Marți, 29 iunie 2021, în solemnitatea Sfinților Apostoli Petru și Paul, prin impunerea mâinilor PS Iosif Păuleț, Episcop de Iași, șase frați diaconi ai Ordinului Fraților Minori Conventuali au fost hirotoniți întru Preoție: pr. Gabriel Bejan, pr. Adrian Cobzaru, pr. Marius-Marcel Doboș, pr. Gabriel Pal, pr. Emanuel Pița, pr. Marian-Emanuel Vătămănelu. Au concelebrat fr. Damian Gheorghe Pătrașcu, ministru provincial, guardianul conventului, părinții rectori și profesori de la Institut și un mare număr de preoți oaspeți.
Celebrarea a început cu procesiunea din amfiteatru spre spațiul special amenajat din fața Institutului în vreme ce corul, dirijat de fr. Cristian Dumea, alături de credincioși îi înălța laude Domnului prin cânt. După cuvântul de salut al părintelui provincial a urmat îndemnul PS Iosif spre a participa cu demnitate și folos sufletesc la celebrarea Sfintei Liturghii. Proclamarea Sfintei Evanghelii a fost urmată de apelul candidaților care urmau să fie sfințiți, făcut de către fr. Virgil Blaj, rector formativ al Institutului, urmat de răspunsul hotărât al acestora de a se pune în slujba urmării lui Cristos ca preoți ai săi. A urmat cuvântul de învățătură al Episcopului Iosif Păuleț, care a scos în evidență fragilitatea celor doi sfinți sărbătoriți, Petru și Paul, precum și deschiderea lor la lucrarea harului lui Cristos. Un alt punct subliniat de către PS Iosif a fost reprezentat de privirea dintre Isus și apostoli, un schimb de priviri care și pe viitorii preoți, asemenea apostolilor, i-a marcat și i-a încurajat să meargă cu încredere pe drumul chemării.
În continuarea acestui moment a fost actul prin care candidații au exprimat în fața Episcopului și a tuturor credincioșilor hotărârea că își vor îndeplini datoria, conform voinței lui Cristos și a Bisericii, sub călăuzirea Episcopului și a superiorilor lor legitimi, și conferirea Sacramentului conform ritualului specific hirotonirii preoțești. Sfânta Liturghie a continuat cu liturgia euharistică. După distribuirea Sfintei Împărtășanii, unul dintre preoții nou sfințiți a adresat în numele tuturor cuvântul de mulțumire către Dumnezeu pentru vocația primită, precum și tuturor celor care, într-un fel sau altul și-au adus aportul la formarea lor umană, spirituală și intelectuală. La final, PS Iosif Păuleț a adresat atât neoprezbiterilor felicitările și încurajările sale, cât și părinților franciscani și Provinciei „Sf. Iosif”, pentru grija și formarea acordată tinerilor frați în propriile seminarii, fără a uita de cei care în această zi și-au sărbătorit onomastica. Sf. Liturghie s-a încheiat cu binecuvântarea finală acordată tuturor celor prezenți de către preoții nou sfințiți.
Comunitatea formativă a seminarului de la Roman, mulțumește tuturor colaboratorilor și celor care și-au adus aportul la buna desfășurare și difuzare a acestui frumos eveniment: pr. Cristian Dumnea și corului format din mai mulți voluntari de la Galați, Roman și Hălăucești, echipei ERCIS Media și ERCIS FM, care a transmis sfânta celebrare și nu în ultimul rând tuturor persoanelor care au fost alături de noi în rugăciune și bucurie. Multe haruri și binecuvântări tuturor preoților nou sfințiți! (fr. Robert Lazarovici pentru ITRCF.ro)
Sursa: https://ofmconv.ro/