În contextul epidemiei care înspăimântă lumea și îi tulbură certitudinile, Papa Francisc a avut inițiativa ca în luna mai, lună dedicată Sfintei Fecioare Maria, în Sanctuarele mariane de pe tot cuprinsul pământului să se înalțe rugăciunea Sfântul Rozariu pentru sfârșitul flagelului.
„Maratonul” de Rozarii l-a început Papa Francisc în prima zi a lunii mai și tot Sfântul Părinte îl va încheia în ultima zi a lunii. În toate zilele acestei luni, credincioșii din lumea întreagă vor fi uniți prin recitarea Rozariului, la ora 18.
Au fost alese 30 de Sanctuare mariane – reprezentative pentru toate celelalte -, unde se va recita rugăciunea Rozariului în fiecare din zilele lunii mai. Inițiativa spirituală a Papei Francisc este promovată de Consiliul pontifical pentru Noua Evanghelizare, care va susține și implicarea celorlalte Sanctuare mariane, încât fiecare credincios, familiile și comunitățile Bisericii să ia parte la acest „Maraton”.
Deschiderea acestei luni de rugăciune a Rozariului, la intenția Sfântului Părinte, în Biserica noastră a coincis cu Sfânta Sărbătoare a Paștelui, este motivul pentru care chemarea Reuniunii Mariane pentru prezența noastră în această coroană de Rozarii o facem astăzi.
La Sfintele Rozarii care se vor recita zilnic la ora 18, vor lua parte marianistele și marianiștii care nu vor fi la Sfânta Liturghie de la ora 18. Înscrierile la această participare zilnică se va face cu atenție, ca să nu rămână zile fără prezența noastră.
Ca în fiecare an, vom avea și acum „O zi și o noapte de Rozarii neîntrerupte” (pentru fiecare persoană, o oră). Vom începe în 12 mai, în ajunul apariției Sfintei Fecioare la Fatima, la ora 7 dimineața, și vom continua după Sfânta Liturghie, de la ora 9 până în 13 mai la ora 8 dimineața. Chemăm Reuniunile Mariane din Eparhie să fie cu noi în această formă de recitare a Rozariului, la care aducem și mica jertfă a Rozariilor din timpul nopții.
Sfântul Părinte dorește ca Sanctuarele mariane din toate țările lumii să însuflețească participarea credincioșilor la acest ,,Maraton” de Rozarii. La Oradea avem Sanctuarul Franciscan „Adormirea Maicii Domnului” de la care așteptăm o acțiune și o chemare.
Ca întotdeauna, rugăciunea Rozariului ne va aduce în fața ochilor și în suflet imaginea Preacuratei, Ocrotitoarea și Mijlocitoarea noastră, căreia, cu toată încrederea, îi vom cere ajutor pentru omenire, prin puterea Sfântului Rozariu. Trecând mâinile peste bobițele înșirate ale Rozariului, sufletul își va regăsi liniștea și darul să privească spre Cer … Și această liniște, și această privire vom cere-o pentru lumea atât de încercată de teamă și de suferință, vom cere-o pentru fiecare persoană care tremură pentru viața celor dragi, ca să primească ceva vindecător.
Vom cere ajutor și binecuvântare pentru medici și personalul sanitar, care, cu nemăsurată dăruire și permanent risc, sunt lângă suferințele bolnavilor.
Cu acest ,,Maraton” de Rozarii, în luna Preacuratei din acest an, rugăciunea izolată va fi, poate, mai restrânsă, va câștiga însă loc rugăciunii lumii credincioșilor pentru întreaga lume.
Cu blândul Isus, să ne binecuvânteze Fecioara de Sus!
Otilia Bălaș