În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Sfântu Nicolae” din Oradea alături de părintele Antoniu Chifor, vicar episcopal responsabil cu preoții, părintele Ovidiu Duma, parohul Catedralei și părintele vice-paroh Traian Dobrată.

Într-o atmosferă sobră, fără poporul lui Dumnezeu, Preasfinția Sa Virgil a transmis un cuvânt de învățătură tuturor celor care prin mijloacele media, în direct pe pagina de youtube a Episcopiei, au luat parte la slujba în comuniune de rugăciune. Ierarhul a subliniat faptul că „Domnul în prezenta prietenilor săi se simte extraordinar. Așa cum suntem bucuroși și noi când suntem împreună, pentru ca asta ne dă bucurie”. Deasemenea a vorbit și despre aceste momente grele prin care omenirea trece în aceste zile.

 

La finalul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa a sfințit ramurile de salcie:

Doamne, Dumnezeul nostru, Care şezi pe heruvimi; care ai ridicat stăpânirea ta, şi ai trimis pe unul‑născut Fiul Tău, Domnul nostru Isus Cristos, ca să mântuiască lumea prin Crucea, prin îngroparea şi prin învierea sa; căruia, venind în Ierusalim spre patima cea de bunăvoie, poporul, care şedea întru întuneric şi în umbra morţii, luând semnele biruinţei, ramuri de copaci şi stâlpări de finic, mai înainte i-a însemnat învierea, însuţi, Stăpâne, scutește-ne și ne păzeşte şi pe noi, care întru această zi mai înainte de praznic, după pilda acelora, ținem în mâini ramuri și stâlpări de arbori, și, ca și aceia, și ca pruncii: Osana! Strigăm Ție; ca în imnuri, și în laude și în cântări spirituale, să ne învrednicim și de învierea cea făcătoare de viaţă, cea de a treia zi, întru Cristos Isus, Domnul nostru, cu Care împreună eşti binecuvântat, cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Eugen Ivuț