Monseniorul Octavian Bârlea

5 mai 1913—5 aprilie 2005

 

„A dus mesajul cald al solidarității sufletești, sprijinind acele idealuri pentru care o viață merită a fi trăită și chiar jertfită”.

Titu Popescu

          Monseniorul Octavian Bârlea, prelat al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, teolog, cercetător și istoric a cărui valoare este recunoscută dincolo de frontierele țării; trăind în exil, este însă mai puțin cunoscut la noi în țară.

          Referitor la Sfinția Sa, un „sfânt al exilului”, spun unii, în apropierea căruia oamenii își aminteau de Dumnezeu, pentru că „toți care l-au cunoscut l-au iubit, fiindcă le impunea altruismul, curățenia conduitei sale, modestia care i-a dat măsura nobleței sufletești, imparțialitatea lui înțelegătoare” (Ioan-Irineu Fărcaș, „Omul tuturor-Monseniorul Octavian Bârlea, și pătimirile exilului românesc – 1946-1978”, Editura Vremea, București, 2017, p.10).

          „Un simbol al exilului întreg”, spun alții … Oricum ar fi văzut, rămâne adevărul simplu: un preot greco-catolic al cărui timp istoric de apostolat a fost după cel de al Doilea Război Mondial, dincolo de Cortina de Fier. Evenimentele mari care au marcat timpul său au fost: presiunea comunismului, tragedia Bisericii Române Unite cu Roma după 1948 și Conciliul Vatican II. Aceste evenimente se vor repercurta în opera sa, căci Monseniorul Octavian Bârlea este unul dintre cei mai de seamă istorici ai Bisericii noastre, un erudit, un continuator al Școlii Ardelene.

          În gândirea Monseniorului Octavian Bârlea, anul 1700 și Biserica Română Unită cu Roma sunt undeva „spre înălțimi, în căutare de apă curată de izvor, cu puteri de vindecare, și în căutare de orizonturi largi de viitor”. Iar Blajul, în care a trăit șapte ani, „ca să fie înțeles, nu ajunge să fie văzut:el trebuie trăit!” Și l-a trăit, poate, asemenea înaintașului său, Inochentie Micu-Klein. L-a trăit acolo, la confluența Târnavelor, și l-a trăit în suflet, în lungul zecilor de ani de exil (1946-2005), dăruindu-și munca și viața Bisericii lui Cristos, Bisericii Blajului …

          Octavian Bârlea a coborât din Munții Apuseni, de unde au coborât oameni de mare noblețe sufletească, spune Părintele Ioan-Irineu Fărcaș: primul Mitropolit al Bisericii Greco-Catolice, Alexandru Șterca Șuluțiu, Episcopul Petru Pavel Aron, care, în 1754, a deschis primele școli sistematice în limba română la Blaj, dar și de pe întreg cuprinsul românesc; le-a deschis în preajma Catedralei, ca în lumina credinței și a științei de carte să se modeleze sufletele. Tot din aceiași Munții au coborât Ion Agârbiceanu, preotul și scriitorul din Bucium-Șasa, Avram Iancu și alții.

          Monseniorul Octavian Bârlea este puțin cunoscut și în Biserică … Dar acum, la 15 ani de la intrarea în Eternitate, o datorie de suflet, datorie pe nedrept uitată, ne obligă să ne apropiem de Sfinția Sa și să-l readucem între noi.

          Octavian Bârlea s-a născut în satul Bârlești, comuna Mogoș, unde tatăl, Ioan Bârlea, era cantorul bisericii. Când Octavian avea șapte ani, Maria, mama, și-a pierdut soțul, dar cu o ambiție și tenacitate mai rar întâlnite, a ținut ca pe cei doi băieți mai mari, pe Octavian și pe Ovidiu (folcloristul de mai târziu), să-i dea la școală.

          Primele trei clasele primare le urmează în comuna natală, clasa a IV-a, la Deva, liceul la Abrud, Baia de Arieș și Alba Iulia, unde, în 1930, va obține bacalaureatul, ca imediat să urmeze „Academia Teologică Greco-Catolică” din Blaj (1930-1934). Alegerea Blajului o explică prestigiul de care se bucura, la care se adăuga și prestigiul „Academiei Teologice”, unde predau preoți-profesori cu înaltă pregătire – i-a fost profesor Părintele Vasile Aftenie -, profesori aleși de Mitropolitul Vasile Suciu, el însuși un mare cărturar și autor de opere teologice.

          După absolvire, a lucrat în cadrul Mitropoliei, unde l-a cunoscut pe Eugene Tisserant, secretarul Congregației pentru Bisericile Răsăritene, care va fi pentru tânărul teolog, ocrotitor și model. Mai târziu, devenit Cardinal, va apăra adevărul Bisericii Române Unite cu Roma și va susține până la sfârșitul vieții acțiunile Părintelui Octavian Bârlea.

          La 26 octombrie 1937, de Sărbătoarea Sfântului Dumitru, a fost sfințit preot celib, prin punerea mâinilor noului Mitropolit, Alexandru Nicolescu. La câteva zile, era în drum spre Roma … Ducea cu sine Blajul și iubirea Mamei și pentru Mama, aceste două mari iubiri i-au însoțit viața. Este tulburătoare iubirea dintre Mamă și fiu, întotdeauna mărturisită: „Dragostea față de Mama ar trebui să fie în inimile fiilor cum e candela în fața altarului: flacăra ei ar trebui să nu se stingă niciodată”.

          Roma l-a format spiritual și intelectual: „Pășirea adevărată spre ceea ce Dumnezeu m-a chemat să îndeplinesc a fost însă făcută prin hirotonirea mea de preot (…) și prin trimiterea mea la Collegio Pio Romeno din Roma”, ținea să spună. Studiile le-a urmat la „Colegiul Pontifical Pio Romeno”, încheiate cu obținerea primului doctorat (13 iulie 1943), cu teza, în latină, De Confessione Orthodoxa Petri Mohilae, desigur, pentru încercarea acestui Mitropolit de a se apropia de Roma.

          În continuare, a fost la „Universitatea Gregoriană”, a urmat cursurile „Ateneului de Propaganda Fide” și ale „Institutului Pontifical Oriental”, urmând licența în istoria ecleziastică și al doilea doctorat (23 martie 1945), cu teza, tot în latină: Ex historia  romena: Ioannes Bob, Episcopus Fagarasiensis (1783-1830), lucrare care impresionează prin baza documentară folosită (235 de documente) pentru episcopatul lui Ioan Bob, Școala Ardeleană și Corifeii: Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior și Ioan Budai-Deleanu. Referitor la „conflictul” dintre Episcopul Bob și Corifei, căruia unii istorici i-au dat o interpretare eronată, autorul invită la luciditate și obiectivitate, cu observarea greșelilor de ambele părți.

          Lucrarea „asigură autorului un loc de frunte între istoricii Bisericii Române Unite” și atrage atenția asupra unei trăsături respectate riguros în lucrare și în tot scrisul Monseniorului, în tot ce a fost Octavian Bârlea până la sfârșitul vieții: respectul adevărului, pentru un istoric, dar și pentru om, urmând imperativul Papei Leon al XIII-lea: „Prima lege a Istoriei este să nu se afirme nimic fals, iar a doua să nu se tacă ceea ce e adevărat”.

          La respectarea adevărului se va întoarce ori de câte ori situația Bisericii sale va impune-o. În 1981 a luat atitudine față de Înalt Preasfinția Sa Antonie Plămădeală pentru articolele polemice ale acestuia împotriva Bisericii Române Unite și a uniților, publicate în „Telegraful Român”, articole lipsite de „o expunere obiectivă”.

          Cu aceeași obiectivitate intervine față de alcătuirea comisiilor mixte de dialog dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă, remarcând absența teologilor greco-catolici, prin „ostilitatea ierarhiei ortodoxe române” și prin „slăbiciunea romano-catolicilor”. Mare nedreptate, pentru că uniții români „nu sunt altceva decât premergătorii marii uniri pe care Biserica Ortodoxă încă nu a realizat-o” (Op.cit.,p.66).

          În 1945 Roma îl va trimite în Germania și Austria, ca reprezentant al Misiunii Vaticane cu refugiații români, toate acțiunile fiind finanțate de Vatican. O altă etapă a vieții începea …

          Identificat cu Biserica sa, prezența Monseniorului Octavian Bârlea va acoperi un spațiu mare, ce cuprindea vieți și destine, cuprindea iubirea pentru oameni și ocrotirea lor, demnitatea și luptă pentru adevăr și dreptate, în Europa (Germania, Austria,la început, apoi Franța, Italia și America), misionar și Vizitator apostolic pentru românii greco-catolici din exil.

          Pasiunea pentru studiu și statura fizică firavă l-ar fi gândit potrivit pentru o carieră academică, dar ascultarea superiorilor Bisericii este o lege a preotului.

          Fiind puțini preoți români, „am continuat, așa cum am făcut și până acum, munca de misionar, încercând să fiu omul tuturor”, recunoaște Părintele, al tuturor conaționalilor neținând seama de apartenența religioasă sau politică.

          Activitatea misionară s-a desfășurat în trei domenii: caritativ, cultural și spiritual, prin activitatea spirituală se distingea de alte organizații de ajutor umanitar – Misiunea Pontificală impunea existența preoților care să cunoască limba refugiaților. În colaborare cu preoții uniți, va scoate cartea de rugăciuni Rânduială creștinească și ziarul Îndreptar (1950), coloanele ziarului fiind deschise tuturor românilor – romano-catolici, ortodocși, ori ortodocși uniți cu Roma (greco-catolici – n.n.), care simt chemarea „de a fi de folos fraților lor”.

          Cultural, Părintele Bârlea a ajutat pe tinerii studenți din exil să obțină burse pentru studii și le-a deschis drumuri spre afirmarea academică, a sprijinit publicațiile și s-a străduit să prezinte „o imagine frumoasă a României în străinătate”. Prin operele scrise, se regăsește puternic afirmat spiritul Școlii Ardelene; în istoria Transilvaniei, Părintele Octavian Bârlea este un continuator al canonicilor-istorici: Augustin Bunea, Ioan Micu-Moldovon și al Părintelui Zenovie Pâclișanu.

          În 1952, la Madrid, a apărut volumul Biserica Română Unită. Două sute cinzeci de ani de istorie, una dintre marile opere ale Părintelui Octavian Bârlea. Persecuția Bisericii Unite dezlănțuită în țară impunea apărarea Bisericii și primul gând a fost publicarea lucrării Biserica Română Unită. Gloria trecutului și rănile de azi. Considera inițiativa o datorie: datoria de a nu rămâne „pasivi față de suferințele celor de acasă” și datoria să pună față în față „gloria trecutului bine meritată, cu tratamentul ce i se aplică astăzi”.

          Gândul inițial, realizat, este opera apărută la Madrid …

          Structura volumulu conține cinci capitole, cu o introducere în care pune în antiteză „Roma și Bizanțul” și „Roma și Moscova”, urmând șirul istoriei de la Mitropoliții Teofil și Atanasie Anghel, cu vederile lor largi, până la zi. Sunt prezentate și analizate motivele Unirii de la 1700, din punct de vedere religios, cultural și social, sunt prezentați Episcopii și oamenii mari uniți, cei 200 de ani de existență, momentul Școala Ardeleană și permanența ei. Paginile cele mai numeroase sunt rezervate perioadei de după Primul Război Mondial: activitatea culturală, școlile și poziția Bisericii Ortodoxe față de Biserica Unită, atitudinea ofensivă a Mitropolitului Nicolae Bălan de la Sibiu, ofensiva guvernului comunist și ajutorul ortodocșilor: Mitropolitul Nicolae Bălan, Patriarhul Marina și alții.

          Cu toată situația încordată dintre cele două Biserici, Unită și Ortodoxă, Părintele Octavian Bârlea s-a străduit să țină „o cumpănă dreaptă”, atribuind vina devierii Bisericii Ortodoxe Mitropolitului Bălan și unui grup condus de acesta.

          Prin numirea de preot-rector al Misiunii Române Unite din Paris, activitatea spirituală, culturală, dar și caritativă a Părintelui Octavian Bârlea se amplifică, încât se remarca: „Această instituție condusă de Monseniorul Octavian Bârlea face miracole ajutând un număr mare de români, deși are foarte puțini bani la dispoziție” (Op.cit.,p.174).

            Oricât de bogată i-a fost activitatea, oricât de multe i-au fost solicitările, Biserica Română Unită cu Roma, Biserica din țară cu suferințele inimaginabile pe care le trăia, era mereu pusă în atenția lumii: „Și azi în țara noastră, vedem ridicate cruci pe care agonizează episcopi, preoți, credincioși, fiindcă nu s-au lepădat de Hristos […] nimic nu indică mai bine adevărul din Biserică decât persecuția: întunericul nu poate cuprinde lumina. E durere pentru suferințele fraților, dar în același timp ele nu pot aduce decât frumoase prevestiri: sanguis martyrum, semen christianorum (Tertulian). Crucea nu-i decât preambulul Învierii” (Op.cit.,p.181).

          Biserica Blajului este în sufletul prelatului Octavian Bârlea și a dus-o cu sine pe oriunde l-a purtat viața. Cuvântul său se auzea departe, în lume: „Pot irozii să lucreze cum vreau, ei pot îmbiba pământul cu sânge nevinovat; pot spori rândurile glorioase ale martirilor, pot popula cerul cu sfinți. Biserica însă nu vor putea-o distruge: dimpotrivă, vitalitatea ei va fi pusă în mai mare lumină” (Op.cit.,p.182).

          În afară de obișnuitele conferințe, în 1955, în colaborare cu preoții uniți din exil, scoate volumul Omagiul Școlilor din Blaj (1754-1954), volum alcătuit din trei părți: Studii, Discursuri și Amintiri, în toate punând în lumină spiritualitatea și cultura Blajului, modestia, munca, sentimentul național și jertfa pentru un ideal al oamenilor lui, adevăruri care au trecut munții „ca revărsarea din cascadă în cascadă a apelor unui pârâu” și să cuprindă „de entuziasm și pe românii din cele două Principate”.

          Biserica Blajului era în închisori și catacombe … Responsabilitatea pentru continuarea misiunii ei, cu neputință de realizat în România, a revenit preoților din exil – erau și Episcopii Vasile Cristea, Traian Crișan și Louis-Vasile Pușcaș (America). În țară era o propagandă feroce împotriva Bisericii Unite, deformându-se atâtea adevăruri, și adevărul Unirii de la 1700. Drept consecință, Părintele Octavian Bârlea a început o vastă muncă de cercetare istorică (Paris, Roma,Viena, Munchen) ca să afirme cu autoritatea sa adevărul privitor la Unire: aceasta s-a făcut având „la bază normele Conciliului Florentin” și nu prin forță, respectându-se egalitatea dintre ritul latin și cel răsăritean – era un răspuns de necontestat la incorectitudinea celor din țară. În intenția Părintelui roadele cercetării urmau să alcătuiască volumul „Biserica Răsăriteană la încrucișarea imperiilor în secolul al XVIII-lea”, volumul nu a fost însă finalizat, dar documentele au fost binevenite pentru pregătirea Conciliului Vatican II.

          În ideea luptei de „rezistență prin cultură” la regimul comunist, a înființat la Roma Societatea Academică Română (SAR), cea mai importantă societate de cultură a exilului românesc, cu o activitate extraodinară a intelectualilor de înălțime. S-au organizat congrese anuale, s-au editat patru serii de de „Acta” tipărite în limbi occidentale, s-a editat Revista Scriitorilor Români și s-au publicat peste 60 de volume.

          În afară de operele menționate, Monseniorul Octavian Bârlea a publicat numeroase volume și studii, acestea, mai ales, în revista Perspective, scoasă de Monsenior în 1978. Amintim câteva: Icoana și tabloul, între Orient și Occident, Mitropolia Bisericii Române Unite proclamată  în 1855 la Blaj, Arta și evlavia din Bisericile românești și Spre o nouă față a Bisericii Române Unite cu Roma.

          S-a urmărit apropierea dintre cele două Biserici Românești și unirea lor în comuniune cu Roma. Bârlea a înțeles cuprinderea românilor într-o singură Biserică, dar aceasta să fie cea Greco-Catolică, „ortodocșii să revină în sânul bisericii creștine latine, în credința prin care s-au născut ca națiune”, adică „Biserica Ortodoxă Română să devină Biserică Greco-Catolică”, revenind astfel la „credința primilor strămoși” (Op.cit.,p.370).

          E greu de enumerat acțiunile Părintelui, mai amintim activitatea ecumenică, funcția de director al Secției Române de la Postul de Radio Vatican și că, în calitate de Vizitator Apostolic pentru românii din Statele Unite, a înființat „Academiei Română – Americană de Arte și Științe”.

          Privind toate acestea, Monseniorul Bârlea a spus „În această vrednicie, în aceastîă încăpățânare spirituală, eu unul nu văd, nu pot vedea decât moștenirea Blajului […] Există un moment al Blajului în istoria noastră chinuită de asupriri și umbre și momentul acesta – devenit stil – trece dincolo de timp” (Op.cit.,p.248).

          „Momentul Blajului” devenit „stil” este esența apostolatului său, peste care Cerul a lăsat să cadă harul, un apostolat care a fost „o insulă de certitudini în mijlocul oceanului de incertitudini” … Și un mod de a trăi Crezul: „Credința noastră este viața noastră”.

Profesor Otilia Bălaș