai Morar a împărtăşit tinerilor din experienţa sa de viaţă, despre trăirile sale şi despre relaţia sa cu divinitatea, sfatul său principal fiind: ,,ar trebui să simţim mai mult şi să vorbim mai puţin”.

Pornind de la tendinţa tinerilor de a fi impresionaţi de ,,vedete”, invitatul nostru a fost foarte vehement: ,,Nu vă căutaţi un model între cei care apar la TV sau la Radio! Ce se vede acolo este artificial, nu se arată adevărata faţă. Cei mai frumoşi ani i-am trăit considerându-mă om între oameni. Rolul omului este acela de a vorbi  binele, de a binecuvânta. Este mare tentaţia de a trăi vieţile altora, dar când mergi pe drumul altora, nu-ţi mai aparţii. Mulţi artişti sunt creştini practicanţi, dar nu şi mărturisitori, fiindcă foarte puţini au curajul acesta”.

Referindu-se la motivul pentru care a renunţat la activitatea în televiziune, alegând radioul, Mihai Morar a subliniat un aspect important: distracţia ţine puţin, dar mai bine este să poţi aduce zâmbetul pe chipul oamenilor. În plus, ,,marile războaie sunt în interiorul nostru; dacă-ţi vezi de treaba ta, brusc  îţi dai seama că nu mai există nici concurenţă, nici nu mai contează dacă colegul are note mai bune sau mai multe like-uri sau un salariu mai mare, iar acest gest vine cu pacea. Isus este modelul şi este suficient. ”

,,Te trezeşti, eşti sănătos, toată lumea în jur e bine, trebuie să sărbătoresti! ”

Prin secţiunea de întrebări şi răspunsuri  tinerii au mai aflat multe alte aspecte.

Preasfinţitul Virgil Bercea a concluzionat la final: ,,E fundamental să primim Lumina în sufletul nostru şi să devenim lumină. ”

Mulţumim Comisiei de Tineret  pentru aportul valoros pe care l-a adus în desfăşurarea acestei întâlniri, pentru felul în care tinerii i-au invitat  pe cei de vârsta lor, pentru faptul că au devenit o adevărată undă  care deja are efect în anturajul pe care-l au, impactând și  mișcând lucrurile din loc, devenind ,,unda speranței și a bucuriei.”

Mulţumim tuturor celor care au participat şi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a oferit acest timp de har şi de binecuvântată comuniune.

                                                                                                                                                         Laura Ologu

Biroul Pastoral