Miercuri 1 decembrie 2021, într-o atmosferă de frumoasă sărbătoare, a avut loc la Bocșa evenimentul de cinstire a sărbătorii naționale a României și totodată de comemorare a eroilor și înaintașilor care au contribuit la actul Marii Uniri de la 1918.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența d-lui primar al Bocșei, Istvan Demyen, al d-lui viceprimar Septimiu Cosma, a clericilor prezenți și a participanților localnici sau veniți de la Zalău.
Programul a debutat în Biserica mausoleu a lui Simion Bărnuțiu, unde s-a oficiat un Te Deum pentru sărbătoarea națională și mai apoi un Parastas de pomenire a sufletelor tuturor eroilor care au luptat pentru idealurile unirii și a libertății de neam și de patrie, oficii care au fost conduse de pr. Protopop de Zalău, Valer Părău, avându-i alături pe pr. Daniel Bertean, de la parohia Zalău – Dumbrava și pr. Orest Nichita, parohul local.
În continuare, au avut loc câteva alocuțiuni a unora din cei prezenți, părintele V. Părău vorbind din partea Bisericii greco-catolice, dl. I. Demyen din partea Primăriei Bocșa, iar mai apoi au avut microfonul invitații, din partea cărora au vorbit dl. Dr. Liviu Gârbea și dl. Radu Filip.
După alocuțiuni, pe versurile cântecului ”Frați creștini”, participanții au ieșit afară din biserică și a urmat momentul depunerii de coroane, care s-a făcut în trei locuri: la cripta bisericii (locul unde se află osemintele lui Simion Bărnuțiu), la bustul din parcul central și la monumentul eroilor din fața Școlii Simion Bărnuțiu, în fiecare din aceste puncte rostindu-se și o scurtă rugăciune.
Mulțumim Domnului pentru această zi frumoasă fiind conștienți că, datorită situației epidemiologice, unele persoane care și-ar fi dorit acest lucru, nu au putut fi prezente. Totodată suntem recunoscători tuturor celor care au venit, dorindu-ne ca să menținem și pe mai departe vie memoria înaintașilor noștri, care fac cinste Bisericii, neamului și întregii țări.
Pr. Paroh Orest Nichita