Pornind de la invitația de a ne ruga împreună pentru a deveni lumină pentru toți cei care ne văd, ca în fiecare Duminică de la ora 12.00, copiii și familiile lor au răspuns generos invitației, motivați și de situația delicată pe care umanitatea o experimentează în acest timp de încercare. Din Catedrala Sfântul Nicolae, Oradea, au fost înălțate rugăciuni și cântări la început de Post pentru toți cei care suferă nedreptăți și opresiuni nedrepte din partea celor care nu au înțeles că a fi MARE înseamnă a lua la inimă soarta celor MICI.

În această atmosferă, am meditat la lumina Evangheliei zilei și a imineței Postului Mare. Cu toții am înțeles că adevăratul POST nu e despre noi, ci despre CELĂLALT. Dacă l-am ține pentru noi ar fi un foarte binevenit exercițiu de disciplină, însă noi suntem chemați la generozitate, la ieșirea spre ceilalți, la a fi extensii și legături spre nevoile altora.

Oare Dumnezeu nu poate schimba răul în bine? Nu poate interveni în remedierea situațiilor tragice? Sigur că poate! Însă vrea ca și noi să conlucrăm cu El! Să ne dorim și noi același lucru! Astfel, prin Post, Dumnezeu ne dă demnitatea de a deveni cauze ale rezolvării situațiilor nefaste. Cu alte cuvinte, ținând post pentru cineva sau ceva, devenim extensii ale lui Dumnezeu, devenim EADEM VOLUNTAS DEI (aceeași voință a lui Dumnezeu).

La îndemnul sfântului părinte papa Francisc, care ne îndeamnă în acest Post să nu ne obosim în: a ne ruga, a face binele și a purifica sufletul nostru, copiii au ales deja tema pentru prima săptămână de Post. Pentru acel ceva sau cineva vor spune o rugăciune împreună cu familia, vor face o faptă bună și vor oferi un lucru util scopului.

Vă invităm să marcați acest timp binecuvântat al Postului Mare în același spririt de solidarietate! Bunul Dumnezeu să răspundă cu generozitate celuilalt pentru care vă jertfiți!

Veniți de luați lumină!

Da, dragi părinți și copii

Veniți să luăm lumină pentru familiile noastre și pentru pace în lume!

Haideți să îngenunchem, haideți să ne rugăm, haideți să dăm ce e mai bun din noi!

Haideți să-i cântăm Domnului și să-L rugăm să ne ferescă de cel rău!

Războiul e lângă noi!

Mâine, săptămâna viitoare, lunile viitoare putem fi în locul fraților și surorilor din Ucraina. Mamele și copilașii care fug acum din Ucraina, am putea fi noi în zilele, săptămânile, lunile viitoare!

VENIȚI SĂ LUĂM LUMINĂ!

VENIȚI DUMINICA LA SFÂNTA LITURGHIE!

Astfel a sunat invitația părinților preoți pentru familiile și copii de la Catedrala Sf. Nicolae din Oradea.

Pr. Traian Dobrată

Pr. Eduard Roman