„Muzica înseamnă conexiune în ciuda distanțării” spun organizatorii celei de a XIII-a ediţie a Turneului Internațional Stradivarius, numit „PIAZZOLLA 99”. Concertul de la Oradea a fost al patrulea din seria celor 12, programate în perioada 3-20 septembrie în Deva, Timișoara, Reșița, Cluj, Sibiu, Brașov, Sebeș, Ghimeș, București.

„Turneul Internațional Stradivarius a parcurs o călătorie minunată, XII ediții pline de experiențe frumoase exprimate prin Muzică, Atitudine, Valori si, mai presus de orice, prin apropierea de publicul tradițional dar și cel mai tânăr și neexperimentat, iar violonistul Alexandru TOMESCU, liderul acestui proiect, crede în angajamente pe termen lung, în întâlniri care rezistă timpului și își dezvoltă adevărata valoare, asemeni muzicii”.

Duminică seara, în curtea Catedralei Greco-Catolice „Sfântul Nicolae” au conturat o atmosferă desăvârșită câteva întâlniri fericite: Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder Voicu, Omar Massa și bandoneonul său, Beethoven și Piazzolla, Haendel și Bach, Massenet, Kreisler și Porumbescu.

 

Totul în decorul feeric al curții interioare a Catedralei, având în fundal clădirea în stil neoromânesc a Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” și sediu al Episcopiei. Până și vremea a contribuit la o atmosferă plăcută, într-o seară caldă de început de toamnă. Pentru Oradea a fost o premieră un concert al Turneului Internațional Stradivarius în aer liber, cum premieră a fost și pentru Episcopie, prilej de a-și deschide comunității elegantul spațiu străjuit de Catedrală, Episcopie și Palat.

La finalul evenimentului Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea și gazda evenimentului a mulțumim celor doi artiști pentru seara minunata dăruită transmițându-le mesajul că: „oricând sunteți bineveniți la Oradea”.

 

Restricțiile impuse de pandemie au redus cu mult numărul posibililor doritori de muzică de cea mai înaltă calitate, dar avem promisiuni că asemenea concerte se vor mai repeta, prilej de a-l mai asculta pe Alexandru Tomescu și Omar Massa.

Până la următorul eveniment de succes, reamintim că organizator al evenimentului a fost fundația ”Remember Enescu”, a cărui președinte este Alexandru Tomescu, co-organizator fiind Episcopia Greco-Catolică de Oradea.

Rodica Indig – consilier cultural