Romfilatelia a lansat marți, 5 mai 2020, o emisiune poștală specială dedicată celor 100 de ani de relații diplomatice dintre România și Sfântul Scaun. Emisiunea, intitulată „România-Sfântul Scaun, 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice”, constă într-o coliță dantelată, cu valoare nominală de 29 de lei.

„Pe colița dantelată a emisiunii”, explică un comunicat al Romfilatelia, „se regăsesc stemele de stat ale României Regale și Sfântului Scaun, alături de decretul Regelui Ferdinand I, prin care îl numește pe Dimitrie C. Pennescu în calitate de Trimis extraordinar și Ministru plenipotențiar al României pe lângă Sfântul Scaun (iunie 1920).” Pe plicurile „prima zi”, se regăsește imaginea Palatului Nunțiaturii Apostolice în România. Emisiunea a fost realizată cu sprijinul documentar și fotografic al Nunțiaturii Apostolice în România, al Arhivei Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe din România și al lui Emanuel Cosmovici.

„Nunțiatura Apostolică în România funcționează astăzi în palatul situat pe str. Pictor Constantin Stahi, nr. 5-7. Edificiul, ilustrat pe plicul prima zi, a fost inaugurat în anul 1901, fiind comanditat de Franz Xaver von Hornstein, arhiepiscop de București în perioada 1896-1905. Palatul a fost proiectat de italianul Giulio Magni, fost arhitect-șef al Bucureștiului, cunoscut mai ales pentru construcția Halei Traian. Finanțarea construcției palatului a fost asigurată în mare parte de Elveția, țara de origine a arhiepiscopului von Hornstein, dar și printr-o subvenție a Regelui Carol I al României. Ulterior, imobilul a funcționat ca Palat al Arhiepiscopiei de București, iar din anul 1922 a devenit sediul Nunțiaturii Apostolice. În 1950, după ruperea relațiilor diplomatice cu Vaticanul, a fost confiscat de către stat. Clădirea a fost retrocedată Bisericii Catolice în 1990 și, după materializarea unui proiect de consolidare și restaurare, a fost redeschis în noiembrie 1992, ca sediu al Nunțiaturii Apostolice. Cu ocazia vizitelor în România, Suveranii Pontifi Papa Ioan Paul al II-lea și Papa Francisc au ales să fie găzduiți în acest palat.”

„Relațiile comune între România și Sfântul Scaun au fost inaugurate la 1 iunie 1920, la nivel de legație”, explică același comunicat. „Primul ministru plenipotențiar al României pe lângă Sfântul Scaun a fost Dimitrie C. Pennescu, care s-a prezentat la post în 20 iulie 1920. Acceptul Sfântului Scaun pentru numirea sa a fost dat la trei săptămâni după publicarea decretului regal la București, iar trimisul Sfântului Scaun, Monseniorul Francesco Marmaggi, a sosit la București la 17 octombrie același an.” Romfilatelia amintește, totodată, în prezentarea emisiunii speciale, și de elaborarea, semnarea și denunțarea Concordatului dintre România și Sfântul Scaun, de interzicerea, în 1948, de către guvernul comunist, a Bisericii Române Unită cu Roma (Greco-Catolică) și de persecuția la care a fost supusă. „România și Sfântul Scaun au reluat colaborarea la 15 mai 1990, noile raporturi fiind caracterizate de cordialitate la nivel oficial și de normalizare a statutului Bisericii Catolice în România, inclusiv prin recunoașterea Bisericii Greco-Catolice. Președinți, primi-miniștri și alte personalități ale vieții publice din România au fost primiți de Sfinții Părinți, iar Papa Ioan Paul al II-lea, în 1999 și Papa Francisc, în 2019, au vizitat România.”

Emisiunea poștală poate fi achiziționată online de la Magazinul Romfilatelia, unde sunt disponibile atât colița dantelată cât și plicul „prima zi”.

Sursa: Angelus.com.ro