În data de 20 octombrie, în cadrul Săptămânii Altfel, am desfășurat un club Ziléos alături de elevii clasei a IX-a de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea, în care am descoperit împreună cât de important este să ne organizăm timpul cu înțelepciune!
Invitata noastră specială, Abrudan Carla Ema, psiholog clinician și psihoterapeut adlerian, le-a propus elevilor activități practice pentru dezvoltarea abilităților de gestionare a timpului. Aceștia au lucrat la organizarea programului unei zile din timpul săptămânii și al uneia din weekend, ținând cont de activitățile zilnice necesare: școală, mese, odihnă, relaxare și hobby-uri. De asemenea, au descoperit matricea Eisenhower, o tehnică de management al timpului care îi ajută să diferențieze activitățile urgente de cele importante. La final, au discutat despre importanța adaptabilității și despre cum își pot ajusta programul atunci când apar situații neprevăzute.
Tot în cadrul acestei întâlniri, Alex Cristea, responsabil cu organizarea evenimentului din partea Asociației Ziléos, le-a împărtășit tinerilor o scurtă mărturie personală despre importanța gestionării timpului. Pornind de la propria experiență, a povestit cum, în perioada liceului, nu considera că organizarea timpului era atât de necesară, dar cum, odată cu facultatea și mai apoi cu viața de adult, a înțeles cât de mult contează să știi să-ți prioritizezi activitățile și să-ți folosești timpul cu înțelepciune. Prin această mărturie, și-a dorit să-i încurajeze pe tineri să înțeleagă că, deși acum poate nu li se pare atât de important, felul în care alegem să ne folosim timpul ne influențează dezvoltarea, alegerile și viitorul.
La final, profesorul George Demian, dirigintele clasei, a adus o perspectivă spirituală asupra temei, pornind de la relatarea biblică a Creației. Dumnezeu creează în șapte zile, are un plan și face totul în funcție de urgență și de importanță. El știe cum să gestioneze timpul pentru a crea ceva minunat, iar la sfârșitul fiecărei zile, a privit lucrarea Sa și a văzut că totul era bun. Pornind de la acest exemplu, dar și de la o melodie audiată — Nickelback – Never Gonna Be Alone — tinerii au fost invitați să reflecteze la felul în care își gestionează timpul și relațiile cu persoanele dragi, astfel încât, la sfârșitul fiecărei zile, să poată privi în urmă cu recunoștință și să spună: „A fost bine!” — știind că au făcut alegeri bune atât pentru ei, cât și pentru cei din jur.
Mulțumim conducerii Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” pentru invitația de a organiza acest workshop în cadrul Săptămânii Altfel!
Mulțumiri profesorului George Demian, dirigintele clasei, pentru deschiderea și implicarea prin care a făcut posibilă această întâlnire cu elevii săi.
Nu în ultimul rând, îi mulțumim Carlei Abrudan pentru că a fost alături de noi și a oferit tinerilor o experiență atât de interactivă și valoroasă. Ne bucurăm tare mult să avem alături de noi un om pe care ne putem baza mereu, care reușește să transforme fiecare activitate într-o experiență minunată, contribuind cu pasiune la dezvoltarea tinerilor!
Sursa: Pagina de Facebook „Ziléos România ”





