Cu o continuitate de 70 de ani, ediția de anul acesta a Festivalului de la Sanremo tocmai a început de câteva zile. Miercuri seara a sosit pe scenă Paolo Palumbo. El a făcut ca milioane de oameni, italieni și nu numai să fie mișcați și să reflecteze la cât de importantă este viața și sănătatea, arătând tuturor cum trăiește, cum vorbește, cum visează, cum se roagă o persoană în starea lui.
Paolo are 22 de ani şi a fost diagnosticat de patru ani cu scleroză laterală amiotrofică (SLA). De pe scaunul de suferință, el a oferit lumii o lecție foarte importantă, o lecție de speranță. A fost adus pe scenă culcat pe targa pe care se găseşte imobilizat, în timp ce Christian Pintus a interpretat melodia „Io sto con Paolo” (Eu rămân alături de Paolo) inspirată din povestea de viaţă a acestui tânăr. Între strofele cântecului, se auzeau fragmente din gândurile lui Paolo înregistrate. Întrucât nu mai poate vorbi, bolnavul compune vizual cuvinte privind alfabetul pe un ecran, ce mai apoi sunt redate de un sintetizator.
Paolo ne-a arătat cât este de frumoasă viața, chiar și atunci când este pusă la grea încercare și cât de importantă este rugăciunea Rozarului, ea fiind cea care ridică, dă speranță și vindecă. El este un tânăr care a arătat lumii ce este familia și cât contează ea în aceste perioade dificile, fiind însoţit de fratele său de sânge Rosario, care a lăsat în viaţă toate pentru a-l îngriji.
La sfârşitul cântecului, Paolo le-a adresat un mesaj celor prezenţi: „Fratele meu, Rosario, şi familia mea m-au învăţat ce înseamnă cuvântul «sacrificiu» prin faptul că şi-au dedicat viaţa în favoarea mea fără a cere nimic în schimb, exceptând faptul ca eu să rămân aici, alături de ei. Mulţumită iubirii lor, am aflat o forţă interioară pe care nu ştiam că o am şi pe care aş vrea să v-o transmit, pentru că sunt convins că o avem cu toţii, chiar dacă nu ne dăm seama. Am descoperit că posed această forţă, în ciuda bolii care m-a împiedicat să devin ceea ce aş fi vrut şi să realizez tot ceea ce aveam în minte. Prin urmare, povestea mea nu este cea a unui tânăr lipsit de noroc, ci aceea a unuia ce nu s-a dat bătut în faţa greutăţilor, învăţând să facă din ele un punct de sprijin pe care să construiască ceva inedit.
Când vi se spune că visele voastre nu se pot realiza continuaţi să mergeţi înainte pe drumul vostru urmând ceea ce vă spune inima, întrucât limitările există numai în noi. Viaţa nu este o plimbărică lipsită de valoare şi ar trebui să-i înfruntăm provocările cu tot entuziasmul posibil. […] Cuget la norocul pe care-l avem de a fi în viaţă. Vă adresez o întrebare: v-aţi folosit timpul în cel mai bun fel? Aţi rostit toate expresiile «Te iubesc» pe care le-aţi fi vrut? Aţi încercat să faceţi lucrurile pe care le-aţi visat, pentru a vă trezi surâzând?
În ultimii ani am învăţat că timpul pe care-l avem la dispoziţie este scurt şi preţios, şi ar trebui să-l trăim în modul cel mai bun, umplându-l de dragoste şi de altruism. Dăruiţi lumii partea cea mai bună din voi şi veţi vedea că lucrurile vor merge mai bine! Dacă avem nevoie de schimbare, invalidităţile cele mai periculoase -precum lipsa de empatie şi de toleranţă- se găsesc tocmai la nivelul minţii. Boli –precum a mea- ne fac să fim egali; ele lovesc fără să analizeze istoriile de viaţă, bunătatea, apartenenţa socială ori planurile pe care le avem. De aceea, în existenţele voastre, faceţi ceea ce vă stă în putinţă pentru a vă ajuta aproapele! Nu vă irosiţi viaţa, iar atunci când –în faţa unei probleme veţi crede că nu veţi reuşi, ascultaţi iar şi iar acest cântec al meu; da-ţi-l celor pe care-i iubiţi să îl asculte şi gândiţi-vă la acei luptători care, clipă de clipă, , asemenea mie, luptă pentru a trăi. Vă mulţumesc tuturor!”.
https://www.youtube.com/watch?v=5h-Yl3guoe0&t=64s
Eugen Ivuț