Comunitatea de credincioși ai Parohiei Haieu alături de părintele Ștefan Madarași a primit în Duminica a V-a a Postului Mare vizita părintelui vicar cu preoții, Antoniu Chifor.
În cuvântului de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii, părintele vicar a subliniat faptul că: „Asistăm la un dialog al surzilor: Fiecare spune un lucru diferit de celălalt. Unii își imaginează că odată cu ocuparea posturilor fruntașe dobândesc plăcere, bunăstare și siguranță, altul prevede sacrificiu suprem. Cererea discipolilor pare deplasată, inoportună, arogantă pentru niște oameni care l-au urmat timp de trei ani pe Învățătorul lor. Pare o cerere tupeistă și impertinentă, o cerere făcuta în grabă și neînțeleasă. Isus însă nu-i alungă pe Iacob și Ioan, ci primește această propunere fără nici un fel de reproș sau fără vreun fel de judecată incriminatorie. Înainte de a-i refuza politicos, Isus trimite la decizia Tatălui … pune în balanță pretențiile și meritele. Într-o lume în care primează competiția, o noua dimensiune ne este oferită de Cristos, misterioasă și ascunsă. O lume în care privilegiile sunt înlocuite de îndatoriri Să-l lăsăm pe Dumnezeu să dea fiecăruia ce i se cuvine”.
La finalul Sfintei Liturghii a fost transmisă binecuvântarea și salutul Preasfințitului Virgil.
Eugen Ivuț