„În fiecare an, aniversarea Fecioarei Maria de la Lourdes coincide cu Ziua Mondiala a Bolnavilor. În acest an, a 26-a Zi a Persoanelor Suferinde era tocmai duminica, atunci când comunitatea se întruneste pentru celebrare. Sarbatoarea noastra a început cu o Sfânta Liturghie cu totul speciala: am avut bucuria de a-i avea ca oaspetipe doi studenti teologi, care învata la Roma. Alaturi de prof. Giuseppe Munarini, ipodiaconul nostru, a slujit Giuseppe Ghiurca (din Eparhia de Oradea), iar în strana a cântat Vlad-Antonio Muresan (din arhieparhia de Blaj). Cu glasurile si rugaciunile lor minunate,au facut ca Liturghia sa devina tot mai înaltatoare catre bunul Dumnezeu. Ipodiaconul Giuseppe Ghiurca a tinut predica, legând evanghelia duminicii (cea a Judecatii universale, în care Cristos împarte de-a dreapta si de-a stânga pe cei care au facut, respectiv au refuzat sa faca fapte de caritate), de Fecioara de la Lourdes si de Ziua sarbatorita a Bolnavilor.
La sfârsitul Liturghiei, pr. Cristian Sabau ne-a proiectat un reportaj despre Lourdes: în imagini semnificative, ne-a fost prezentata istoria aparitiilor Maicii Domnului, viata sf. Bernadetta Sourbirous si, nu în ultimul rând, locurile principale si momentele esentiale pe care le traieste orice pelerin care merge acolo
Dupa documentar, s-a dat citire mesajului pentru a XXVI-a Zi a Bolnavului semnat de PS Virgil Bercea si de pr. Sorin Craciun, spiritualul Asociatiei Medicilor Catolici de la Oradea. Am facut împreuna rugaciunea indicata, apoi ne-am unit rugaciunii pentru sanatate sibinecuvântarii pe care leaducsi le primesc sute simii de bolnavi la Lourdessi în întreaga Biserica. Pr. Cristian a explicat cum în Noul Teatament, în scrisoarea sf. Iacob (5,14), cei bolnavi sunt îndemnati sa-i cheme pe preoti sa se roage asupra lor si sa-i unga cu untdelemn. Specificându-ni-se ca în acest caz nu era vorba de sacramentul Maslului ci de o rugaciune de binecuvântare, am primit fiecarepersonal binecuvântarea prin punerea mâinilor preotului si a ungerii cu ulei sfintit. Mai apoi, fiecare s-a închinat si a venerat icoana Feciorei din Lourdes, primind din partea studentilor teologi un pahar cu apa de Lourdes.
Pentru cei care au putut sa se opreasca, sarbatoarea a continuat cu masa de prânz la un local din apropiere. Multumesc bunului Dumnezeu,în numele comunitatii mele, pentru acesta zi de ruga si binecuvântari!