Caritas Eparhial Oradea demarează colecta de alimente Deschide uşa inimii tale în perioada 21 martie – 25 aprilie 2021, în fiecare duminică din Postul Mare, în bisericile din Oradea: Catedrala ”Sfântul Nicolae”, Sanctuarul ”Maica Domnului”, Biserica ”Schimbarea la Față” – Velența, Biserica ”Sfânta Treime” – Nufărul și Biserica ”Sfântul Gheorghe” – Spital.
Obiectivul colectei este strângerea de alimente în scopul sprijinirii copiilor și a familiilor aflate în dificultate sprijinite de asociaţie. De asemenea, sprijinim cu pachetele alimentare persoane singure, vârstnice – care se gospodăresc dintr-un pachet luni întregi.
Înainte de fiecare slujbă credincioşii pot lăsa la intrarea în biserică alimentele aduse de acasă. Voluntarii Caritas vor prelua alimentele donate.
Mulţumim tuturor celor care ne vor sprijini în desfăşurarea acestei colecte: credincioși, voluntari şi preoţi.
Pr. Olimpiu Todorean
Preşedinte