Biserica Baptistă s-a alăturat pentru prima dată Rugăciunii pentru Unitate, invitându-i pe  cei care i-au trecut pragul să se simtă bine, lăudându-L pe Isus Cristos.

Astfel, a noua zi a Decadei de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor s-a desfăşurat în Biserica Baptistă maghiară, unde s-au rugat împreună reprezentanţii celor zece culte creştine participante, respectiv Biserica Romano-Catolică, Biserica Betania, Biserica Baptistă maghiară, Biserica Evanghelică Lutherană, Biserica Penticostală Tabor, Biserica Unitariană, Comunitatea Evreilor Mesianici, Biserica Ortodoxă, Biserica Reformată și Biserica Greco-Catolică.

Programul a inclus rugăciuni , mesaje din Scriptură, cântece atât în limba  maghiară cât şi în limba română, rugăciuni spontane şi cuvinte de învăţătură.

Cuvântul de învăţătură din partea Bisericilor invitate -de limbă română- a fost rostit de reprezentantul Bisericii Tabor, pastorul Adrian Soporan. Domnia sa a început printr-o metaforă inedită: ,,Omenia este arta celor care au înţeles opera lui Dumnezeu”, adresând la final o întrebare retorică, citată dintr-o poezie:

 ,,Dar noi cu ce vom merge sus ?

Și ce lăsăm în urmă? ”

Cuvântul de învățătura din partea Bisericilor invitate a fost rostit de reprezentantul Bisericii Reformate, în limba maghiară.

Sunteți aşteptaţi cu mult drag astăzi, de la ora 18.00, la Catedrala Greco-Catolică ,,Sfântul Nicolae”, unde se încheie Decada de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor.

Laura Ologu – Biroul Pastoral