După un calvar care a început în urmă cu aproape patru ani, și peste 13 luni de închisoare, Cardinalul George Pell urmează să fie eliberat din închisoare, după ce condamnarea sa pentru cinci presupuse acuzații de abuz sexual a fost respinsă în unanimitate marți de Înalta Curte de Justiție din Australia. Instanța a dispus „anularea condamnării” și în locul acesteia introducerea achitării, astfel că se așteaptă ca în câteva ore prelatul să părăsească închisoarea de maximă siguranță unde se află acum, la sud-vest de Melbourne. Foarte probabil unul dintre primele gesturi ale sale va fi celebrarea unei Liturghii, de mulțumire, nemaiputând celebra de la închiderea sa din februarie 2019.

În centrul acuzațiilor ce au dus la condamnarea sa în decembrie 2018 au fost pretențiile de abuz sexual a doi pe atunci tineri membri ai unui cor. Înalta Curte de Justiție a constatat că procesul de anul trecut nu a ținut cont de faptul că rămâne probabil faptul că ofensele invocate nu au avut loc, iar acest dubiu trebuia aplicat acuzatului. Concret se amintesc trei lucruri care ridică semne de îndoială asupra acuzației de abuz sexual comis după o Liturghie asupra unor băieți coriști: practica acuzatului de a saluta credincioșii pe treptele Catedralei după Liturghia duminicală; practica istorică din Biserica Catolică de însoțire permanentă a unui prelat precum un Arhiepiscop, atunci când este în veșmintele liturgice; și traficul continuu din sacristie timp de 10-15 minute la finalul procesiunii ce încheie Liturghia solemnă duminicală.

Bărbatul care s-a constituit ca victimă susține că el și un alt băiat de cor au fost abuzați sexual de Cardinalul George Pell prin anii 1996-1997, pe când acesta era Arhiepiscop de Melbourne, după o Liturghie de duminică. Acuzația susține că abuzurile sexuale ar fi avut loc pe când prelatul era încă în veșmintele liturgice, aproape imediat după Liturghie, în sacristia Catedralei Sf. Patrick, în 1996; apoi ar mai fi fost un incident sexual pe un coridor, în 1997. Presupunerea că un grup de coriști, inclusiv adulți, ar fi fost atât de preocupați să meargă spre camera unde să se schimbe, încât să nu îl observe pe Arhiepiscopul de Melbourne, îmbrăcat în veșminte, cum pune la perete un băiat de 13 ani și îl abuzează, este improbabilă, a constatat Înalta Curte. Cealaltă persoană ce s-a pretins victimă a murit în 2014. În 2001 i-ar fi spus mamei că nici un abuz nu ar fi avut loc pe când era membru al corului.

Cardinalul Pell a fost condamnat în 2018. A primit șase ani de închisoare, cerându-i-se să execute cel puțin trei ani și 8 luni înainte să aibă dreptul să ceară comutarea pedepsei. Aceasta înseamnă că cel mai rapid ar fi putut ieși în octombrie 2022. Prelatul de 78 de ani și-a susținut mereu inocența. Apărarea sa a explicat că pretinsele infracțiuni ar fi fost, în circumstanțele date, „pur și simplu imposibile”. Condamnarea a divizat opinia publicului din Australia și nu numai. Cardinalul a fost încarcerat într-o închisoare unde se află unii dintre cei mai faimoși capi ai infracționalității din Australia. Conform dreptului canonic, prelatul ar trebui să aibă acum parte de un proces în Roma, condus de Congregația pentru Doctrina Credinței.

La scurt timp după anunțul Înalte Curți, Arhiepiscopul Mark Coleridge de Brisbane a dat o declarație în numele Conferinței Episcopale Australiene în care spune că vestea „va fi primită cu bucurie de multe persoane, printre care cei care au crezut în inocența Cardinalului de-a lungul acestui proces”. Dar a ținut să afirme că rezultatul procesului „nu schimbă angajamentul solid al Bisericii pentru siguranța copiilor și pentru un răspuns drept și plin de compasiune pentru cei ce au fost victime ale abuzurilor sexuale”. „Siguranța copiilor rămâne extraordinar de importantă nu doar pentru Episcopi, ci pentru întreaga comunitate catolică”, a spus prelatul.

Sursa: www.catholica.ro