„Credinciosi din Parohia „Sfintii Trei Ierarhi” Beius, alaturi de enoriasi si preoti din alte parohii ale Protopopiatului de Beius, precum Stei si Dragoteni, au participat la Reculegerea Spirituala traditionala din Postul Mare, care a avut loc vineri, 1 aprilie 2016. Comuniunea spirituala a fost organizata la nivel protopopial si cu aportul asociatiilor religioase: Reuniunea Mariana si AGRU.
Reflectiile au avut ca suport texte biblice si magisteriale cu tema actuala a milostivirii divine. Surorile Ana si Hanny, din Congregatia „Surorilor Misionare ale Inimii lui Isus”, au readus, prin cuvânt si imagini, în fata ochilor sufletesti aceasta modalitate divina de a trai iubirea între oameni. A fi milostiv este o atitudine constanta si inerenta actiunilor lui Isus, o atitudine care obligatoriu trebuie sa caracterizeze si întreaga noastra fiinta, inima si ratiune, altfel omul se tradeaza pe sine.
Reculegerea s-a încheiat cu celebrarea devotiunii „Calea Crucii”, retraire a milostivirii divine asumate „pâna la sfârsit”(In 13,1).
Reculegere spirituala la Beius,
