„Karol Jozef Wojtyla, devenit Papa Ioan Paul al II-lea din octombrie 1978, când a fost ales Episcop al Romei, s-a nascut la 18 mai 1920 în oraselul polonez Wadowice, aflat la 50 km de Cracovia. A fost cel mai mici copil al parintilor sai, Karol Wojtyla si Emilia Kaczorowska. Mama lui a murit în 1929. Fratele sau mai mare, Edmund, medic, a murit în 1932, iar tatal sau, ofiter de armata, a murit în 1941. Sora lui Karol, Olga, a murit înainte de nasterea lui. Viitorul Papa a fost botezat la 20 iunie 1920, în biserica parohiei din Wadowice, de pr. Franciszek Zak; a primit Prima Împartasanie la 9 ani si Mirul la 18 ani. Dupa absolvirea liceului Marcin Wadowita din Wadowice s-a înscris la Universitatea Jagiellona din Cracovia, în 1934, si la o scoala de teatru.
Nazistii au închis universitatea în 1939, iar tânarul Karol a trebuit sa lucreze într-o cariera de piatra (1940-1944), iar apoi în fabrica de produse chimice Solvay, pentru a-si câstiga pâinea si pentru a evita deportarea în Germania. În 1942, constient de chemarea sa la preotie, a început sa urmeze clandestin seminarul din Cracovia, condus de Cardinalul Adam Stefan Sapieha, Arhiepiscop de Cracovia. În acelasi timp, Karol Wojtyla a fost unul dintre initiatorii „Teatrului rapsodic”, clandestin de asemenea. Dupa cel de-al doilea razboi mondial si-a continuat studiile în seminarul major din Cracovia, dupa redeschiderea lui, si la Facultatea de Teologie a Universitatii Jagiellona. A fost hirotonit preot de Arhiepiscopul Sapieha, în Cracovia, la 1 noiembrie 1946.
La putin timp dupa hirotonire, Cardinalul Sapieha l-a trimis la Roma, unde a învatat sub calauzirea dominicanului francez Garrigou-Lagrange. Si-a încheiat doctoratul în teologie în 1948, cu o teza pe tema credintei în lucrarile Sf. Ioan al Crucii (Doctrina de fide apud Sanctum Ioannem a Cruce). În acelasi timp, în vacante, a început sa îsi desfasoare slujirea pastorala între imigrantii polonezi din Franta, Belgia si Olanda. În 1948 s-a întors în Polonia si a fost vicar la diferite parohii din Cracovia, precum si capelan pentru studentii universitari. Aceasta perioada a durat pâna în 1951, când si-a reluat studiile de filozofie si de teologie. În 1953 a sustinut teza despre „evaluarea posibilitatii fondarii unei etici catolice pe baza sistemului etic al lui Max Scheler”, la Universitatea Catolica din Lublin. Mai apoi a devenit profesor de teologie morala si de etica sociala la seminarul major din Cracovia si la Facultatea de Teologie din Lublin.
La 4 iulie 1958 Papa Pius al XII-lea l-a numit Episcop titular de Ombi si auxiliar de Cracovia, fiind consacrat la 28 septembrie 1958 în Catedrala Wawel, Cracovia, de catre Arhiepiscopul Eugeniusz Baziak. Pe 13 ianuarie 1964 a fost numit Arhiepiscop de Cracovia de catre Papa Paul al VI-lea, care l-a creat Cardinal pe 26 iunie 1967, cu titlul de S. Cesareo in Palatino, în ordinul diaconilor, ridicat apoi pro illa vice în ordinul preotilor. Pe lânga participarea la Conciliul Vatican II (1962-1965), unde a adus o importanta contributie la redactarea constitutiei „Gaudium et spes”, Cardinalul Wojtyla a participat la toate adunarile Sinodului Episcopilor.
Cardinalii l-au ales Papa în Conclavul din 16 octombrie 1978, luându-si numele de Ioan Paul al II-lea. Pe 22 octombrie, în Ziua Domnului, si-a inaugurat solemn ministerul petrin ca al 263-lea succesor al Apostolului Petru. Pontificatul sau, unul dintre cele mai lungi din istoria Bisericii, a durat aproape 27 de ani. Condus de preocuparea sa pastorala pentru toate Bisericile si de un simt al deschiderii si caritatii fata de întreaga rasa umana, Papa Ioan Paul al II-lea si-a exercitat ministerul petrin cu un spirit misionar neobosit, dedicându-i toate energiile sale. A facut 104 vizite pastorale în afara Italiei si 146 în Italia. Ca Episcop de Roma a vizitat 317 din cele 333 de parohii.
A avut mai multe întâlniri decât oricare dintre predecesorii sai cu poporul lui Dumnezeu si cu liderii natiunilor. Peste 17.600.000 de pelerini au participat la audientele generale desfasurate miercurea (peste 1.160), fara a calcula audientele speciale si ceremoniile religioase (peste 8 milioane de pelerini au participat doar la Marele Jubileu al Anului 2000), precum si milioanele de credinciosi întâlniti în vizitele pastorale facute în Italia si în diverse parti ale lumii. Trebuie sa amintim si numeroasele personalitati guvernamentale pe care le-a întâlnit în 38 de vizite oficiale, 738 de audiente si întâlniri cu sefi de state si 246 de audiente si întâlniri cu prim ministri. Dragostea lui pentru tineri l-a facut sa înfiinteze Zilele Mondiale ale Tineretului (ZMT). Cele 19 ZMT-uri celebrate în timpul pontificatului sau au adus la un loc milioane de tineri din toate partile lumii. În acelasi timp grija pentru familii a fost exprimata de Întâlnirile Mondiale ale Familiilor, initiate în 1994. Papa Ioan Paul al II-lea a avut succes în dialogul cu evreii si cu reprezentantii altor religii, pe care i-a invitat de mai multe ori în întâlniri de rugaciune pentru pace, în special la Assisi.
Sub calauzirea sa, Biserica s-a pregatit pentru cel de-al treilea mileniu si a celebrat Marele Jubileu al Anului 2000, în conformitate cu instructiunile date în scrisoarea apostolica „Tertio Millennio adveniente”. Biserica a înfruntat apoi noua epoca, primind instructiunile din scrisoarea apostolica „Novo Millennio ineunte”, în care a indicat credinciosilor calea de urmat pe viitor. Cu Anul Rascumpararii, Anul Marian si Anul Euharistic, a promovat înnoirea spirituala a Bisericii. A dat un impuls extraordinar canonizarilor si beatificarilor, concentrându-se pe nenumarate exemple de sfintenie care sa fie exemple pentru oamenii zilelor noastre. A celebrat 147 beatificari în care au fost proclamati 1.338 de Fericiti; de asemenea 51 de canonizari pentru 482 de sfinti. A declarat-o pe Sf. Tereza a Pruncului Isus ca Doctor al Bisericii.
A extins în mod considerabil Colegiul Cardinalilor, creând 231 de Cardinali (si unul in pectore) în noua Consistorii. De asemenea a convocat sase întâlniri ale Colegiului Cardinalilor. A organizat 15 adunari ale Sinodului Episcopilor – sase adunari generale ordinare (1980, 1983, 1987, 1990, 1994 si 2001), o adunare generala extraordinara (1985) si opt adunari speciale (1980,1991, 1994, 1995, 1997, 1998 – doua – si 1999). Cele mai importante documente ale sale includ 14 enciclice, 15 exortatii apostolice, 11 constitutii apostolice si 45 scrisori apostolice. A promulgat Catehismul Bisericii Catolice; de asemenea a modificat Codurile de Drept Canonic rasaritean, respectiv apusean; a creat noi institutii si a reorganizat Curia Romana. Cu titlu privat a publicat cinci carti: „Trecând pragul sperantei” (octombrie 1994), „Dar si mister, la a 50-a aniversare a hirotonirii mele ca preot” (noiembrie 1996), „Tripticul roman” cu meditatii poetice (martie 2003), „Ridicati-va, sa mergem” (mai 2004) si „Memorie si identitate” (februarie 2005).
La lumina lui Cristos înviat din morti, pe 2 aprilie 2005, la 9.37PM, în timp ce sâmbata se apropia de sfârsit si Ziua Domnului deja începuse, în Octava Pastilor si în Duminica Milostivirii Divine, iubitul Pastor al Bisericii, Papa Ioan Paul al II-lea, a plecat din aceasta lume la Tatal. Din acea seara pâna pe 8 aprilie, data funeraliilor defunctului Pontif, peste trei milioane de pelerini au venit la Roma pentru a-i aduce un ultim omagiu Papei de origine poloneza. Unii au stat la coada 24 de ore ca sa poata intra în Bazilica San Pietro.
Pe 28 aprilie, Sfântul Parinte Benedict al XVI-lea a anuntat ca perioada normala de asteptare de cinci ani, înainte de deschiderea cauzei de beatificare si canonizare, nu va fi aplicata pentru Papa Ioan Paul al II-lea. Cauza a fost deschisa oficial de Cardinalul Camillo Ruini, Vicarul general al Diecezei de Roma, pe 28 iunie 2005. A fost beatificat de Papa Benedict al XVI-lea la 1 mai 2011, care, în predica sa, a amintit urmatoarele:
„Astazi straluceste în ochii nostri, în deplina lumina spirituala a lui Cristos înviat, figura iubita si venerata a Papei Ioan Paul al II-lea. Astazi numele lui se adauga la ceata celor pe care el i-a proclamat sfinti si fericiti în timpul celor aproape 27 de ani de pontificat, amintind astfel cu putere de vocatia universala la masura înalta a vietii crestine, la sfintenie, asa cum ne învata Constitutia conciliara ‘Lumen gentium’ despre Biserica.”
„În testamentul sau, noul Fericit a scris: ‘Când, în ziua de 16 octombrie 1978, Conclavul Cardinalilor l-a ales pe Papa Ioan Paul al II-lea, Primatul Poloniei, Cardinalul Stefan Wyszynski, mi-a spus: Misiunea noului Papa va fi sa introduca Biserica în al treilea mileniu’. Si adauga: ‘Doresc înca o data sa exprim recunostinta Duhului Sfânt pentru marele dar al Conciliului Vatican II, caruia împreuna cu întreaga Biserica – si mai ales cu întregul episcopat – ma simt îndatorat. Sunt convins ca înca mult timp va fi dat noilor generatii sa ia din bogatiile pe care acest Conciliu din secolul al XX-lea ni le-a daruit. Ca Episcop care am participat la Conciliu de la prima pâna la ultima zi, doresc sa încredintez acest mare patrimoniu tuturor celor care sunt sau vor fi în viitor chemati sa-l puna în practica. Cât ma priveste, îi multumesc vesnicului Pastor care mi-a permis sa slujesc aceasta cauza foarte mare în decursul tuturor anilor pontificatului meu’. Si care este aceasta ‘cauza’? Este aceeasi pe care Papa Ioan Paul al II-lea a enuntat-o la prima Liturghie solemna în Piata San Pietro, cu memorabilele cuvinte: ‘Nu va temeti! Deschideti, ba mai mult, deschideti larg portile lui Cristos!’ Ceea ce nou-alesul Papa le cerea tuturor el însusi a facut cel dintâi: a deschis lui Cristos societatea, cultura, sistemele politice si economice, inversând cu forta unui gigant – forta care îi venea de la Dumnezeu – un val care putea sa para ireversibil.”
„Cu marturia lui de credinta, de iubire si de curaj apostolic, însotita de o mare carisma umana, acest exemplar fiu al natiunii poloneze i-a ajutat pe crestinii din toata lumea sa nu le fie teama sa spuna ca sunt crestini, ca apartin Bisericii, sa vorbeasca despre Evanghelie. Într-un cuvânt: ne-a ajutat sa nu ne fie teama de adevar, pentru ca adevarul este garantia libertatii. Si mai în sinteza: ne-a redat forta de a crede în Cristos, deoarece Cristos este Redemptor hominis, Rascumparatorul omului: tema primei sale Enciclice si firul conducator al tuturor celorlalte.”
„Karol Wojtyla a urcat pe Scaunul lui Petru aducând cu el profunda sa reflectie despre confruntarea dintre marxism si crestinism, bazata pe respectivele lor viziuni asupra omului. Mesajul lui a fost acesta: omul este calea Bisericii, iar Cristos este calea omului. Cu acest mesaj, care este marea mostenire a Conciliului Vatican II si a conducatorului acestuia, Slujitorul lui Dumnezeu Paul al VI-lea, Papa Ioan Paul al II-lea a condus Poporul lui Dumnezeu sa treaca pragul celui de-al treilea mileniu, pe care tocmai gratie lui Cristos el a putut sa-l numeasca ‘pragul sperantei’. Da, prin acest drum lung de pregatire pentru Marele Jubileu, el a dat crestinismului o reînnoita orientare spre viitor, viitorul lui Dumnezeu, transcendent fata de istorie, dar care totusi o afecteaza direct. Acea încarcatura de speranta care a fost cedata într-un anumit mod marxismului si ideologiei progresului, el a revendicat-o în mod legitim pentru crestinism. El a redat crestinismului adevarata fata, de religie a sperantei, care trebuie traita în istorie cu un spirit de ‘advent’ (‘venire’), într-o existenta personala si comunitara orientata spre Cristos, plinatatea omului si împlinirea asteptarilor sale de dreptate si de pace.”
Sursa: http://www.e-communio.ro
