Un grup de credincioși conduși de către părintele diacon Leon Cosma au participat la un pelerinaj la mormântul Rafilei Găluț, fecioara stigmatizată de la Bocsig (județul Arad).
Fecioara stigmatizată, s-a născut la 8 februarie 1910 în comuna Bocsig, într-o familie cu patru copii. A fost botezată şi miruită la 10 februarie 1910, în biserica greco-catolică din Bocsig, şi a primit numele de botez: Rafila. Mama ei s-a chemat Ana Zgerden, de religie greco-catolică. Preotul paroh care a botezat-o a fost Demetriu Nystor, iar moaşă Elena Lupău. Numele tatălui era Constantin Găluţ. Rafila Găluţ a avut revelaţii particulare cu Maica Sfântă şi apariţii ale Mântuitorului nostru Isus Cristos. A purtat rănile Domnului periodic, timp de şapte ani, de multe ori fiind bolnavă şi în mari suferinţe.
Au fost adunate mărturii și scrisori despre Rafila încă de pe vremea Preasfințitului Alexandru Nicolescu și până la Preasfinția Sa Alexandru Mesian, prin grija căruia a fost întocmit dosarul de beatificare, faza eparhială a avut loc la Lugoj în dimineaţa zilei de 4 aprilie 2016, cu prima sesiune de deschidere şi s-a încheiat cu sesiunea de închidere în 18 iulie 2017, când dosarul a fost predat la Congregația Cauzelor Sfinților de la Roma. În urma examinării dosarului, Congregația a decis că este nevoie de o nouă anchetă eparhială suplimentară, pentru a aduce noi mărturii actuale despre faima de sfințenie a Servei lui Dumnezeu, Rafila Găluț.
În data de 18 iunie 2018, la sediul Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj a început ancheta suplimentară eparhială în procesul de beatificare a servei lui Dumnezeu, Rafila Găluţ. (1910-1939), fecioara stigmatizată de la Bocsig.
În drumul lor, au depus o coroană de flori la bustul lui Vasile Goldiș din satul cu același nume, unde s-a născut cel care mai apoi avea să devină deputat în Mare Adunare Națională de la Alba Iulia. După vizita la Bocsig, pelerinii au vizitat Moara cu noroc, Muzeul „Ioan Slavici” și ruinele cetății de la Șiria.
Eugen Ivuț