În Duminica a V-a a Postului Mare, denumită și Duminica Mariei Egipteanca, Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, a efectuat o vizită pastorală la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Oradea, denumită și Biserica Seminarului pentru a sărbători anticipat hramul Parohiei.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost celebrată alături de părintele Eduard Fischer, parohul comunității, părintele Mihai Vătămănelu, vicarul general al Episcopiei, părintele Anton Cioba, rectorul Seminarului Teologic, părintele Anton Rus, spiritualul Seminarului Teologic și părintele Vasile Pâncotan.

Răspunsurile liturgice au fost date de către corul studenților teologi, condus de către maestrul Radu Mureșan.

Pe locul actualei biserici s-a aflat în evul mediu o biserică de rit latin închinată Sfântului Egidiu, existând câteva referințe despre parohii acesteia: în 1335 – Ioan și Nicolae; în 1422 – Ștefan, Crăciun; în 1460 – Andrei. Mai târziu, Parohia a contribuit cu 3 florini aur pentru cheltuielile Conciliului de la Trento (1545-1563).

Odată cu întemeierea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea în 1777, împărăteasa Maria Terezia a transferat biserica pentru catolicii români. Cerând episcopul greco-catolic Ignațiu Darabant cedarea complexului pentru un seminar (lucru care s-a și întâmplat în 30 ianuarie 1792, prin împăratul Leopold al II-lea, porunca fiind emanată de Locotenența Regală din Budapesta și comunicat episcopului Ignațiu Dărăbant cu data de 21 februarie, Nr. 3230/1792), biserica iezuiților a devenit biserică seminarială, lăcaș folosit atât de seminariști, cât și de credincioșii români uniți greco-catolici din Oradea-Olosig. În prezent și preoții ortodocși slujesc în aceeași Biserica pentru comunitatea ortodoxă din zona Olosig.

Eugen Ivuț