Deschiderea anului școlar la Liceul „Don Orione” Oradea

Deschiderea anului școlar la Liceul „Don Orione” Oradea

În acest an, clopoțelul care marchează deschiderea anului școlar a sunat mai devreme la Liceul „Don Orione” din Oradea.

Deși ne aflăm încă sub presiunea măsurilor de siguranță, Liceul „Don Orione” a găsit formula prin care elevii să se poată bucura de un eveniment festiv, dedicat deschiderii anului școlar. Astfel, elevii, împreună cu părinții, au pășit, cu emoție, în curtea școlii, duminică, 12 septembrie, fiind întâmpinați de cadrele didactice și de conducerea școlii. O delegație de profesori din Italia, Turcia, Lituania, Cipru și Portugalia s-a numărat printre participanții la acest eveniment, fiind partenerii Liceului „Don Orione” în cadrul unui proiect Erasmus, care dorește să pună bazele unei curricule școlare pentru domeniul roboticii. Mesajul predominant transmis de invitații care au prezidat evenimentul a fost unul de încurajare a elevilor și părinților să colaboreze deschis cu școala pentru o dezvoltare cât mai armonioasă a copiilor. Deși evenimentul a avut loc duminică după-masa, reprezentanții instituțiilor invitate au răspuns prezent, transmițând gânduri calde și primitoare atât elevilor și părinților, cât și cadrelor didactice. Binecuvântarea adusă de Preasfințitul Virgil, episcopul greco-catolic de Oradea, a umplut curtea școlii cu credința și speranța că și acest an școlar se va derula în siguranță și cu rezultate bune. Mesajul viceprimarului Arina Moș a fost unul emoționant, evidențiind importanța sentimentului de încredere în cadrele didactice, pe care părinții trebuie să-l dezvolte mai ales în aceste momente pe care le trăim. Doamna inspector Simona Ardelean a transmis mesajul de încurajare din partea Inspectoratului Școlar Județean, asigurând cadrele didactice de întregul suport necesar. Noul director al Centrului „Don Orione” din Oradea, părintele Valeriano Giacomelli, a transmis un îndemn la recunoștință, astfel încât fiecare participant (copil sau adult, părinte sau bunic, manager sau profesor) să-și amintească importanța cuvântului „Mulțumesc!”. Recunoștința este sentimentul care umple inimile de bucurie și iubire.

Discursurile s-au încheiat cu un mesaj transmis de prof. Alexandru Stoica, directorul Liceului Don Orione, care a evidențiat importanța colaborării școală-familie, atât pentru progresul școlar, pentru inovarea sistemului de învățământ, dar mai ales pentru dezvoltarea copiilor orionini ca oameni de nădejde în societatea noastră.

Sursa: crisana.ro

Foto: Eugen Ivuț

Despre autor

...

Arhiva

ian.0 Posts
feb.0 Posts
mart.0 Posts
apr.0 Posts
mai0 Posts
iun.0 Posts
iul.0 Posts
aug.0 Posts
sept.0 Posts