Un final inedit, miercuri, 14 octombrie 2020, la audiența generală a papei Francisc. Pontiful nu a mai mers, ca de obicei, să salute romanii, pelerinii și bolnavii prezenți, spunând că noile norme din Italia și Statul Cetății Vaticanului cer păstrarea distanței fizice. Din cauza ploii, întâlnirea săptămânală cu romanii și pelerinii s-a desfășurat în mod excepțional în aula Paul al VI-lea, nu în curtea interioară a Palatului Apostolic. La cateheză, papa a abordat rugăciunea psalmilor.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
14 octombrie 2020 – Vatican News
.

Cei care se așteptau ca, potrivit uzanței, papa Francisc să meargă în mijlocul credincioșilor după audiența generală de miercuri, 14 octombrie a.c., au remarcat o schimbare nedorită în comportamentul Sfântului Părinte.

Mai mult, ultimele cuvinte ale audienței erau adresate de obicei bătrânilor, tinerilor, bolnavilor și soților recent căsătoriți, dar în această zi papa a încheiat cu un apel neașteptat și chiar și-a cerut iertare:
Papa Francisc: «Aș vrea, cum fac de obicei, să merg și să mă apropii de voi ca să vă salut, dar cu noile dispoziții e mai bine să păstrăm distanțele. Chiar și pe bolnavi, îi salut din toată inima de aici. Voi sunteți la o distanță prudentă, cum trebuie să fie. Dar se întâmplă că atunci când cobor în mijlocul vostru, toți vin și se îngrămădesc. Problema e că există pericolul de infectare. De aceea, fiecare cu masca sanitară, păstrând distanțele, putem continua în viitor cu audiențele [în prezența fizică]. Să mă iertați dacă astăzi vă salut de la distanță, dar cred că dacă toți, ca buni cetățeni, punem în practică dispozițiile autorităților, acest fapt ne va ajuta să terminăm cu această pandemie».

La audiența generală din această zi, papa a continuat seria catehezelor despre rugăciune și a prezentat Psaltirea drept o călăuză de încredere pe calea dialogului cu Dumnezeu. În mod mișcător, a accentuat că atunci când vrem să consolăm pe cineva în suferință nu găsim cuvintele potrivite pentru că numai Dumnezeu cunoaște adevăratul preț al lacrimilor fiecăruia.

Apelul papei la respectarea noilor norme sanitare vine în contextul în care mai multe țări europene se pregătesc să înfrunte ceea ce specialiștii consideră a fi al doilea și, se speră, ultimul val al pandemiei de Covid-19.

Cu câteva zile înainte de apelul papei Francisc, Sala de Presă a Sfântului Scaun anunțase că patru membri ai Gărzii Elvețiene au ieșit pozitiv la testul de Covid-19, în timp ce alte trei persoane din Cetatea Vaticanului au fost puse în izolare la domiciliu din același motive.

Încă din luna martie a anului curent, la instalarea stării de urgență în Italia, papa Francisc a decis suspendarea participării fizice la audiențele generale de miercuri, când prezențele erau în jur de 25.000 – 30.000 de romani și pelerini. La fel, celebrările principale, care de obicei aduceau chiar sute de mii de pelerini, au fost desfășurate fără participarea fizică a credincioșilor. Participarea fizică la audiențele generale de miercuri a fost reluată din 2 septembrie a.c., dar numai în aer liber și cu un număr incomparabil mai mic, de aproximativ 300 de persoane, în curtea interioară a Palatului Apostolic. De atunci, audiențele se desfășoară în mod excepțional, când vremea nu permite, în aula Paul al VI-lea, accesul fiind, de asemenea, restricționat.

Pentru a răspunde la dorința credincioșilor din lumea întreagă de a fi părtași la marile momente liturgice ale calendarului creștin, Vatican Media și Vatican News au suplimentat, cu un efort logistic fără precedent, transmisiunile on-line de la Vatican.

Autor: A Dancă

Sursa: https://www.vaticannews.va/