În anul 2020 la Oradea ne bucurăm să anunțăm desfășurarea Decadei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, având în vedere că Biserica Baptistă maghiară se alătură celorlalte nouă culte creștine implicate deja în Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor. Împreună în rugăciune vor fi astfel: Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică, Biserica Evanghelică-Lutherană, Biserica Penticostală, Biserica Baptistă maghiară, Biserica Unitariană, Biserica Betania, Comunitatea Evreilor Mesianici, Biserica Reformată și Biserica Greco-Catolică. De mai bine de un secol evenimentul aduce alături, atât în postură de gazde, cât și de invitați, reprezentanții precum și credincioșii cultelor creștine din întreaga lume.
Evenimentul a debutat la Oradea prin implicarea tinerei generații în Seara Tinerilor. Acesta este al treilea an consecutiv de când se are în vedere o seară dedicată în mod special tinerilor, într-o manifestare gândită anume încât să îmbine în mod atractiv toate domeniile de interes ale acestora, respectiv rugăciune, muzică, utilizarea telefonului mobil în mod constructiv, comunicarea, jocul, dansul, surprizele și degustatul de bunătăți într-o atmosferă de adevărată comuniune, pentru a petrece un timp de calitate și a se bucura împreună.
Invitații au fost îndrumați la intrare șă-și scrie numele pe un bilețel, de către voluntarii de la Cercetașii Creștini Români. Bilețelele au fost așezate ulterior în fața altarului, lângă simbolul Bisericii lui Cristos, pregătit de către Biroul Pastoral sub forma unei corăbii – suport pentru lumânări.
Au găzduit evenimentul părintele Duma Ovidiu, parohul Catedralei ,,Sfântul Nicolae” și părintele Popa Paul, responsabilul Departamentului de Pastoraţie a Copiilor şi a Tinerilor.
Îi mulțumim Preasfințitului Virgil Bercea pentru că a fost alături de noi şi ne-a susţinut ca de obicei, fiind prezent în Catedrală și în rugăciune, cu discreţia sa caracteristică.
Responsabilii religioşi ai cultelor au intrat în procesiune, precedaţi de către părintele Ovidiu Duma având Evanghelia în mână, aceasta fiind apoi aşezată la loc vizibil.
Atmosfera caldă şi emoționantă din timpul programului a fost pregătită şi întreţinută prin intermediul muzicii de către Departamentul Artistic condus de Ovidiu Lazăr. A colaborat în acest sens şi Corul Liceului Greco-Catolic Iuliu Maniu, condus de către doamna dirijor Nicoleta Ţâmpu.
Programul a cuprins rugăciuni, lectura Psalmului 23 ales ca laitmotiv în acest an, lecturarea pasajelor specifice din Evanghelie, cântări, rugăciunea Tatăl nostru rostit în două limbi, română şi maghiară.
Înainte de binecuvântarea finală, participanţii au mers în procesiune pentru a extrage fiecare câte un bileţel, acesta conţinând numele unei persoane participante pentru care se va ruga în zilele următoare. De-asemenea fiecare a aprins câte o lumânare în jurul ,,Corabiei lui Cristos”, lumânarea aprinsă simbolizând lumina lui Cristos care ne călăuzește pe toți în drumul spre Unitate și Iubire.
La final participanții au fost invitați la surprizele pregătite în Sala Festivă a Liceului Greco-Catolic Iuliu Maniu pentru a se cunoaște mai bine și a se bucura împreună. Astfel au fost aplaudate și anunțate pe rând grupurile bisericilor participante, s-au desfășurat jocuri amuzante, s-au ascultat cântecele pregătite de fiecare grup și s-au bucurat cu toții degustând bunătățile care îi așteptau. Pe fond muzical, tinerii participanți au fost încurajați la un moment dat să folosească în mod constructiv telefonul mobil din dotare, captând fiecare pe ecran un cod de bare aflat pe afișele existente de jur împrejur, în scopul de a accesa un sondaj de opinie (în limba română ori în limba maghiară) legat de colaborarea între tineri și între cultele religioase. A fost astfel încurajată socializarea, comuniunea și conturarea unei atmosfere plăcute între persoane care să conștientizeze că au în comun ceva cu adevărat valoros.
Asistând destul de des, din păcate, în societate și chiar în viața publică la dispute, la intoleranță și la utilizarea unui limbaj mult prea dur, este de bun augur orice manifestare și acțiune de natură a atrage oamenii, cu atât mai mult tinerii, către valorile comune, care să-i unească, ajutându-i să colaboreze și să înfăptuiască binele în această lume.
Isus s-a născut pentru fiecare dintre noi și numai prin iubirea pentru aproapele putem fi pe placul Său.
Astfel, luând în calcul faptul că fiecare Biserică gazdă participantă la Decada de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor se va pregăti intens, vă așteptăm să mergem împreună pentru le trece pragul și a onora aceste invitații, apreciind valoarea unei adevărate comuniuni de care sufletele noastre au atâta nevoie, aflând și admirând frumusețea unității în diversitate alături de frații noștri întru Cristos
Laura Ologu – Biroul Pastoral